Categories: Cu Dumnezeu în zori Tags:

Dumnezeu își caută oile

3 februarie

Cum își îngrijește un păstor turma când este în mijlocul oilor sale împrăștiate, așa Îmi voi îngriji Eu oile și le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nor și negură.

Ezechiel 34:12

Oamenii pot nega dragostea Sa, ei pot rătăci departe de El, ei pot să-și aleagă un alt stăpân; totuși ei sunt ai lui Dumnezeu și El dorește nespus să recâștige pe cei ce sunt ai Lui. (…) În parabolă, păstorul merge să caute o singură oaie – chiar cea mai de pe urmă din turmă. Tot astfel, dacă numai un singur suflet ar fi fost pierdut, Domnul Hristos ar fi murit chiar și pentru acel unul singur. Oaia care s-a rătăcit de turmă este creatura cea mai neajutorată dintre toate. Ea trebuie să fie căutată de către păstor, pentru că nu poate găsi drumul înapoi. Tot astfel este și cu sufletul care a rătăcit departe de Dumnezeu; el este tot așa de neajutorat ca și oaia pierdută și, dacă iubirea divină n-ar interveni pentru salvarea lui, acesta n-ar găsi niciodată calea către Dumnezeu.

Păstorul, care descoperă faptul că una din oile sale lipsește, nu privește nepăsător asupra turmei ce se găsește în siguranță în staul spunând: „Am nouăzeci și nouă în siguranță, și are să mă coste foarte multe necazuri a pleca în căutarea celei pierdute. Să vină singură înapoi, și-i voi deschide poarta staulului lăsând-o să intre.” Nu, nu trece mult de la pierderea oii și păstorul este plin de durere și neliniște. El numără și iar numără turma. El lasă pe cele nouăzeci și nouă în staul, și merge în căutarea oii pierdute. (…) În cele din urmă, efortul său este răsplătit; oaia pierdută este regăsită. (…) Parabola nu ne vorbește despre eșec, ci despre succesul și bucuria regăsirii! Avem aici garanția lui Dumnezeu că nici chiar una dintre oile rătăcite din staulul lui Dumnezeu nu este neglijată, nici una nu este lăsată fără ajutor. Pe oricine se va lăsa să fie răscumpărat, Hristos îl va salva din abisul stricăciunii și din mărăcinii păcatului. (Parabolele Domnului Hristos, p. 187-188).

Apel: Astăzi, poate simți că te-ai rătăcit, dar promisiunea divină este că Dumnezeu caută cu ardoare să te aducă înapoi. Ascultă-i chemarea, răspunde-i și prinde-i de mâna străpunsă care a suferit crucea ca tu să poți fi salvat.

Meditează: Cum poți să te identifici cu imaginea oii pierdute și cu dorința păstorului de a o căuta? Cum te simți în fața faptului că, în ochii lui Dumnezeu, ești prețuit și căutat în mod individual, chiar și atunci când te-ai rătăcit sau te-ai îndepărtat de El?

Aplică: În această zi, oprește-te să reflectezi asupra modului în care Dumnezeu te-a căutat și te-a adus înapoi atunci când ai fost rătăcit. Apoi, fii conștient de ocaziile în care poți să împărtășești această iubire și grijă cu cei din jurul tău care s-ar putea simți pierduți sau singuri. Fi chiar tu mâna păstorului pentru oaia pierdută. Poate fi vorba de un gest mic, de o vorbă de încurajare sau o rugăciune pentru sau împreună cu cineva; lucruri care pot să aducă pe alții mai aproape de casa cerească.

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!