„Atunci vă veți aduce aminte de căile voastre cele rele și de faptele voastre care nu erau bune; și vă veți dezgusta de voi înșivă, din cauza nelegiuirilor și urâciunilor voastre.”
Ezechiel 36:31 VBT
Nicio formă exterioară nu poate lua locul credințe simple și al unei complete renunțări la sine. Dar nimeni nu se poate goli pe sine de eul său. Noi nu putem decât să fim de acord ca Domnul Hristos să îndeplinească această lucrare. Atunci, cuvintele sufletului vor fi: Doamne, ia-mi inima; căci eu nu ți-o pot da. Ea este proprietatea Ta. Păstrez-o Tu curată, căci eu n-o pot păstra pentru Tine. Mântuiește-mă în ciuda mea însumi, în ciuda eului meu slab și care nu este asemenea lui Hristos. Modelează-mă, șlefuiește-mă, înalță-mă într-o atmosferă curată și sfântă, în care curentul cel bogat al dragostei Tale să poată curge prin sufletul meu.
Această lepădare de sine nu trebuie făcută numai la începutul vieții de creștin, ci ea trebuie reînnoită la fiecare pas făcut spre cer. Toate faptele noastre bune sunt dependente de o putere ce se află în afara noastră. De aceea trebuie să aibă loc o continuă înălțare a inimii către Dumnezeu, o continuă, serioasă și zdrobitoare mărturisire a păcatului, cu o umilire a sufletului înaintea Lui. Numai printr-o continuă lepădare de sine și o permanentă dependență de Domnul Hristos vom putea umbla în siguranță.
Cu cât ne apropiem mai mult de Domnul Hristos și cu cât vom vedea mai clar curăția caracterului Său, cu atât mai limpede ne vom da seama de nespus de marea păcătoșenie a păcatului și cu atât mai puțin vom căuta să ne înălțăm pe noi înșine. Aceia pe care cerul îi recunoaște ca fiind sfinți, sunt ultimii care să facă paradă de propria lor bunătate. (…) La fiecare pas de înaintare în experiența creștină, pocăința noastră va fi tot mai profundă. Acelora pe care Domnul i-a iertat, pe care El îi recunoaște ca fiind poporul Său, El le spune: «Atunci vă veți aduce aminte de căile voastre cele rele și de faptele voastre care nu erau bune; și vă veți dezgusta de voi înșivă, din cauza nelegiuirilor și urâciunilor voastre.» (Ezechiel 36:31).” (Parabolele Domnului Hristos, p. 159-160).
Apel: De multe ori ai încercat prin propriile forțe să te ridici din starea ta decăzută. Cu ambiție și voință ai pornit pe cale crezând că dacă te vei strădui mai mult vei reuși, însă tot de atâtea ori ai căzut în ispită și ți-ai văzut stare neputincioasă în care te afli. Nu te descuraja! Domnul îți spune: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:28-29).
Meditează: Care crezi că este motivul pentru care, cei descriși în Matei cap. 25 ca fiind robi buni și credincioși, nu își dau seama de momentele în care au făcut faptele bune pentru care sunt apreciați? Cum ai putea să ai și tu aceeași motivație ca ei în acțiunile tale pentru slujirea semenilor?
Aplică: Studiază mai mult despre subiectul neprihănirii prin credință, pentru că înainte de venirea Domnului „un singur interes va predomina, un singur subiect le va înghiții pe toate celelalte: Domnul, neprihănirea noastră.” (Materiale 1888, p. 259). Implică-l pe Domnul în cele mai mici aspecte ale vieții tale și trăiește împreună cu El. Pune în mâna Lui toate planurile pe care le ai și fi pregătit să accepți că nu ceea ce dorești tu este cel mai bine pentru tine, ci ceea ce dorește El.
