A. T. Jones, The Advent Review și Sabbath Herald, 31 ianuarie 1899
Când Avraam și Sara au înlăturat toate planurile necredinței din care apăruse Ismael și au trăit numai prin credință – numai depinzând de cuvântul lui Dumnezeu – s-a născut Isaac, adevăratul copil al făgăduinței.
Ascultând de glasul Sarai (Geneza 16:1), Avraam se îndepărtase de la integritatea strictă față de Cuvântul lui Dumnezeu, de la strictețea credinței adevărate și acum că se întorsese doar la Cuvânt, la credința adevărată, trebuia să fie pus la încercare înainte de a se putea spune cu siguranță despre el că credința lui a fost socotită ca neprihănire.
El s-a încrezut în cuvântul rostit de Dumnezeu față de Ismael și îl obținuse pe Isaac, adevăratul copil al făgăduinței lui Dumnezeu. Și acum, după ce l-a obținut pe Isaac, trebuia să se decidă dacă se va încrede în cuvântul rostit al lui Dumnezeu, chiar și împotriva lui Isaac însuși.
Prin urmare, Dumnezeu i-a zis lui Avraam:
„Și El i-a zis: Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, Isaac, pe care-l iubești, du-te în țara Moria și adu-l ardere-de-tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune”.
Avraam îl primise pe Isaac de la Dumnezeu, încrezându-se doar în cuvântul lui Dumnezeu. Numai Isaac era sămânța făgăduită prin cuvântul Domnului. După nașterea lui Isaac, Dumnezeu confirmase cuvântul declarând:„căci în Isaac își va primi numele sămânța ta”. (Geneza 21:12) Și acum a venit cuvântul lui Dumnezeu: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu Isaac, și adu-l ca ardere de tot!”
Dar, dacă Isaac este adus ca ardere de tot, dacă Isaac este ars, ce se va întâmpla cu făgăduința binecuvântării tuturor neamurilor în el? Ce se va întâmpla cu făgăduința: „voi înmulți sămânța ca stelele cerului”? Totuși, acolo stătea cuvântul: „Adu-l pe Isaac ca ardere de tot.” Avraam se încrezuse doar în cuvântul lui Dumnezeu în ceea ce-l privește pe Ismael; dar aceasta însemna mai mult decât a se încrede în cuvântul lui Dumnezeu în ceea ce-l privește pe Isaac – înseamnă a se încrede în cuvântul lui Dumnezeu în ceea ce privește cuvântul lui Dumnezeu!
Avraam a reușit, sperând împotriva oricărei speranțe. Dumnezeu spusese:
„Sămânța ta va fi ca stelele cerului; căci în Isaac își va primi numele sămânța ta; adu-l pe Isaac ca ardere de tot”.
Avraam n-a insistat ca Dumnezeu să „armonizeze aceste pasaje”. Era de ajuns pentru el să știe că toate afirmațiile constituiau cuvântul lui Dumnezeu. Știind acest lucru, el avea încredere în acel cuvânt, urmând acel cuvânt și lăsându-L pe Domnul să „armonizeze aceste pasaje” sau să „explice aceste texte”, dacă era nevoie de așa ceva.
Avraam a spus: „Dumnezeu a zis «Adu-l pe Isaac ca ardere de tot». Așa voi face. Dumnezeu a spus: «în Isaac își va primi numele sămânța ta» și «voi înmulți sămânța ca stelele cerului». M-am implicat o dată în făgăduință și am împiedicat-o până când am recunoscut tot ceea ce făcusem și m-am întors doar la cuvânt. Atunci, printr-un miracol, Dumnezeu mi-a dat pe Isaac, sămânța făgăduită. Și acum zice «Adu-l pe Isaac, sămânța făgăduită, ca ardere de tot». O voi face. Printr-o minune Dumnezeu l-a dat la început și printr-o minune Dumnezeu îl poate readuce. Totuși, atunci când îl voi aduce ca ardere de tot, va fi mort și singurul miracol care îl poate readuce la viață este o minune care-l va învia din morți. Dar Dumnezeu este în stare să facă chiar și aceasta și o va face, căci cuvântul Său este rostit «voi înmulți sămânța ca stelele cerului» și «în Isaac își va primi numele sămânța ta». Și chiar și aducerea înapoi din morți a lui Isaac nu va însemna pentru Dumnezeu mai mult decât a făcut deja; căci, în ceea ce privește urmașii, atât trupul meu cât și al Sarei erau ca și morți, și totuși Dumnezeu l-a adus pe Isaac din noi. El îl poate învia pe Isaac din morți și o va face. Binecuvântați-L pe Domnul!”
Decizia a fost luată. S-a sculat, și-a luat slujitorii și pe Isaac și a pornit la drum cale de trei zile „spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu”. Și când, în a treia zi
„a văzut locul de departe”, „Atunci Avraam a zis slujitorilor săi: Voi rămâneți aici, cu măgarul; căci eu și băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm și apoi ne vom întoarce la voi”.
Geneza 22:5
Cine va merge? „Eu și băiatul vom merge”. Și cine se va întoarce? „Eu și băiatul ne vom duce, … și ne vom întoarce la voi”. Avraam era convins că Isaac se va întoarce cu el la fel de sigur ca și faptul că a mers cu el.
Avraam se aștepta să-l ofere pe Isaac ca ardere de tot și se aștepta apoi să-l vadă pe Isaac ridicându-se din cenușă și întorcându-se cu el. Căci cuvântul lui Dumnezeu fusese rostit: „în Isaac își va primi numele sămânța ta” și „voi înmulți sămânța ca stelele cerului”. Și Avraam se încredea numai în acel cuvânt, care nu putea da greș niciodată. (Evrei 11:17-19)
ACEASTA ESTE CREDINȚA. Și astfel
„a fost împlinită Scriptura, care zice: Avraam a crezut pe Dumnezeu și i s-a socotit ca neprihănire; și el a fost numit prietenul lui Dumnezeu”.
Iacov 2:33
Dar totuși, mai presus de aceasta,
„nu numai pentru el a fost scris că i-a fost socotită ca neprihănire, ci și pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, dacă credem în Cel ce a înviat din morți pe Isus, Domnul nostru, care a fost dat la moarte din cauza fărădelegilor noastre și a înviat pentru justificarea noastră”.
Romani 4:23-25
Să te încrezi numai în cuvântul lui Dumnezeu, să depinzi numai de cuvântul lui Dumnezeu, să te bizui pe cuvântul lui Dumnezeu, chiar și împotriva cuvântului lui Dumnezeu – aceasta este CREDINȚA: aceasta este credința care aduce neprihănirea lui Dumnezeu.
Acest lucru înseamnă exercitarea credinței. Aceasta este „ceea ce vrea să spună Scriptura atunci când ne îndeamnă să ne exercităm credința”. Iar „a înțelege cum să ne exercităm credința”, aceasta este știința Evangheliei. Iar știința Evangheliei este știința științelor.
Traducere: Igor Sârbu
