„Pe El, Dumnezeu L-a înălțat ca Domn și Mântuitor la dreapta Sa, ca să dea lui Israel pocăință și iertare de păcate.”
Faptele Apostolilor 5:31 VBT
„Cum poate fi un om drept înaintea lui Dumnezeu? Cum poate păcătosul să fie făcut neprihănit? Numai prin Domnul Isus Hristos noi putem fi aduși în armonie cu Dumnezeu, cu sfințenia Lui. Dar cum putem veni la Domnul Hristos? (…) Pocăința cuprinde în sine o adâncă părere de rău de păcatele săvârșite și o continuă ferire de a le mai face. Noi nu vom renunța pe deplin la păcat până când nu vom ajunge să simțim păcătoșenia lui; până când nu vom ajunge să-l părăsim cu toată inima noastră, până atunci nu se va produce adevărata schimbare în viața noastră.
Sunt mulți aceia care dau greș în a înțelege adevărata natură a pocăinței. Multora le pare rău că au păcătuit și chiar ajung să facă o schimbare vizibilă în viața lor, aceasta pentru că se tem că păcatele lor vor aduce asupră-le suferințe. Dar nu aceasta este pocăința, în sensul biblic. Unii ca aceștia deplâng mai degrabă suferința decât păcatul. Aceasta era amărăciunea lui Esau când a văzut că a pierdut pentru totdeauna dreptul de întâi născut. Balaam, înspăimântat de îngerul care stătea în calea sa cu sabia scoasă, și-a recunoscut vina de teamă să nu-și piardă viața; dar el nu manifesta o adevărată pocăință, o reală părere de rău pentru păcat, nici o întoarcere de la scopurile lui, nici scârbă față de ceea ce este rău. Iuda Iscarioteanul, după ce a vândut pe Domnul său, a strigat: «Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.» (Matei 27:4).
Mărturisirea aceasta a fost smulsă sufletului său vinovat datorită unui simțământ teribil de condamnare și a unei teribile așteptări a judecății. Urmările actului său îl umpleau de groază, dar nu era pătruns de o durere profundă, zdrobitoare de inimă pentru faptul că a vândut pe Fiul nevinovat al lui Dumnezeu și a lepădat pe Sfântul lui Israel. Faraon, sub influența plăgilor trimise de Dumnezeu, a recunoscut păcatul său numai pentru a scăpa de continuarea pedepsei, dar s-a reîntors la poziția de sfidare a cerului de îndată ce plăgile au încetat. Toți aceștia deplângeau rezultatele păcatului, dar nu erau zdrobiți pentru păcatul în sine. Însă atunci când inima se supune influenței Duhului Sfânt, conștiința va fi trezită, iar păcătosul va ajunge să înțeleagă ceva din profunzimea și sfințenia legii lui Dumnezeu, care este temelia guvernării Sale în ceruri și pe pământ.” (Calea către Hristos, p. 23-24).
Apel: Domnul Isus Hristos, înălțat de Dumnezeu ca Domn și Mântuitor, ne oferă pocăință și iertare de păcate. Aceasta nu este doar o schimbare temporară din frică de consecințe, ci o transformare profundă a inimii sub influența Duhului Sfânt. Adevărata pocăință vine din recunoașterea păcătoșeniei și dorința sinceră de a renunța la păcat. Vino la Hristos cu inima zdrobită și deschisă pentru a primi harul Său transformator.
Meditează: Ce diferență există între regretul pentru consecințele păcatului și adevărata pocăință? În ce fel ai experimentat influența Duhului Sfânt în viața ta, care te conduce la pocăință și transformare? Ești dispus să te pocăiești cu adevărat?
Aplică: Astăzi, ia-ți timp să te rogi ca prin Duhul Sfânt să-ți descoperi păcatele ascunse și să fi ajutat să le părăsești cu adevărat. Fii sincer cu tine însuți și cu Dumnezeu, mărturisindu-ți păcatele și cerând puterea de a fi transformat. În toate deciziile și acțiunile tale, caută să reflectezi caracterul lui Hristos și să te conformezi voinței Sale. Amintește-ți mereu că adevărata schimbare vine doar prin harul Lui și nu prin propriile tale fapte.
