„Dimineața îmi vei auzi vocea, DOAMNE; dimineața îmi voi îndrepta rugăciunea spre tine și voi privi în sus.”
Psalmii 5:3 BTF
Dacă nu simțiți că sunteți în vreun pericol și dacă nu înălțați nicio rugăciune pentru a cere ajutor și putere ca să rezistați ispitelor, în mod sigur vă veți rătăci. Faptul că v-ați neglijat datoria va fi trecut în cartea din cer a lui Dumnezeu și, în ziua încercării, veți fi găsiți deficienți.” (Mărturii, vol. 3, p. 363-364).
„Dimineața și seara, străduiți-vă să obțineți biruința pentru voi înșivă în propria familie. Nu lăsați ca munca de fiecare zi să vă împiedice de la aceasta. Luați-vă timp să vă rugați și, când vă rugați, credeți că Dumnezeu vă ascultă. Împletiți în rugăciunile voastre credința. S-ar putea să nu simțiți întotdeauna răspunsul imediat, dar în aceste ocazii credința vă este pusă la probă. Sunteți încercați pentru a se vedea dacă vă veți încrede în Dumnezeu, dacă aveți o credință vie și statornică.” (Mărturii, vol. 1, p.167).
„Cei care au o astfel de relație cu Dumnezeu sunt recunoscuți de El ca fii și fiice. Ei ajung în mod constant mai sus și mereu mai sus, obținând o viziune mai clară despre Dumnezeu și despre veșnicie, până când Domnul îi face canale ale luminii și înțelepciunii pentru lume.” (Solii către tineret, p. 247).
Apel: La fel cum într-o bătălie, biruința depinde de antrenamentul și pregătirea anterioară luptei, tot așa în confruntarea cu forțele răului, victoria nu se câștigă atunci când ești față în față cu încercarea, ci în locul tainic al rugăciunii. Biruința de pe câmpul de luptă este rezultatul victoriei de pe genunchi.
Meditează: Cât de important este să-ți începi ziua cu Dumnezeu și cum te ajută acest lucru pe parcursul zilei? Ce anume te împiedică să petreci un timp de calitate cu El în fiecare dimineață? Cum poți să-ți organizezi mai bine timpul astfel încât să nu neglijezi rugăciunea?