„Israele, pune-ți speranța în DOMNUL, căci la DOMNUL este milă și la El este belșug de răscumpărare!”
„Până la data răzvrătirii omului împotriva guvernării lui Dumnezeu, fusese o legătură deschisă între Dumnezeu și om. Dar păcatul lui Adam și al Evei a despărțit pământul de cer, astfel încât omul nu a mai avut părtășie cu Creatorul său. Cu toate acestea, lumea n-a fost lăsată într-o singurătate deznădăjduită. Scara Îl reprezintă pe Isus, mijlocul de legătură rânduit. Dacă n-ar fi făcut din meritele Sale un pod peste prăpastia pe care o făcuse păcatul, îngerii slujitori n-ar fi putut avea vreo legătură cu omul căzut. Hristos îl leagă pe om, în slăbiciunea și neajutorarea sa, de izvorul puterii nemărginite.” (Patriarhi și profeți, p. 184).
„În timpurile patriarhale, jertfele legate de închinare constituiau o amintire permanentă a venirii Mântuitorului și tot așa a fost cu întregul ritual al slujbelor sanctuarului în istoria lui Israel. În slujirea de la tabernacol și de la templu, care ulterior i-a luat locul, poporul era învățat în fiecare zi, prin intermediul tipurilor și a umbrelor, marile adevăruri privitoare la venirea lui Hristos, ca Răscumpărător, Preot și Împărat. Și o dată pe an, mintea lor era purtată înainte, la evenimentele de încheiere a luptei celei mari dintre Hristos și Satana, curățirea finală a Universului de păcat și păcătoși.” (Profeți și regi, p. 684).
„Mesia trebuia să fie ascuns în Dumnezeu, iar Dumnezeu urma să fie descoperit în caracterul Fiului Său. Fără o cunoaștere a lui Dumnezeu, omenirea ar fi pierdută pe veci. Fără ajutor divin, bărbații și femeile ar aluneca din ce în ce mai jos. Viața și puterea trebuie să fie date de Acela care a creat lumea. Nevoile omului nu ar putea fi împlinite pe nicio altă cale.” (Profeții și regi, p. 693).
Apel: Privind la serviciile speciale care aveau loc la Sanctuar descoperi profunzimea planului de mântuire și îl descoperi pe Hristos, la care există belșug de răscumpărare și pentru tine. Nu ezita să-I predai Lui toate poverile tale. El este mijlocul de legătură între tine și Dumnezeu, sursa puterii de care ai nevoie pentru a birui în lupta cu păcatul și pentru a-ți regăsi pacea sufletului.
Meditează: Care este semnificația fiecărei slujbe a Domnului Hristos, de Mântuitor, de Mare Preot și de Împărat. Cum îți afectează propria viață aceste realități și cum te raportezi la aceste poziții ale lui Iisus Hristos?