A fi în Hristos este realitatea profundă și esențială a vieții credinciosului. Această expresie, repetată adesea în Noul Testament, rezumă întreaga existență a celui ce crede, legătura lui cu Mântuitorul și părtășia sa la viața, moartea, învierea și gloria lui Hristos. Credincioșii nu sunt doar urmașii Lui, ci și părtași la tot ceea ce El este și are. Ei au murit împreună cu El, au înviat împreună cu El, trăiesc prin El și sunt așezați împreună cu El în locurile cerești.
Această identificare adâncă este parte din planul divin. Când Dumnezeu îi privește pe cei care sunt în Hristos, nu îi vede în păcatele lor, ci îi vede îmbrăcați în neprihănirea Fiului Său. Aceasta este temelia îndreptățirii: nu o neprihănire proprie, ci neprihănirea lui Hristos atribuită celor ce cred. În El, nu mai există condamnare, pentru că El a luat asupra Lui vina și pedeapsa păcatului: „Acum dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu umblă după firea pământească, ci după Duh” (Romani 8:1). Ei sunt iertați, împăcați, sfințiți și glorificați în El.
Biserica, trupul lui Hristos, este alcătuită din cei care sunt în El. Aceasta nu este doar o apartenență simbolică, ci o realitate spirituală vie. Credincioșii sunt uniți cu Hristos și uniți între ei în El. Această legătură depășește orice diferență socială, culturală sau etnică: „Nu mai este nici iudeu, nici grec, nu mai este nici rob, nici slobod, nu mai este nici bărbat, nici femeie, căci toți sunteți una în Hristos Isus” (Galateni 3:28). Această unitate nu distruge diversitatea, ci o armonizează sub domnia lui Hristos.
Viața credinciosului este ancorată în Hristos. Umblarea lui este în Hristos, iar existența sa este definită de această relație. Credința, nădejdea și dragostea lui sunt în Hristos. Orice aspect al vieții – gândirea, vorbirea, acțiunile – este modelat de această identitate. În Hristos, credinciosul muncește, suferă, se roagă, se bucură, iartă, iubește și biruiește. Tot ceea ce face, face în Numele Domnului Isus, mulțumind lui Dumnezeu Tatăl prin El (Coloseni 3:17).
Această realitate transformatoare pătrunde în toate aspectele vieții. Relațiile fundamentale ale omului sunt definite de poziția sa în Hristos. Familia este modelată de această înțelegere. Soțiile se supun soților lor „în Domnul” (Efeseni 5:22), iar copiii ascultă de părinți „în Domnul” (Efeseni 6:1). În această relație, autoritatea nu este oprimatoare, ci oglindește dragostea și supunerea lui Hristos față de Tatăl. Chiar și în sfera muncii, stăpânii și slujitorii sunt chemați să se poarte unii cu alții „în Domnul”, conștienți că există un singur Stăpân ceresc care judecă fără părtinire.
A fi în Hristos înseamnă a fi părtaș la biruința Lui. El a biruit păcatul, moartea și lumea, iar cei ce sunt în El împărtășesc această biruință. Credincioșii nu mai sunt robi ai păcatului, ci liberi să trăiască pentru Dumnezeu. Prin moartea și învierea Sa, Hristos a deschis o cale nouă, iar cei ce sunt în El nu mai trăiesc după firea pământească, ci după Duhul (Romani 8:9). Ei sunt înnoiți în mintea lor, transformați în caracterul lor și călăuziți de Duhul lui Hristos.
În Hristos, moartea nu mai este o sentință înfricoșătoare, ci o trecere spre slavă. Cei care sunt în El sunt deja în viață, chiar dacă trupurile lor sunt supuse morții. Învierea Sa este garanția învierii lor. Ei au fost înviați împreună cu El și sunt așezați împreună cu El în locurile cerești (Efeseni 2:6).
Această viață în Hristos aduce și o chemare la slujire. Credincioșii nu sunt chemați doar să fie binecuvântați, ci și să fie o binecuvântare pentru ceilalți. Apostolul Pavel subliniază această realitate când spune: „Noi suntem lucrarea Lui, creați în Hristos Isus pentru faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10). Astfel, viața celui credincios nu este una statică, ci o chemare la o lucrare activă și plină de rod.
Trăirea în Hristos presupune, de asemenea, o luptă spirituală. Credinciosul nu se află într-o existență lipsită de încercări, ci este implicat într-o bătălie continuă împotriva lumii, firii pământești și diavolului. Însă această luptă nu este dusă prin puterea omenească, ci prin harul lui Dumnezeu și prin armura Lui: „Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului” (Efeseni 6:11). Biruința este asigurată pentru cei care rămân în Hristos, deoarece El a biruit deja puterile întunericului.
În Hristos, credinciosul are o speranță nestrămutată. Această speranță nu este doar pentru viața prezentă, ci și pentru cea viitoare. În El, avem promisiunea vieții veșnice, căci Scriptura spune: „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă; cele vechi s-au dus, iată că toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Această transformare nu este temporară, ci veșnică, oferind certitudinea unei existențe fără sfârșit în prezența lui Dumnezeu.
Astfel, a fi în Hristos înseamnă a avea o identitate nouă, o viață schimbată și un viitor glorios. Aceasta este realitatea supremă a credinței creștine, o ancoră sigură în mijlocul provocărilor vieții, o chemare la trăire autentică și o promisiune de neclintit a slavei veșnice. În Hristos avem totul, căci El este începutul și sfârșitul, speranța și împlinirea oricărui suflet care Îl urmează cu credincioșie.
