„Și Cuvântul a fost făcut carne și a locuit printre noi (…)”

Ioan 1:14

Niciun cuvânt nu poate arăta mai lămurit că Hristos a fost atât Dumnezeu, cât și om. Inițial, fiind numai Divin, El a luat asupra Sa natura umană și a trecut printre oameni ca oricare alt muritor, cu excepția acelor timpuri când divinitatea Sa a străfulgerat în afară, așa cum s-a întâmplat cu ocazia curățirii templului sau atunci când cuvintele Sale arzătoare ale adevărului simplu, i-a determinat chiar și pe dușmanii Săi să mărturisească: „Niciodată vreun om nu a vorbit ca omul acesta.”

Umilința pe care Hristos a luat-o de bună voie asupra Sa este cel mai bine exprimată de Pavel, în epistola adresată filipenilor:

„Să aveți în voi această minte, care era și în Hristos Isus; care, exista inițial în chipul lui Dumnezeu și nu a socotit ca un lucru de apucat [adică a se ține strâns de] a fi egal cu Dumnezeu, ci s-a golit pe Sine însuși și a luat chipul unui rob, devenind asemenea oamenilor; și, fiind găsit la înfățișare ca un om, s-a umilit și s-a făcut ascultător până la moarte, chiar moarte de cruce.”

(Filipeni 2:5-8, Revised Version, varianta din nota marginală)

Această redare face acest text mult mai clar decât este în versiunea obișnuită. Ideea este aceea că, deși Hristos avea chipul lui Dumnezeu, fiind „strălucirea slavei Lui și imaginea exactă a Ființei Lui” (Evrei 1:3), având toate atributele lui Dumnezeu, fiind conducătorul Universului și Cel căruia tot cerul îi aduce onoare cu bucurie, El nu s-a gândit că vreunul din aceste lucruri este de dorit, atâta timp cât oamenii erau pierduți și fără putere. El nu putea să Se bucure de slava Sa, în timp ce omul era un proscris fără speranță. Astfel, El S-a golit de Sine însuși, a renunțat la toate bogățiile și slava Sa, luând asupra Lui natura omului pentru a-1 putea răscumpăra. Astfel putem armoniza unitatea lui Hristos cu Tatăl cu afirmația:

„Tatăl Meu este mai mare decât Mine.”

Ioan 14:28

Este imposibil pentru noi să înțelegem cum Hristos – ca Dumnezeu – a putut să Se umilească până la a muri pe cruce și este mai mult decât nefolositor pentru noi să facem speculații pe marginea acestui lucru. Tot ceea ce putem face este să acceptăm faptele așa cum sunt descrise în Biblie. Dacă cititorului i se pare dificil să armonizeze unele afirmații din Biblie, referitoare la natura lui Hristos, el să-și amintească că acest lucru ar fi imposibil să fie exprimat în termeni pe care mintea umană limitată ar putea să-i înțeleagă pe deplin. După cum a altoi neamurile păgâne la casa lui Israel este împotriva legilor naturale, tot astfel, multe din soluțiile divine sunt un paradox pentru înțelegerea omenească.

Alte texte biblice, pe care le vom cita, ne vor arăta natura umană a lui Hristos și ceea ce înseamnă aceasta pentru noi. Am citit deja: „Cuvântul a fost făcut carne”; iar acum vom citi ce spune Pavel referitor la natura acelui trup de carne:

„Fiindcă ce nu putea face legea, întrucât era slabă prin carne, Dumnezeu, trimițând pe propriul său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase și pentru păcat, a condamnat păcatul în carne; pentru ca dreptatea legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu conform cărnii, ci conform Duhului.”

Romani 8:3-4

Un mic gând va fi suficient pentru a arăta oricui că, dacă Hristos a luat asupra Sa asemănarea[1] umană, pentru a-l răscumpăra pe om, aceasta înseamnă că El a fost făcut asemenea omului păcătos, pentru că pe acesta a venit să-l răscumpere. Moartea nu a avut nicio putere asupra omului fără păcat, așa cum era Adam în Eden; și nu ar fi avut nici asupra lui Hristos, dacă Domnul nu ar fi luat asupra Sa fărădelegile noastre, ale tuturor. Mai mult, faptul că Hristos a luat asupra Sa carnea umană, nu aceea a unei ființe fără păcat, ci a unui om păcătos, înseamnă că această carnea umană pe care Și-a asumat-o avea toate slăbiciunile și tendințele păcătoase la care este supusă natura umană căzută. Lucrul acesta este arătat de afirmația că El: „a fost născut conform cărnii din sămânța lui David” (Romani 1:3). David avea toate înclinațiile naturii umane. El spune despre sine însuși:

„Iată, am fost format în nelegiuire; și în păcat m-a conceput mama mea.”

Psalmii 51:5

Următoarea afirmație din Epistola către Evrei este foarte clară:

„Fiindcă, într-adevăr, nu a luat asupra lui natura îngerilor, ci a luat asupra lui sămânța lui Avraam. De aceea în toate i se cuvenea a fi făcut asemenea fraților săi, ca să fie mare preot milos și credincios în cele privitoare la Dumnezeu, pentru a face împăcare pentru păcatele poporului. Fiindcă, în aceea că el însuși a suferit, fiind ispitit, este în stare să ajute pe cei ispitiți.”

Evrei 2: 16-18

Dacă El a fost făcut asemenea fraților Săi în toate lucrurile, atunci trebuie să fi suferit toate slăbiciunile și să fi fost supus tuturor ispitelor fraților Săi. Încă două texte care întăresc această afirmație vor fi dovezi suficiente. Să cităm mai întâi 2 Corinteni 5:21:

„Fiindcă pe cel ce nu a cunoscut păcat, l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim făcuți dreptatea lui Dumnezeu în el.”

Această afirmație este mult mai puternică decât aceea că El a fost făcut „în asemănarea cărnii păcătoase”. El a fost făcut păcat. Aici găsim aceeași taină precum faptul că Fiul lui Dumnezeu a putut să moară. Mielul fără cusur al lui Dumnezeu, care nu a cunoscut păcatul, a fost făcut păcat. Deși fără păcat, nu doar că a fost considerat un păcătos, ci a luat asupra Sa natura păcătoasă. A fost făcut păcat, pentru ca noi să putem fi făcuți neprihănire. Astfel, Pavel spune galatenilor că „Dumnezeu a trimis pe Fiul său, venit din femeie, venit sub lege, să răscumpere pe cei ce erau sub lege, ca să primim adopția fiilor” (Galateni 4:4-5). Prin faptul „că el însuși a suferit, fiind ispitit, este în stare să ajute pe cei ispitiți” (Evrei 2:18).

„Fiindcă nu avem un mare preot care nu poate să simtă compasiune pentru neputințele noastre, ci în toate a fost ispitit asemenea nouă, totuși fără păcat. Să ne apropiem așadar cutezător de tronul harului, ca să obținem milă și să găsim har pentru a ajuta în timp de nevoie.”

Evrei 4:15-16

Încă o observație, după care, vom putea învăța întreaga lecție pe care ar trebui s-o învățăm din: „Cuvântul a fost făcut carne și a locuit printre noi.” Cum se poate ca Hristos să fie „cuprins de neputință” (Evrei 5:2), și totuși să nu cunoască niciun păcat? Unii din cei care au citit până aici ar putea crede că am sub-apreciat caracterul lui Isus, aducându-L la nivelul omului păcătos. Din contră, noi nu am făcut altceva decât să înălțăm „puterea Divină” a binecuvântatului nostru Salvator, care El însuși, de bunăvoie, S-a coborât la nivelul omului păcătos pentru a-l înălța pe om la curăția Sa fără pată, pe care a păstrat-o în condițiile cele mai potrivnice. Natura umană doar a acoperit-o pe cea divină, prin care Hristos era inseparabil legat de Dumnezeul nevăzut și care era mai mult decât capabilă să reziste cu succes la slăbiciunile cărnii. În toată viața Sa a fost o luptă. Carnea, sub asaltul dușmanului oricărei neprihăniri, tinde să păcătuiască, dar natura Sa divină nu a nutrit nici măcar pentru o clipă vreun gând rău și puterea Sa divină nu a șovăit în niciun moment. Suferind în carne tot ceea ce omul poate suferi, El S-a reîntors la tronul Tatălui la fel de curat ca atunci când a părăsit curțile cerești. Când Se afla în mormânt, sub puterea morții „nu era posibil ca el să fie ținut de ea”, pentru că El „nu a cunoscut păcat”.

Dar cineva ar putea spune: „Nu văd în aceasta nicio mângâiere pentru mine. Este adevărat, am un exemplu, dar nu-1 pot urma pentru că nu am puterea pe care a avut-o Hristos. El era Dumnezeu chiar în timp ce Se afla pe pământ; eu nu sunt decât un om.” Dar și tu poți avea aceeași putere pe care a avut-o El, dacă o dorești. El a fost „cuprins de neputință”, dar „nu a păcătuit”, pentru că puterea divină a locuit permanent în El. Acum ascultă cuvintele inspirate ale apostolului Pavel și află ce privilegiu avem:

„Din această cauză îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care este numită întreaga familie în cer și pe pământ, ca să vă dea, conform bogățiilor gloriei sale, să fiți întăriți cu putere prin Duhul lui, în omul dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste, să fiți în stare să înțelegeți cu toți sfinții care este lărgimea și lungimea și adâncimea și înălțimea. Și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece cunoașterea, ca să fiți umpluți cu toată plinătatea lui Dumnezeu.”

Efeseni 3:14-19

Cine ar putea cere mai mult? Hristos, în care a locuit trupește toată plinătatea lui Dumnezeu, poate locui în inimile noastre, pentru ca și noi să putem fii umpluți cu toată plinătatea lui Dumnezeu. Ce asigurare minunată! El poate să „simtă compasiune pentru neputințele noastre”. Aceasta înseamnă că, suferind tot ceea ce carnea păcătoasă a moștenit, El cunoaște totul despre aceasta și Se identifică atât de aproape cu copiii Săi, încât orice îi apasă pe aceștia face aceeași impresie asupra Lui și El știe câtă putere divină este necesară pentru a rezista; și dacă noi dorim în mod sincer să ne lepădăm „neevlavia și poftele lumești”, El este în stare și nerăbdător să ne ofere o putere „peste măsură de abundent, mai mult decât tot ce-I cerem sau ce gândim” (Efeseni 3:20 KJV). Toată puterea care a locuit în Hristos, prin natură, poate locui și în noi, prin harul Său, pentru că El ne-o oferă din plin.

Astfel, sufletele obosite, slabe și apăsate de păcat, să prindă curaj și să vină „la tronul harului”, unde pot fi sigure că vor găsi har care să le ajute la vreme de nevoie, pentru că acea nevoie o simte și Salvatorul nostru chiar în momentul respectiv. El simte „compasiune pentru neputințele noastre”. Dacă ar fi suferit doar acum o mie opt sute de ani, ne-am putea teme că a uitat unele din slăbiciunile noastre; dar nu, chiar ispita care apasă asupra ta Îl atinge și pe El. Rănile Lui sunt totdeauna proaspete și El trăiește totdeauna pentru a mijloci pentru tine.

Ce posibilități minunate are creștinul! La ce nivel înalt de sfințenie poate ajunge acesta! Indiferent cât de mult ar lupta Satana contra lui, atacându-1 cu ispite în punctele cele mai slabe ale cărnii sale, el poate sta la adăpostul Celui Atotputernic și poate fi umplut cu plinătatea puterii lui Dumnezeu. Cel ce este mai puternic decât Satana poate locui permanent în inima creștinului și astfel, privind la atacurile lui Satana ca dintr-o fortăreață puternică, poate spune: „Pot să fac toate lucrurile prin Hristos, care mă întărește.” (Filipeni 4:13 KJV).

[1] Cuvântul „asemănare” (gr. homoioma) nu înseamnă, așa cum presupun unii, ceva aproape la fel sau cu puțin diferit, ci înfățișare, imagine, chip, formă – notă trad.