„Învață-mă, DOAMNE, calea orânduielilor Tale și o voi păzi până la sfârșit.”
„Dumnezeu a făcut cunoscut voința Sa și este o nebunie din partea omului să pună sub semnul întrebării, să se îndoiască de cele ce au ieșit de pe buzele Sale. După ce înțelepciunea Nemărginită a vorbit, omul nu trebuie să mai pună întrebări îndoielnice și nu există nici posibilitatea îndoielnică ca el să mai îndrepte ceva. Tot ce se cere din partea lui este o sinceră și călduroasă consimțire față de voința exprimată a lui Dumnezeu. Ascultarea este cea mai înaltă poruncă atât a rațiunii, cât și a conștiinței.” (Faptele apostolilor, p. 506).
„Mai presus de toate, copiii să fie învățați că adevărata reverență este arătată prin ascultare. Dumnezeu nu a poruncit nimic care să nu fie esențial și nu există niciun alt mod de a manifesta reverența, care este atât de plăcută înaintea Sa, decât prin ascultarea de ceea ce a spus El.” (Educație, p. 244).
„Puțini părinți încep suficient de timpuriu să-și învețe copiii să asculte. De obicei, se lasă copilul în voia lui, doi sau trei ani, amânându-i-se disciplinarea, în ideea că este prea mic pentru a învăța să asculte. Dar, în tot acest timp, eul se dezvoltă cu putere în mica făptură și fiecare zi trecută face și mai grea sarcina părinților de a prelua controlul. De la o vârstă foarte timpurie, copiii pot înțelege ceea ce le este spus simplu și clar, iar cu blândețe și înțelepciune ei pot fi învățați să asculte.” (Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 111).
„Dacă tinerii ar putea vedea că prin supunerea față de legile și regulile instituțiilor noastre, ei nu fac altceva decât ceea ce le va îmbunătăți poziția în societate, va dezvolta caracterul, va înnobila mintea și le va crește fericirea, atunci ei nu s-ar mai revolta împotriva regulilor juste și cerințelor sănătoase și nici nu s-ar angaja în a crea suspiciuni și prejudecăți împotriva acestor instituții.” (Sfaturi către tineret, p. 182).
Apel: Dumnezeu dorește ca să trăiești o viață de ascultare deplină față de voința Sa ca tu să fii fericit. Așa cum Psalmistul cerea să fie învățat calea orânduielilor divine, la fel ești și tu chemat să cauți în fiecare zi îndrumarea Lui și să îți supui viața Cuvântului Său. Ascultarea sinceră este actul suprem de credință și reverență. Fii gata să accepți cu inima deschisă voința lui Dumnezeu, știind că El îți dorește binele suprem. Alege astăzi să trăiești în ascultare de El, nu ca o constrângere, ci ca o expresie a dragostei și respectului față de Creatorul tău.
Meditează: Ce efecte are ascultarea de Dumnezeu asupra vieții mele personale, relațiilor și dezvoltării caracterului meu? Cum pot să îmi educ conștiința și rațiunea să recunoască și să urmeze autoritatea divină? Cum influențează atitudinea mea față de Dumnezeu modul în care cei din familie îl percep pe Dumnezeu?