Categories: Cu Dumnezeu în zori Tags:

El a devenit Marele nostru Preot

„Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un mare-preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului.”

Evrei 2:17 VDDC   

„În calitate de Mare Preot consacrat, El mijlocește pentru poporul Său. Ca un păstor credincios, Își adună turma la umbra Celui Atotputernic, în adăpostul cel puternic și sigur. Îl așteaptă ultima bătălie cu Satana și merge să o întâmpine.” (Hristos Lumina lumii, p. 680). 

„Astfel, Hristos, slăvitul Mare Preot, prezentând sângele Său înaintea Tatălui, în favoarea păcătosului, poartă pe inima Sa numele oricărui suflet ce se pocăiește și crede.” (Patriarhi și profeți, p. 351). 

„Asemenea lui Aaron, care simboliza pe Domnul Hristos, Mântuitorul nostru poartă numele întregului Său popor pe inima Sa, în locul Prea Sfânt. Măritul nostru Mare preot își amintește toate cuvintele prin care El ne-a încurajat să avem încredere în El. El își amintește întotdeauna de legământul Său.” (Parabolele Domnului Hristos, p. 148). 

„Lucrarea lui Hristos, ca Mijlocitor al omului, este prezentată în acea frumoasă profeție a lui Zaharia, cu privire la Acela «al cărui Nume este Odrasla». Profetul spune: «Va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească, va ședea și va stăpâni pe scaunul Lui (al Tatălui) de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie, și o desăvârșită unire va domni între ei amândoi” (Zaharia 6:12-13). (…) Ca preot, Hristos stă cu Tatăl pe tronul Său. (Apocalipsa 3:21). Pe tron, împreună cu Cel veșnic, Acela care există prin Sine Însuși, stă Cel care «suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui», care «în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat», ca să poată veni «în ajutorul celor ce sunt ispitiți». «Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor.» (Isaia 53, 4; Evrei 4, 15; 2, 18; 1 Ioan 2, 1.) Mijlocirea Sa o face cu trupul Său frânt și cu o viață fără pată. Mâinile rănite, coasta străpunsă, picioarele zdrobite mijlocesc pentru omul căzut, a cărui salvare a câștigat-o cu un preț atât de mare.” (Tragedia veacurilor, p. 415-416). 

Apel: Astăzi, adu-ți aminte că ai un Mare Preot milos și vrednic de încredere care mijlocește pentru tine înaintea lui Dumnezeu. Hristos poartă numele tău pe inima Sa și își amintește întotdeauna de promisiunile pe care ți le-a făcut. În fața încercărilor și a ispitirilor, nu ești singur – ai un Mântuitor care a trecut prin suferințe și ispite pentru a te înțelege și pentru a-ți oferi sprijin. Apelează la El în momentele de nevoie, știind că mijlocirea Sa este puternică și plină de iubire. 

Meditează: Cum te influențează faptul că Hristos, Marele nostru Preot, a devenit asemenea nouă pentru a putea fi milos și vrednic de încredere în relația Sa cu noi? Ce semnificație are pentru tine faptul că Hristos poartă numele tău pe inima Sa atunci când mijlocește înaintea lui Dumnezeu? Cum te ajută să înfrunți ispitele și dificultățile din viața ta, faptul că Hristos a fost ispitit în toate lucrurile ca și tine, dar fără păcat? 

Aplică: Este lucrarea Marelui Preot aceea de a mijloci pentru tine, de a prezenta înaintea Tatălui cazul tău și de a te întări în provocările cu care te confrunți. Dar este alegerea ta aceea de a veni la El cu povara ta și de a te sprijini cu încredere pe puterea Lui. Astăzi mulțumește-i că în lupta spirituală cu care te confrunți ai un Mântuitor care te înțelege și te sprijină și te poate face mai mult decât biruitor.   

ASCULTĂ devoționalul din ziua precedentă:

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!