Categories: Cu Dumnezeu în zori Tags:

Odihnește-te în DOMNUL

„Odihnește-te în DOMNUL și așteaptă-l cu răbdare; nu te îngrijora din cauza celui ce prosperă pe calea sa, din cauza omului care înfăptuiește planuri stricate.”

Psalmii 37:7 BTF

„Mulți, chiar în clipele lor de închinare, nu reușesc să primească binecuvântarea unei adevărate comuniuni cu Dumnezeu. Sunt într-o grabă prea mare. Cu pași grăbiți, încearcă să intre în cercul prezenței iubitoare a lui Hristos, zăbovind poate o clipă în atmosfera sacră, neașteptând însă să primească sfat. Ei nu au timp ca să rămână cu Învățătorul divin. Ei se întorc cu poverile lor, la munca lor.

Acești lucrători nu vor putea dobândi niciodată cel mai înalt succes, până nu învață care este secretul puterii. Trebuie să-și facă timp pentru a gândi, a se ruga, a aștepta ca Dumnezeu să le reînnoiască puterea fizică, mintală și spirituală. Ei au nevoie de influența înălțătoare a Duhului Său. Primindu-l, ei vor fi înviorați printr-o viață înnoită. Constituția ostenită și creierul obosit vor fi împrospătate și inima împovărată va fi ușurată.” (Educație, p. 260).

„Iarăși zic: Bucură-te în Domnul. Odihnește-te în El. Ai nevoie de puterea Lui și poți avea puterea aceasta. Mergi înainte hotărât, vitejește, curajos. Poate că vei greși în judecată, dar nu-ți pierde legătura cu Isus. El este înțelepciune, El este lumină, El este putere. El este pentru tine ca o Stâncă într-un ținut obositor. Odihnește-te la umbra Lui. Ai nevoie de înțelepciune, iar Isus ți-o va da. Nu fi necredincios. Cu cât ești mai mult îmbrâncit, greșit înțeles, rău interpretat și fals prezentat, cu atât mai mult ai dovada că faci o lucrare pentru Domnul și cu atât trebuie să te agăți mai tare de Mântuitorul tău. În toate dificultățile tale, fii calm și netulburat, răbdător și îngăduitor, nefăcând rău pentru rău, ci făcând bine pentru rău. Privește la vârful scării. Dumnezeu este deasupra ei. (Mărturii, vol. 8, p. 130).

Apel: Adevărata comuniune cu Dumnezeu nu reprezintă numai înșiruirea unei liste cu cereri și motive, înaintea lui Dumnezeu, în ceea ce noi numim rugăciune. Părtășia cu El, înseamnă un moment suficient de îndelungat, astfel încât inima să aibă timp să se liniștească, mintea să fie împrospătată cu gânduri noi, trupul să fie întărit, duhul nostru să fie umplut cu Duhul Său, povara să fie cu adevărat lăsată în Mâna Lui Atotputernică.

Meditează: Care sunt motivele pentru care ești mereu pe grabă atunci când te rogi? Există obstacole în obiceiurile tale, în calea experimentării adevăratei comuniuni Cu Dumnezeu? Care sunt zgomotele de fond care trebuie aduse la tăcere astfel încât să poți auzi vocea lui Dumnezeu mai bine.

Aplică: Învață să te odihnești în Domnul punând în practică următorii pași: În primul rând, spune-i lui Dumnezeu, chiar de seara, că în ziua următoare vrei să începi cu rugăciune și meditație, oferindu-i suficient timp pentru ca să-ți vorbească și să te umple cu prezența Sa. În al doilea rând, ai grijă ca orice element care îți poate perturba momentele de închinare să fie înlăturat sau redus la tăcere. În al treilea rând, obișnuiește-te ca ori de câte ori te simți copleșit de stres sau neliniște, să te retragi într-un loc liniștit pentru a te ruga și a cere ajutorul divin. Nu în ultimul rând, cultivă o atitudine de încredere și recunoștință, amintindu-ți de promisiunile lui Dumnezeu și de prezența Sa constantă în viața ta.

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!