„Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine, și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, și flacăra nu te va aprinde.”
Isaia 43:2 VDDC
„În zilele noastre, multor slujitori ai lui Dumnezeu, cu toate că nu sunt făcători de rele, le va fi dat să sufere umilințe și abuzuri din mâinile acelora care inspirați de Satana sunt plini de invidie și fanatism religios. Mânia omului va fi trezită îndeosebi împotriva acelora care sfințesc Sabatul poruncii a patra; și în cele din urmă un decret universal îi va denunța pe aceștia ca meritând moartea.
Timpul de suferință dinaintea poporului lui Dumnezeu va cere o credință care să nu se clatine. Copiii Săi trebuie să facă cunoscut că singurul obiect al închinării lor este El și că niciun motiv, nici chiar viața însăși, nu-i poate determina să facă cea mai mică concesie închinării false. Pentru inima credincioasă poruncile oamenilor mărginiți și păcătoși se vor prăbuși fără însemnătate în fața Cuvântului veșnicului Dumnezeu. Adevărul va fi ascultat chiar dacă urmarea este închisoarea, exilul sau moartea.” (Profeți și regi, p. 512).
„În toate veacurile, cei aleși ai Mântuitorului au fost educați și disciplinați în școala suferinței. Ei au mers pe cărările înguste pe pământ; au fost curățiți în cuptorul încercărilor. Pentru Numele lui Isus, au suportat împotrivire, ură și calomnie. L-au urmat prin lupte grele; au suportat lepădarea de sine și au avut parte de dezamăgiri amare. Prin propria experiență dureroasă au cunoscut grozăvia păcatului, puterea lui, vinovăția și jalea lui și ei îl privesc cu scârbă. Sentimentul jertfei infinite aduse pentru vindecarea lor îi umilește în ochii lor și le umple inimile de recunoștință și de laudă, pe care cei care n-au căzut niciodată nu le pot aprecia. Ei iubesc mult pentru că li s-a iertat mult. Deoarece s-au împărtășit de suferințele lui Hristos, sunt în stare să se împărtășească împreună cu El de slava Sa.” (Tragedia veacurilor, p. 649).
Apel: Hristos promite că va fi alături de tine în orice încercare, chiar și atunci când totul pare să se prăbușească în jurul tău. Așa cum a fost alături de slujitorii Săi de-a lungul veacurilor, la fel va fi și cu tine în mijlocul suferințelor. Credința ta va fi încercată, dar prezența Lui nu te va părăsi niciodată. Fii gata să rămâi ferm pe calea adevărului, indiferent de prețul pe care va trebui să-l plătești. Prin Hristos, orice suferință are un scop și o finalitate glorioasă. Crede în promisiunile Lui și înaintează cu curaj!
Meditează: Ce anume te poate determina ca în momentele de adversitate cele mai cumplite, să stai ferm și credincios, chiar și sub amenințarea cu închisoarea sau moartea? Ce învață cei aleși din școala suferinței și cum privesc aceștia păcatul?