Introducere

La sfârșitul Evangheliei după Matei se află marea însărcinare. Aceasta spune:

„De aceea, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt.”

Matei 28:19

Adesea, non-trinitarienii, modaliștii și unitarienii pun la îndoială validitatea acestui verset din cauza aromei sale trinitariene. În mod obișnuit, cel care pune întrebarea reiterează că nu avem manuscrise ale Matei 28:19 înainte de anul 325 d.Hr. când biserica a ratificat crezul trinitarian la Niceea și că toate erau corupte în acel moment. Mai mult, se face referire la Eusebiu, celebrul istoric al bisericii, deoarece acesta citează în scrierile sale o versiune alternativă a textului Matei 28.19 (cum ar fi „Mergeți și faceți ucenici din toate neamurile în Numele Meu”). Deși cu siguranță nu m-ar deranja dacă Matei 28:19 s-ar dovedi un fals, sunt precaut în privința argumentelor textuale cu motivație teologică. Drept urmare, vreau să vă expun motivele pentru care fiecare text grecesc scris de mână și tipărit conține versiunea integrală a textului din Matei 28:19.

Dovada manuscriselor

Chiar dacă nu există absolut nicio diferență textuală pentru Matei 28:19 în manuscrise, unii susțin că aceste manuscrise sunt TOATE greșite și că a apărut o modificare în timpul sau după Conciliul de la Niceea din anul 325 d.Hr., când Trinitatea a fost acceptată. Există două aspecte de reținut aici: în primul rând, Trinitatea nu a fost oficializată până în anul 381 d.Hr. (Conciliul de la Niceea din 325 d.Hr. a decis doar că Isus este Dumnezeu, lăsând pe Duhul Sfânt în afara ecuației); în al doilea rând, există o serie de papirusuri grecești care datează din secolul al III-lea. Din păcate, aceste manuscrise [considerate] mai vechi, la fel ca majoritatea manuscriselor, sunt accesibile doar celor care au acces special la muzeele unde sunt păstrate. Mi-aș dori ca CSNTM să le fi publicat pe site-ul lor, dar nu au făcut-o. Cu toate acestea, dacă ar exista un manuscris timpuriu care să prezinte chiar și o mică variație, ediția a 4-a a UBS a lui Bruce Metzger sau Comentariul său asupra GNT ar nota acest lucru. De dragul argumentului, să presupunem că într-adevăr nu există manuscrise înainte de anul 325 d.Hr. care să conțină Matei 28. Ce ne rămâne? Avem încă mii de manuscrise, dintre care unele datează din secolul al IV-lea (cum ar fi Codex Sinaiticus și Codex Vaticanus). Aceste manuscrise conțin versiunea standard a textului Matei 28:19. Acest lucru este important, întrucât acestea diferă unele de altele în multe locuri, deci nu este ca și cum Constantin sau oricine altcineva a standardizat cu forța toate manuscrisele Noului Testament în anul 325 d.Hr. În plus, este important de reținut că manuscrisele ulterioare sunt copiate din cele anterioare. Astfel, un manuscris mai târziu sau chiar din evul mediu ar putea păstra o scriere (formă) foarte timpurie. Din nou, nu avem nicio dovadă a unei versiuni alternative a textului Matei 28.19 în niciunul dintre aceste manuscrise.

Pentru ca ipoteza textului mai scurt să fie corectă, cineva ar fi trebuit să distrugă toate manuscrisele care conțin versiunea „originală” a textului Matei 28:19 și să le înlocuiască cu altele noi care să conțină versiunea mai lungă. Aceasta este o teorie a conspirației destul de complicată care necesită un grad de control care nu exista la acea vreme. Creștinismul din secolul al IV-lea era un dezastru din punct de vedere organizațional, din acest motiv secolul a fost plin de controverse și concilii. Dacă ar fi existat în secolul al IV-lea un personaj puternic precum un papă, această teorie ar fi fost posibilă, dar tot nu ar fi avut puterea și minuțiozitatea necesare pentru a se asigura că din originalul Matei 28:19 a fost distrusă și ultima slovă. Știm acest lucru pentru că un împărat roman a încercat odată să facă ceva similar – un om pe nume Dioclețian. La începutul secolului al IV-lea el a persecutat cu înverșunare creștinismul și a încercat să adune și să distrugă toate manuscrisele Noului Testament, ceea ce explică de ce nu avem prea multe manuscrise de dinainte de secolul al IV-lea. Dar nici măcar marele Dioclețian care avea în spate întreaga putere a guvernului roman, nu a putut îndeplini această sarcină. Astfel, ipoteza că o sectă din cadrul creștinismului a reușit să modifice toate manuscrisele este de neconceput.

Citate timpurii de autori creștini

Chiar dacă nu putem găsi sau avea acces la manuscrisele timpurii anterioare secolului al IV-lea pentru a vedea dacă acestea conțin Matei 28:19, putem totuși să consultăm numeroșii autori creștini care au trăit în secolele al II-lea și al III-lea pentru a vedea cum au citat acest text. Mai jos este o listă cu câteva citate.

Didache (sec. I – II d.Hr.)

„Și referitor la botez, botezați astfel: după ce au rostit mai întâi toate aceste lucruri, botezați în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh în apă curgătoare. Dacă nu aveți apă curgătoare, botezați în altă apă; și dacă nu puteți face acest lucru în apă rece, făceți-o în apă caldă. Și dacă nu aveți nici una, nici alta, turnați apă de trei ori pe cap în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Dar înainte de botez să postească cel care se botează și cei botezați și oricine poate; dar să porunciți celor botezați să postească cu una sau două zile înainte”

Capitolul 7:1-4

Iustin Martirul, First Apology – Prima Apologie, (~ 155 d.Hr.)

„Căci în numele lui Dumnezeu, Tatăl și Domnul Universului și al Mântuitorului nostru Isus Hristos și al Sfântului Duh, ei primesc atunci spălarea (înălbirea) cu apă… Și pentru acest [ritual] am învățat de la apostoli acest argument. Deoarece la naștere am venit pe lume prin unirea părinților noștri fără cunoștința sau alegerea noastră și am fost crescuți cu obiceiuri proaste și o pregătire rea, ca să nu rămânem copii ai nevoii și ignoranței ci să putem deveni copii ai alegerii și cunoașterii și să putem obține în apă iertarea păcatelor săvârșite mai înainte, să se pronunțe asupra celui care alege să se nască din nou și s-a pocăit de păcatele sale Numele lui Dumnezeu, Tatăl și Domnul Universului; cel care duce la albie persoana care urmează să fie înălbită să cheme asupra sa numai acest nume. Căci nimeni nu poate rosti numele inefabilului Dumnezeu; și dacă cineva îndrăznește să spună că există totuși cineva, acesta delirează într-o nebunie fără speranță. Și această spălare (înălbire) se numește iluminare, pentru că cei care învață aceste lucruri sunt luminați în înțelegerea lor. Și în numele lui Isus Hristos, care a fost răstignit sub Ponțiu Pilat și în numele Duhului Sfânt, care prin profeți a vestit toate lucrurile despre Isus, cel ce este luminat este spălat.”

First Apology – Prima Apologie, cap. LXI

Irenaeus, Against Heresies – Împotriva ereziilor (~ 190 d.Hr.)

„Și iarăși, dând ucenicilor puterea de reînnoire în Dumnezeu, le-a zis: „Duceți-vă și învățați toate neamurile, botezându-le în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Căci [Dumnezeu] a făgăduit că în vremurile din urmă va turna [duhul] peste slujitorii și roabele [Sale] ca să poată prooroci; de aceea S-a pogorât și peste Fiul lui Dumnezeu, făcut Fiul omului, devenind în părtășie cu El obișnuit să locuiască în neamul omenesc, să se odihnească cu ființele umane și să rămână în lucrarea lui Dumnezeu, țesând în ei voia Tatălui și înnoindu-i de vechile lor obiceiuri cu prospețimea lui Hristos”

Irenaeus, Against Heresies – Împotriva ereziilor, cartea 3, 17:1

Tertullian, On Baptism – Despre botez (~ 200 d.Hr.)

„Căci legea botezului a fost impusă și formula prescrisă: „Mergeți”, spune El, „învățați neamurile, botezându-le în Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Comparația acestei legi cu acea precizare „Dacă un om nu a renăscut din apă și din Duh nu va intra în Împărăția cerurilor”, a legat credința de necesitatea botezului”.

Tertullian, On Baptism – Despre botez, cap. XIII

Hipollytus, Against the Heresy of One Noetus – Împotriva ereziei unuia Noetus (~ 230 d.Hr.)

„Deci Cuvântul Tatălui, știind economia (dispoziția) și voia Lui, adică Tatăl caută să I se aducă închinare în niciun alt fel decât acesta, a dat această sarcină ucenicilor după ce a înviat din morți: „Duceţi-vă şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”. Și prin aceasta El a arătat că oricine a omis unul dintre aceștia, nu a slăvit desăvârșit pe Dumnezeu. Căci prin această Treime este proslăvit Tatăl. Căci Tatăl a voit, Fiul a făcut, Duhul S-a arătat. Întreaga Scriptură proclamă acest adevăr”

Hipollytus, Against the Heresy of One Noetus – Împotriva ereziei unuia Noetus, 14

Origen, Commentary on Romans – Comentariu la Romani (~ 244 d.Hr.)

„Căci atunci când și-a trimis ucenicii să îndeplinească această sarcină, nu a spus doar: „Duceți-vă, botezați toate neamurile”, ci „Duceți-vă, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. De aceea, pentru că știa că amândoi erau în culpă, a dat un remediu pentru amândoi, astfel încât însăși nașterea noastră muritoare să fie schimbată prin renașterea botezului, iar învățătura evlaviei să poată opri învățătura nelegiuirii.”

Origen, Commentary on Romans – Comentariu la Romani, cartea 5, 2:11

Lecturarea clasică a textului din Matei 28:19 era vie înainte de anul 325 d.Hr. și oamenii știau asta. Mai mult, nu am găsit nicăieri vreo controversă privind autenticitatea acestui text. Se poate trage deja o concluzie solidă: nu doar că TOATE manuscrisele grecești existente cu Matei 28:19 conțin citirea tradițională, dar toți părinții bisericii din secolele al II-lea și al III-lea care-l citează sau fac aluzie la acesta folosesc versiunea tradițională. Dintr-o dată argumentul din citatele lui Eusebiu nu mai pare atât de impresionant. Chiar și așa, să luăm în considerare afirmațiile lui Eusebiu pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă.

Eusebiu de Cezareea

Teoria spune că Eusebiu a citat o versiune prescurtată a lui Matei 28:19 înainte de conciliul de la Niceea din 325 d.Hr. și apoi a citat versiunea completă, cu un conținut mai trinitar, după aceea. Acest lucru ar dovedi că biserica a decis să schimbe Biblia pentru a da mai multă credibilitate teoriei Trinității. Consider această ipoteză neconvingătoare din patru motive. În primul rând, Eusebiu nu era trinitarian, ci arian. De fapt, Eusebiu din Cezareea a scris o scrisoare lui Alexandru, episcopul care a excomunicat pe Arius, cerându-i să reabiliteze pe Arius. Mai mult, Eusebiu a convocat un conciliu la începutul anilor 320, în cadrul căruia episcopii reuniți au dat dreptate lui Arius și au redactat o altă scrisoare prin care a presat pe Alexandru să-l repună în drepturi. În cele din urmă, Eusebiu s-a trezit înlăturat de un conciliu din Antiohia, cu puțin timp înainte de cel de la Niceea, pentru că a susținut pe Arius. Acum este adevărat că Eusebiu a semnat Crezul de la Niceea în anul 325 d.Hr., dar istoricii consideră în general că a fost mai degrabă un compromis decât o schimbare bruscă de opinie. (Dacă nu ar fi semnat crezul, și-ar fi pierdut slujba de episcop de Cezareea, influența în cadrul dezbaterilor și poziția de consilier al împăratului). Așadar, Eusebiu nu este un super apărător al Trinității ca Atanasie, ci de fapt dimpotrivă. El se simțea inconfortabil cu Crezul de la Niceea și chiar a scris o scrisoare către Cezareea, încercând să controleze pagubele, explicând cum aveau să înțeleagă noua formulă. Poziția sa binecunoscută anti-Nicene este probabil motivul pentru care astăzi nu este cunoscut sub numele de Sfântul Eusebiu.

Un alt motiv pentru care consider că teoria conform căreia Conciliul de la Niceea a schimbat Biblia este neconvingătoare este că ar fi oferit partidului anti-nicenian o armă puternică în bătălia de 60 de ani care a urmat. Din câte știu eu, subalternii nu au acuzat niciodată pe niceeni că au schimbat textul Scripturii, acuzație pe care cu siguranță ar fi capitalizat-o dacă ar fi putut. Mai degrabă, bătălia s-a axat pe sensul Scripturii și pe argumentele bazate pe rațiune. În al treilea rând, chiar dacă secta niceeană ar fi vrut să schimbe Scriptura, ei nu aveau niciun mecanism pentru a face ca acest lucru să devină realitate. După cum am menționat deja, organizarea și ierarhia necesare pur și simplu nu existau încă. În cele din urmă, Eusebiu a citat versiunea mai scurtă a textului Matei 28.19 și după Niceea (vezi Lauda lui Constantin 16:8, scrisă în anul 336 d.Hr.).

Deci, dacă teoria conspirației – că „maleficul” Eusebiu a răstălmăcit Scriptura pentru a injecta o dogmă trinitariană – nu este adevărată, de ce a citat Eusebiu atât de des această versiune mai scurtă? Oamenii din antichitate nu se uitau la fiecare verset pe care îl citau în timp ce scriau ceva. Era mai frecvent să memoreze Scripturile și să le scrie din memorie. Textele antice nu aveau spații între cuvinte, nici capitole și cu atât mai puțin paragrafe. Ca urmare, ar fi fost foarte costisitor să caute ceva, ceea ce făcea ca autorii să citeze mai degrabă din memorie decât să încerce să găsească ceva ce erau destul de siguri că știu. Cu toate acestea, uneori memoria cuiva poate confunda mai multe pasaje. La această problemă George Beasley-Murray abordează următoarele aspecte:

„F. C. Conybeare, într-un articol deseori citat, a examinat citatele textului din Eusebiu și a concluzionat că Eusebiu nu a cunoscut forma lungă a textului până la Conciliul de la Niceea, când s-a stabilit doctrina trinitară. …Adevărata dificultate [cu punctul său de vedere] este de a determina dacă avem vreun drept să vorbim de o ‘lectură eusebiană’.

E. Riggenbach, într-un lung răspuns la articolul lui Conybeare, a arătat că Eusebiu a exercitat un grad considerabil de libertate în citarea textului lui Matei, după cum o dovedește faptul că textul apare în diferite forme, chiar și în una și aceeași lucrare; după Niceea, Eusebiu citează însărcinarea atât în forma mai lungă, cât și în cea mai scurtă; în timp ce (în opinia lui Riggenbach) în scrisoarea scrisă de Eusebiu în 325, în timpul Conciliului de la Niceea, modul în care citează forma comună a textului sugerează că era familiarizat cu acesta de mult timp.”

Se poate vedea cu ușurință cum memoria cuiva ar putea amesteca fragmente dintr-un verset cu altele atunci când își amintește de un verset. Am făcut acest lucru și o bună parte din variantele textuale din evanghelii sunt datorate scribilor care și-au amintit un fragment dintr-o altă evanghelie și l-au inserat, când inițial nu era acolo. Totuși, doar pentru că Eusebiu obișnuia să citeze greșit Matei 28:19 nu înseamnă că nu cunoștea și versiunea completă. Everett Ferguson este de ajutor aici:

„O examinare a referințelor lui Eusebiu în care porunca botezului a fost omisă demonstrează că era de prisos în context (pentru că în fiecare caz accentul era pus pe universalitatea învățăturii lui Hristos în contrast cu legea religioasă și civilă anterioare), iar luarea în considerare a metodei lui Eusebiu de a cita Scriptura (omițând fraze pe care le considera irelevante și amestecând fraze din alte pasaje pe care le considera relevante) lipsește de orice valabilitate argumentul în favoarea textului mai scurt.”

Așadar, putem explica mai ușor invocând aceste motive tendința eusebiană de a cita versiunea mai scurtă, decât să presupunem o conspirație prin care părinții bisericii ar fi modificat textul Scripturii. Pentru a accepta ideea modificării Scripturii pentru că un creștin a citat greșit un text cu secole mai târziu, ar fi nevoie de o dovadă mult mai solidă decât cea pe care o avem. Din punct de vedere metodologic, acest lucru nu ar funcționa oricum. Ar trebui ca savanții să înceapă să scotocească printre autorii creștini timpurii și să corecteze manuscrisele pe baza citatelor? Acest lucru ar fi ca și cum te-ai duce la o librărie creștină și ai arunca toate Bibliile și apoi ai pune cap la cap un text „mai exact” pe baza citatelor autorilor creștini!

O contradicție cu Faptele?

Un ultim argument de sprijin pe care unii îl folosesc pentru a pune la îndoială Matei 28.19, așa cum îl avem noi, se referă la practicile de botez din cartea Faptele Apostolilor. Dacă Matei 28.19 este corect, atunci Isus le-a poruncit urmașilor Săi să boteze „în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Cu toate acestea, pe parcursul cărții Faptele Apostolilor, atunci când au loc botezuri, nu se menționează niciodată această expresie formulată. Iată câteva exemple:

„Petru le-a spus: Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat în numele lui Isus Hristos pentru iertarea păcatelor, și veți primi darul Duhului Sfânt” Fapte 2:38

„Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezați în Numele Domnului Isus.” Fapte 8:16

„Căci îi auzeau vorbind în limbi și mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: „Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi?” i a poruncit să fie botezați în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci, l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.” Fapte 10: 46-48

„Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezați în Numele Domnului Isus.Când și-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei și vorbeau în alte limbi și proroceau.” Fapte 19:5-6

Se pretinde că aceste texte contrazic Matei 28:19. Dar, există o altă cale de a le înțelege, în afară de a schimba ceea ce spune Biblia? Ferguson oferă alte două opțiuni care merită luate în considerare:

„Cu toate acestea, frazele din Fapte nu pot reflecta formule alternative în administrarea botezului sau înțelegeri alternative ale semnificației actului. În unele cazuri, descrierea din Faptele Apostolilor poate însemna un botez administrat pe baza unei mărturisiri a lui Isus ca Domn și Hristos (vezi Faptele Apostolilor 22:16) sau poate fi o caracterizare generală a botezului ca fiind legată de Isus și nu o formulă pronunțată la botez. În istoria de mai târziu, singura formulă atestată în mod regulat ca fiind pronunțată de administrator include numele celor trei, dar și la Matei poate fi mai degrabă descriptivă decât o formulă. Dacă Matei 28:19 nu este o formulă, atunci nu există o contradicție necesară cu descrierea „în numele Domnului” din Fapte și Pavel.” 

Astfel, Ferguson sugerează că Faptele Apostolilor descrie ceea ce s-a întâmplat, „au fost botezați în numele lui Isus”, în timp ce Matei descrie cuvintele care au fost rostite, „botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt” ori că Matei 28:19 nu este deloc o formulă. O altă posibilitate este că Faptele Apostolilor descrie mărturisirea celui convertit, în timp ce Matei ne spune cuvintele rostite de cel care a botezat. S-ar putea, de asemenea, să se întâmple că în contextul Iudeii, creștinii au botezat oameni noi în numele Domnului Isus, deoarece evreii și cei care se temeau de Dumnezeu aveau deja o înțelegere adecvată cu privire la Dumnezeu și Duhul Sfânt. Cu toate acestea, atunci când se merge printre națiuni, cum se întâmplă în Matei 28:19, trebuie să se explice, de asemenea, cine este Dumnezeu (vezi Faptele Apostolilor 17) și ce este duhul sfânt (vezi Faptele Apostolilor 19). Una dintre ultimele idei este că „numele” din Matei 28:19 nu este literal, ci agenda sau cauza Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. 

Sintaxa enunțului arată clar că există un singur nume cu care cele trei titluri de „Tatăl”, „Fiul” și „Duhul Sfânt” sunt într-o relație genitivă. Am văzut că acest unic nume este „Isus Hristos” și nuanța semantică a „numelui” se extinde pentru a include AUTORITATEA și puterea. Cu accent pe autoritatea exprimată în Matei 28:18-20, putem înțelege că există aici un genitiv de reprezentare. Când spunem „ambasador al Franței”, ne referim la „ambasadorul CARE REPREZINTĂ Franța”. Astfel, „al” poate fi înlocuit cu „care reprezintă”. Același lucru se întâmplă și în Matei 28:19 – „numele” Isus reprezintă triada „Tatăl”, „Fiul” și „Duhul Sfânt”.

Modalitatea în care Isus reprezintă cele trei slujbe poate fi deslușită din contextul a ceea ce spune El în aceste cuvinte de încheiere. Cu toate acestea, există perspective suplimentare care pot fi extrase și din alte pasaje.

ISUS REPREZINTĂ SLUJBA „TATĂLUI”

• Isus reprezintă pe Tatăl care a fost învestit cu Autoritate de către El (Matei 28:18)
• Numele „Isus” care este dat de Cer (Matei 1:21) conține pur și simplu numele Tatălui – „Isus” („Yeshua” în ebraică) care literal înseamnă „YHWH Mântuiește” (vezi și Exodul 23:23)
• Isus deține de asemenea un titlu de „Tată” asupra umanității, în sensul că El este al doilea Adam (1 Corinteni 15:45)

ISUS REPREZINTĂ SLUJBA „FIULUI”

• Isus este cunoscut ca „Fiul lui Dumnezeu” reprezentând divinitatea Sa
• Isus este cunoscut ca „Fiul omului” reprezentând divinitatea Sa în umanitate
• Ca al doilea Adam, Isus a luat titlul de „Fiu” într-un sens nou.

ISUS REPREZINTĂ SLUJBA „DUHULUI SFÂNT”

• În cuvintele imediat ce urmează marii însărcinări, Isus dă asigurarea că prezența Sa personală permanentă oferă puterea de a împlini cuvintele Sale (Efeseni 4:9-10)
• Isus a înțeles că toate Cuvintele Sale sunt „Duh și Viață” (Ioan 6:63)
• Isus, ca al doilea Adam, „a devenit un Duh dătător de viață” (1 Corinteni 15:45)
• Așa se face că „numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt” ESTE cuprins în numele Isus.

Oricum am rezolva aparenta contradicție, dificultatea noastră de aici nu justifică schimbarea a ceea ce spune Scriptura pentru a se citi mai ușor.

Text > Interpretare > Teologie

Textul este primar; acesta este temelia. Nu schimbăm ceea ce spune Scriptura pe baza exegezei sau a teologiei noastre, ci mai degrabă o acceptăm ca punct de plecare. Acesta este motivul pentru care criticii textuali dezvoltă reguli obiective care să-i ajute să își dea seama ce lecturi sunt mai exacte. Ei nu doresc ca prejudecățile lor teologice să le influențeze alegerile. Pentru o imagine bună a modului în care se desfășoară acest proces, consultați Metzger’s Commentary on the Greek New Testament sau NET Study Bible. Suntem norocoși astăzi să trăim într-o perioadă în care textul Noului Testament este stabilit în proporție de peste 99% pe baza mai multor secole de descoperiri, catalogări și comparații.

Acest lucru mă aduce la al doilea pas: interpretarea. Acest cuvânt înseamnă, în esență, să explici ce înseamnă textul. Ideea este că noi citim în afara (ex) Scripturii, mai degrabă decât în ea. Predicatorii, în fiecare sâmbătă /duminică, interpreteză versete atunci când descriu ce înseamnă acestea. Deși ceea ce înseamnă de fapt textul și ceea ce credem noi că înseamnă este, sperăm, identic, nu ne putem permite să fim atât de aroganți încât să spunem că nu greșim niciodată în înțelegerea a ceea ce spune ceva.

Acum trecem la apogeul activității noastre: teologia. Teologia cuiva nu depinde de exegeza unui singur text, ci de ceea ce spun mai multe versete diferite împreună. Acesta este cel mai complex nivel de înțelegere și cel mai predispus la eroare pentru noi toți. Cu toate acestea, atâta timp cât păstrăm totul în ordine – text, apoi exegeză, apoi teologie – vom ajunge la o teologie mai precisă. De exemplu, dacă în loc să citesc ceea ce spune un verset și să-l interpretez în contextul său (exegeză), îl aleg cu grijă pentru a-mi susține teologia, voi ajunge probabil la o doctrină greșită. În plus, nu pot permite ca teologia mea să schimbe textul Scripturii. Doar pentru că nu cred că Trinitatea este adevărată, nu-mi dă dreptul să elimin din Biblie un verset precum Matei 28:19. A proceda astfel înseamnă a merge în direcția greșită.

Sursele:

• Sean Finnegan, https://www.biblicalunitarian.com/articles/is-matthew-2819-a-forgery
• Cartea „Prima solie îngerască”

Traducere: Igor Sârbu