Adevărul prezent, 24 octombrie 1895, E. J. Waggoner

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.”

Ioan 1:1-3

Cine este El?

Că acest cuvânt se referă la Hristos, nu există loc de îndoială. „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, și noi am privit gloria Lui, o glorie ca a singurului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1:14). Din nou, Ioan scrie despre Cuvântul vieții: „Ceea ce era de la început, ceea ce am auzit, ceea ce am văzut cu ochii noștri, ceea ce am privit și am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții” (1 Ioan 1:1). Și când același scriitor a avut o viziune despre Hristos, „Martorul credincios și adevărat” (vezi Apocalipsa 1:5, 3:14), „Rege al regilor și Domn al domnilor” – venind să judece lumea în neprihănire, el L-a văzut drept „Cuvântul lui Dumnezeu” (Apocalipsa 19: 11-16). Prin urmare, Cel despre care citim este Cel care a locuit pe pământ în carne și oase în persoana lui Isus din Nazaret.

La început

Cuvântul, singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, era „la început”. Când s-a întâmplat aceasta? Este imposibil de spus. Să ne gândim la „începutul”, când Dumnezeu a creat cerurile și pământul, și acolo Îl vedem. Chiar înainte de răstignirea Sa, Isus S-a rugat: „Și acum, Tată, glorifică-Mă împreună cu Tine Însuți, cu gloria pe care o aveam cu Tine înainte de a fi lumea” (Ioan 17:5). Dacă am putea găsi începutul tuturor lucrurilor create „fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorități” ar trebui să vedem în continuare că „și El este mai înainte de toate lucrurile” (Coloseni 1:16-17). Da, El Însuși este „începutul creației lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3:14). Mintea finită nu poate cuprinde niciodată spațiul dintre „începutul”, când Cuvântul era cu Dumnezeu, și timpul prezent. „Și ale cărui origini se duc până în trecutul îndepărtat, până în vremuri străvechi” (Mica 5:2). El este „din veșnicie în veșnicie” (Psalmii 92:2).

Cuvântul înțelepciunii

Isus Hristos este Cel „în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii” (Coloseni 2:3); El este „puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:24). Cuvântul ebraic redat aici prin „a avea” este același cuvânt ca și cel redat prin „a dobândi” în Geneza 4, unde citim că Eva a zis:  „Am dobândit ^H7069 un om cu ajutorul Domnului!” (Gen. 4:1). Hristos este singurul Fiu născut al lui Dumnezeu. În Proverbe 8:22 nu există o prepoziție în textul original, astfel încât o formulare mai potrivită a versetului ar fi: „DOMNUL mă avea ^H7069 la începutul căii Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui” (Proverbe 8:22). Acest detaliu este indicat pe marginea versiunii revizuite. Hristos nu a fost doar la început, ci El „este începutul” (Coloseni 1:18), și chiar începutul căii Tatălui. Fără El nu exista nimic.

Cuvântul era Dumnezeu

„Ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moștenit un Nume mult mai minunat decât al lor” (Evrei 1:4). Fiul trebuie să moștenească numele, titlurile și moștenirea Tatălui. Toate titlurile care aparțin lui Dumnezeu Tatăl aparțin în egală măsură lui Hristos. Acestea îi revin în mod legitim. Prin naștere, El este „moștenitor al tuturor lucrurilor”, Apostolul Pavel scrie despre arătarea glorioasă a „marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos” (Tit 2:13). Tatăl Însuși se adresează Fiului ca Dumnezeu, spunându-I „Tronul Tău, Dumnezeule, este în veci de veci;” (Evrei 1:8).

Cuvântul și Gândul

Un cuvânt nu este doar un sunet, ci și un lucru. Evreii din vechime aveau un singur termen atât pentru „cuvânt” cât și pentru „lucru”. Așadar, în Biblia ebraică, termenul tradus drept „cuvânt” este identic cu cel tradus ca „lucru”. Un cuvânt este expresia unui gând sau a unei idei. Cuvântul lui Dumnezeu este expresia gândului lui Dumnezeu. „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu născut, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18). Hristos este expresia gândurilor lui Dumnezeu față de om; și întrucât gândurile lui Dumnezeu față de noi sunt „gânduri de pace și nu de nenorocire” (Ieremia 29:11), Hristos „ a venit și v-a adus vestea bună a păcii” (Efeseni 2:17). De ce oare oamenii nu-L înțeleg pe Dumnezeu, ci Îl consideră sever și dur? Pur și simplu pentru că nu-L cunosc pe Hristos. Este imposibil ca cineva să cunoască și să creadă în singurul Dumnezeu adevărat fără să-L cunoască pe Isus Hristos, căci „toate lucrurile Mi-au fost date de Tatăl Meu; și nimeni nu cunoaște pe Fiul afară de Tatăl; și nimeni nu cunoaște pe Tatăl afară de Fiul, și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere” (Matei 11:27).

Cuvântul rostit

„Căci nicio profeție n-a venit vreodată prin voia omului, ci oameni sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit călăuziți de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21). Era Duhul lui Hristos în profeți. „În privința acestei mântuiri, profeții care au profețit despre harul care vă era păstrat vouă au căutat și au cercetat cu atenție, cercetând pe cine sau ce timp anume avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte suferințele lui Hristos și gloriile care aveau să urmeze” (1 Petru 1:10-11). „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să instruiască în dreptate” (2 Timotei 3:16). O insuflare este o respirație. Insuflarea lui Dumnezeu înseamnă suflarea lui Dumnezeu. Scriptura insuflată de Dumnezeu este Scriptura suflată de Dumnezeu. De aceea citim: „Cerurile au fost făcute prin Cuvântul DOMNULUI și toată oștirea lor prin suflarea gurii Lui” (Psalmii 33:6).

Scripturile sunt Cuvântul lui Dumnezeu

Dat fiind faptul că Scripturile sunt insuflate de Dumnezeu, acestea constituie Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce ele pretind a fi. Către Ieremia, Domnul a zis: „Iată, am pus cuvintele Mele în gura ta” (Ieremia 1:9), Dumnezeu a spus: „Și acela care are cuvântul Meu să proclame cuvântul Meu cu credincioșie!” (Ieremia 23:28). Către Ezechiel a zis: „Și tu să le spui cuvintele Mele” (Ezechiel 2:7); de asemenea „Fiu al omului, du-te la casa lui Israel şi spune-le cuvintele Mele!” (Ezechiel 3:4). Și iar și iar găsim această afirmație la profeți:

• „Atunci Cuvântul DOMNULUI mi-a vorbit” (Ieremia 1:4).
• „Cuvântul DOMNULUI, care a venit la Osea” (Ose. 1:1).
• „Cuvântul DOMNULUI, care a venit la Ioel” (Ioel 1:1).
• „Cuvântul DOMNULUI a venit la Iona” (Iona 1:1).
• „Cuvântul DOMNULUI, care a venit la Mica” (Mica 1:1).
• „Cuvântul DOMNULUI, care a venit la Ţefania” (Țefania 1:1).

David, dulcele psalmist al lui Israel, a zis: „Duhul DOMNULUI vorbește prin mine și Cuvântul Lui este pe limba mea” (2 Samuel 23:2). Pavel i-a mulțumit lui Dumnezeu că frații din Tesalonic au primit cuvântul pe care el l-a vorbit „nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, așa cum este cu adevărat, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 2:13). Din nou a scris „Dacă crede cineva că este profet sau spiritual, să înțeleagă că lucrurile pe care vi le scriu eu sunt porunci ale Domnului” (1 Corinteni 14:37). David a zis către Domnul: „Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta. (…) Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pentru cărarea mea” (Psalmii 119:11,105). Dar, timpul și spațiul ar fi insuficiente pentru a repeta toate pasajele care declară că Sfintele Scripturi constituie Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este afirmația pe care o susțin Scripturile. La fel de sigur cum sunt adevărate, tot atât de sigur sunt Cuvântul lui Dumnezeu.

Cuvântul creator

„Toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Traducerea norvegiană redă expresia mult mai clară decât cea din versiunea originală: „Fără El [adică fără Cuvântul] nu s-a făcut nici măcar un singur lucru.” „Pentru că prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri și cele care sunt pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorități. Toate lucrurile au fost create prin El și pentru El. Și El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El” (Coloseni 1:16-17). Și totuși, există persoane care neagă faptul că Fiul a avut o existență înainte de a se naște ca un prunc în Betleem! A nega acest lucru este la fel ca și a nega existența Sa în prezent.

Creația prin Înțelepciune

Tatăl, adresându-se Fiului, zice: „Și iarăși: Tu, Doamne, ai întemeiat la început pământul, și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale” (Evrei 1:10). Dumnezeu „a creat tot universul” prin El (vezi versetul 2). Am văzut deja că Hristos este „puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu.” Acum citiți: „Dar DOMNUL este Adevăratul Dumnezeu, este Dumnezeul cel viu și Regele veșnic (…). Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui” (Ieremia 10:10,12). Apoi citiți din nou cuvintele înțelepciunii: „când i-a stabilit mării limitele ei, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului, atunci eu eram lângă El, ca un meșter priceput” (Proverbe 8:29-30). Versiunea standard [KJV] spune „ca unul ridicat cu El”, ceea ce este, de asemenea, adevărat. „DOMNUL mă avea la începutul căii Lui.” El era „începutul căii Lui”. El era Arhitectul, Meșterul Priceput, fără de care nu s-a făcut nimic.

Puterea lui Dumnezeu spre mântuire

Nu este o simplă curiozitate faptul că Scripturile ni-L prezintă pe Hristos ca fiind puterea lui Dumnezeu, Cel căruia creația îi datorează existența. Este pentru ca noi să cunoaștem puterea Sa de a ne salva de păcat. Cuvântul adevărului este Evanghelia mântuirii noastre: „În El și voi, de asemenea – când ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, în care ați și crezut – ați fost sigilați cu Duhul Sfânt cel promis” (Efeseni 1:13). Puterea veșnică a lui Dumnezeu se vede în lucrurile care sunt create: „Căci însușirile Lui nevăzute, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la crearea lumii, fiind înțelese prin lucrurile făcute de El, așa că nu se pot dezvinovăți” (Romani 1:20). Dar crucea lui Hristos este, de asemenea, puterea lui Dumnezeu pentru cei care sunt mântuiți prin ea (vezi 1 Corinteni 1:18). Aici se manifestă o singură putere prin care toate lucrurile au fost create și există încă. Noi avem răscumpărarea, adică iertarea păcatelor noastre, prin sângele lui Hristos. „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi-născut din toată creația; pentru că prin El au fost create toate lucrurile” (Coloseni 1:15-16). Hristos este Răscumpărător pentru că este Creator, puterea prin care El răscumpără este aceeași putere prin care El creează.

Cuvântul păcii

Hristos este Cuvântul Dumnezeului păcii. Deci „El Însuși este pacea noastră” (Efeseni 2:14). Când a venit pe pământ, El a vorbit cuvintele lui Dumnezeu, care i-a zis lui Moise: „Le voi ridica din mijlocul fraților lor un Profet ca tine și voi pune cuvintele Mele în gura Lui, iar El le va vorbi tot ce-I voi porunci.” (Deuteronomul 18:18) deci, El „le-a vestit pacea”. Acesta era cuvântul pe care El l-a rostit când furtuna s-a dezlănțuit pe Marea Galileii: „Și El S-a sculat, și a certat vântul și a zis mării: Taci, fii liniștită! Și vântul a încetat și s-a făcut o liniște mare” (Marcu 4:39).

Vânturile și valurile au recunoscut cuvântul Creatorului. Puterea asupra naturii – puterea creatoare – s-a manifestat în acel cuvânt: „Pace”. Este același cuvânt care, prin Evanghelie, ne este propovăduit; căci Hristos spune: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27); „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). „Pacea lui Dumnezeu” domnește în inimile noastre numai atunci când „cuvântul lui Hristos” sălășluiește în noi din belșug, în toată înțelepciunea. Și pacea lui Dumnezeu, la care ați fost chemați într-un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; și fiți mulțumitori. Cuvântul lui Hristos să locuiască în voi din belșug, în toată înțelepciunea, învățându-vă și sfătuindu-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări spirituale, cântând Domnului cu har în inimile voastre.” (Coloseni 3:15-16). Acesta este cuvântul care creează, pentru că în El avem pace și „dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă” (2 Corinteni 5:17).

Odihnă și Pace

Mântuitorul a zis: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Atât pacea cât și odihna se găsesc în El, pentru că „au fost create toate lucrurile”. Cu cât temelia noastră este mai solidă, cu atât ne putem odihni mai sigur. Ne sprijinim pe Cuvântul lui Dumnezeu și acolo găsim o odihnă desăvârșită, deoarece este cuvântul care a creat toate lucrurile. „Căci în șase zile a făcut DOMNUL cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și Și-a tras răsuflarea” (Exodul 31:17). El s-a odihnit în propriul Său cuvânt, care este viu și lucrător și care a continuat să susțină ceea ce fusese creat. Prin urmare, ziua a șaptea „este ziua de sabat închinată DOMNULUI Dumnezeului tău” – este odihna lui Dumnezeu. Este odihna pe care Hristos ne-o oferă nouă; întrucât Hristos a creat toate lucrurile, El a fost cel care, la sfârșitul celor șase zile de muncă, s-a odihnit în ziua a șaptea. Ziua a șaptea este, fără îndoială, ziua Domnului, dovada odihnei pe care Isus o oferă, iar acceptarea ei în duh și în adevăr este semnul acceptării odihnei pe care El ne-o acordă.

Sfințire prin Cuvânt

Mântuitorul s-a rugat: „Sfințește-i prin adevărul Tău. Cuvântul Tău este adevăr” (Ioan 17:17). Acesta este cuvântul lui Hristos, cuvântul prin care au fost create toate lucrurile. El însuși este Adevărul (Ioan 14:6) și El „care a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, și dreptate, și sfințire, și răscumpărare”

(1 Corinteni 1:30). Acum ascultați ce spune Domnul despre poporul Său care L-a părăsit: „Le-am dat și sabaturile Mele, ca să fie un semn între Mine și ei, ca să știe că Eu sunt DOMNUL care-i sfințesc” (Ezechiel 20:12). Dumnezeu l-a făcut pe Hristos sfințire pentru noi și ne-a dat Sabatul pentru ca noi să știm că El ne sfințește; prin urmare, rezultă că cea mai înaltă cunoaștere a lui Dumnezeu în Hristos se găsește în Sabat. A ști că Dumnezeu a dat Sabatul și apoi, a-l respinge, înseamnă a respinge sfințirea desăvârșită.

Desăvârșire și Creștere

Gândiți-vă în continuare la acest aspect. La sfârșitul fiecărei zile de creație, „Dumnezeu a văzut că era bun”. Totul era desăvârșit pe măsură ce El avansa. Dar să presupunem că s-ar fi oprit în orice moment înainte de Sabat și că nu ar fi făcut nimic mai mult. Care ar fi fost rezultatul? Evident, o creație imperfectă, nefinisată. Sabatul a fost coroana, semnul unei creații desăvârșite și complete. La fel și în cazul oamenilor. Ei ar putea să vină la Hristos, să învețe despre El. Ei ar putea să facă mari progrese în școala Sa. Totul este bine. Sfințirea se face prin ascultare, prin Duhul, și dacă sunt atenți la tot ceea ce El le arată, ei sunt la fel de desăvârșiți prin puținul pe care-l cunosc, ca și cum ar cunoaște totul. Dar să presupunem că Sabatul, „după cum adevărul este în Isus” (Efeseni 4:21), le este făcut cunoscut, iar ei îl resping. Atunci ei se opresc din creșterea lor și sunt imperfecți, indiferent cât de buni ar fi fost. Sfinții lui Dumnezeu sunt răsadul Domnului „ca să fie numiți terebinți ai dreptății/neprihănirii”, dar pomul care nu mai crește este mort.

Cunoașterea lui Dumnezeu

„Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Dar nu-L cunoaștem pe Dumnezeu decât dacă Îl cunoaștem în calitate de Creator, și nu-L putem cunoaște deloc decât învățând despre El în Hristos, prin care toate lucrurile au fost create. Este o eroare teribilă să negi existența lui Hristos înainte să vină pe această pământ în trup; singura dovadă a preexistenței Sale este faptul că El a creat toate lucrurile. A-l nega ca Creator înseamnă a nega existența Sa în totalitate. A neglija să-L onorezi ca Creator înseamnă a neglija „o mântuire așa de mare care, după ce a fost vestită întâi de Domnul”. Și nu-L putem onora ca Creator decât dacă acceptăm, fără să punem la îndoială, cuvântul care ne vorbește despre lucrarea Sa de creație și despre odihna care urmează. Și singurul mod de a cunoaște acest lucru cu adevărat este de a împărtăși această odihnă cu El, așa cum citim din nou: „Le-am dat și sabaturile Mele, ca să fie un semn între Mine și ei, ca să știe că Eu sunt DOMNUL care-i sfințesc” (Ezechiel 20:12). Atunci „să mergem spre cele desăvârșite” – găsind în Hristos sfințirea și răscumpărarea potrivit măsurii puterii Sale ca Creator, și bucurându-ne de Sabat, semnul desăvârșit și complet al creației pe care ni l-a dat.

Traducere: Igor Sârbu