„Și din cer am auzit un glas tare, zicând: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii; și El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu Însuși va fi cu ei și va fi Dumnezeul lor.”
Apocalipsa 21:3 VBT
„Toate comorile universului vor fi deschise spre studiu mântuiților lui Dumnezeu. Neîncătușați de moarte, ei își iau zborul neobosit către lumile îndepărtate — lumi care au fost mișcate de durere la vederea necazului oamenilor și au tresăltat în cântări de bucurie la vestea despre un suflet salvat. Cu o bucurie de nedescris, copiii pământului ajung părtași la bucuria și înțelepciunea ființelor necăzute. Ei se împărtășesc din comorile de cunoștință și înțelegere câștigate prin veacuri și veacuri din contemplarea lucrărilor mâinilor lui Dumnezeu.
Cu o viziune neumbrită, ei privesc slava creațiunii — sori, stele și sisteme, toate în ordinea rânduită lor înconjurând tronul Dumnezeirii. Numele Creatorului este scris pe toate lucrurile, de la cea din urmă și până la cea mai mare, și în toate se manifestă bogățiile puterii Sale.
Și anii veșniciei, în desfășurarea lor, vor aduce descoperiri mai bogate și mai slăvite despre Dumnezeu și despre Hristos. Pe măsură ce crește cunoștința, cresc și dragostea, respectul și fericirea. Cu cât oamenii Îl vor cunoaște pe Dumnezeu mai mult, cu atât mai mare va fi admirația lor față de caracterul Său. Pe măsură ce Isus deschide în fața lor bogățiile mântuirii și realizările uimitoare în marea luptă cu Satana, inimile celor mântuiți sunt cuprinse de o devoțiune și mai arzătoare și, cu o bucurie și mai entuziastă, își ating harpele de aur și atunci de zece mii de ori zece mii și mii de mii de glasuri se unesc pentru a înălța coruri puternice de laudă.” (Tragedia veacurilor, p. 677-678).
Apel: Dumnezeu Însuși a pregătit veșnicia pentru tine, un loc unde vei fi în prezența Lui, unde vei cunoaște slava creației și te vei bucura de o relație desăvârșită cu El. Astăzi, El îți întinde mâna și îți spune: „Eu voi fi Dumnezeul tău și tu vei fi copilul Meu.” Nu mai amâna! Dedică-I viața ta acum și pregătește-te pentru ziua în care vei locui veșnic cu El. Aceasta este chemarea Lui, iar tu ești dorit în familia Sa pentru totdeauna.
Meditează: Ce înseamnă pentru tine faptul că Dumnezeu dorește să fie Dumnezeul tău și să locuiască împreună cu tine? Ce ai dori să Îl întrebi sau să afli de la Dumnezeu în veșnicie, în mijlocul descoperirilor nesfârșite pe care El le va face? Cât de mult îți dorești să-L cunoști pe Dumnezeu mai profund, chiar din această viață?