„Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor. Și ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți. Și au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, ci s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.”
2 Corinteni 8:3-5 VDDC
„Aproape toți credincioșii macedoneni erau săraci în bunuri pământești, însă inimile lor prisoseau de iubire pentru Dumnezeu și față de adevărul Său și ei au dăruit bucuros pentru sprijinirea Evangheliei. Când în bisericile dintre Neamuri s-au strâns colecte generale pentru ajutorarea credincioșilor dintre iudei, dărnicia convertiților din Macedonia a fost dată ca exemplu pentru celelalte biserici. Scriind credincioșilor corinteni, apostolul a atras atenția lor la «harul pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare și sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor (…) au dat de bunăvoie, după puterea lor, și chiar peste puterile lor (…).»” (2 Corinteni 8:1-4).
Bunăvoința de sacrificiu dovedită de credincioșii macedoneni a venit ca o urmare a consacrării lor din toată inima. Mișcați de Duhul lui Dumnezeu «s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului» (2 Corinteni 8:5); după aceea, ei au fost dispuși să dea cu dărnicie din mijloacele lor pentru sprijinirea Evangheliei. Nu era nevoie să fie îndemnați să dea; dimpotrivă, ei se bucurau că au privilegiul să se lipsească chiar de lucrurile necesare lor, numai ca să poată împlini lipsurile altora. Atunci când apostolul a vrut să-i mai tempereze, ei au stăruit cerându-i să le primească darul. În simplitatea și integritatea lor, cum și în iubirea lor pentru frați, și-au negat eul cu bucurie și astfel prisoseau în roadele dărniciei. (…)
Prosperitatea spirituală este strâns legată de dărnicia creștină. Urmașii lui Hristos trebuie să se bucure de privilegiul de a da pe față în viața lor spiritul de binefacere al Răscumpărătorului lor.” (Faptele Apostolilor, p. 343-344).
Apel: Într-un anumit sens, este ușor să dăruiești, dar cel mai greu lucru este să te dăruiești pe tine însuți cu totul lui Dumnezeu, așa cum au făcut credincioșii din Macedonia. În cazul lor, duhul de sacrificiu și renunțare la sine nu a fost altceva decât rezultatul consacrării lor, manifestarea Duhului lui Hristos. Înainte de a da ceva pentru cauza lui Dumnezeu, asigură-te că te-ai dăruit pe tine Domnului. Atunci când împlinești lucrul acesta, El poate lucra mai bine prin tine, chiar sărac fiind, decât ar putea lucra prin altul mai bogat, dar neconsacrat.
Meditează: Ce sentimente trăiești și ce gânduri te încearcă atunci când ești chemat, într-un fel sau altul, la a dărui? Îți este ușor să pui deoparte din resursele tale și pentru cei în nevoie sau mai degrabă găsești scuze care te absolvă de această datorie? Cum ar proceda Hristos dacă ar trăi în viața ta?
