Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu.

„Și Dumnezeu a spus: Să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră” „Astfel Dumnezeu a creat om după propriul său chip, după chipul lui Dumnezeu l-a creat.” (Geneza 1:26-27) Vezi și cap 9:6, 1 Corinteni 11:7.

Cei care neagă personalitatea lui Dumnezeu, spun că „chipul” nu înseamnă aici o formă fizică, ci imaginea morală și ei fac din asta marele punct de plecare pentru a dovedi nemurirea tuturor oamenilor. Argumentul arată astfel: În primul rând, omul a fost făcut după imaginea morală a lui Dumnezeu. În al doilea rând, Dumnezeu este o ființă nemuritoare. În al treilea rând, prin urmare, toți oamenii sunt nemuritori. Dar acest mod de a gândi ar dovedi și faptul că omul este atotputernic, omniscient și omniprezent, îmbrăcând astfel omul muritor cu toate atributele divinității. Să vedem: În primul rând, omul a fost făcut după imaginea morală a lui Dumnezeu. În al doilea rând, Dumnezeu este omnipotent, omniscient, omniprezent. În al treilea rând, omul este omnipotent, omniscient și omniprezent. Ceea ce dovedește prea mult, nu dovedește nimic concret, prin urmare, poziția că imaginea lui Dumnezeu înseamnă imaginea Sa morală, nu poate fi susținută.¹

Ca dovadă a faptului că Dumnezeu este o persoană, să citim propriile Sale cuvinte către Moise:

„Și DOMNUL a spus: Iată, este un loc lângă mine și stai în picioare pe stâncă; Și se va întâmpla, în timp ce gloria mea trece pe lângă tine, că te voi pune într-o crăpătură a stâncii și te voi acoperi cu mâna mea în timp ce trec pe lângă tine; Și îmi voi retrage mâna și vei vedea părțile mele din spate, dar fața mea nu se va vedea.” (Exodul 33:21-23). Vezi și cap. 24:9-11.

Aici Dumnezeu îi spune lui Moise că el Îi va vedea forma. A spune că Dumnezeu a făcut să pară că Moise Îi vede forma, când El nu are nicio formă, înseamnă a-L acuza pe Dumnezeu că a adăugat la minciună un fel de truc înșelător asupra slujitorului Său, Moise.

Dar scepticul gândește că vede o contradicție între versetul 11, care spune că Domnul vorbea lui Moise față către față, și versetul 20, care afirmă că Moise nu putea să Îi vadă fața. Dar să lăsăm Numeri 12:5-8 să înlăture dificultatea:

„Și DOMNUL a coborât într-un stâlp de nor și a stat în ușa tabernacolului și a chemat pe Aaron și pe Miriam și amândoi au ieșit înainte. Și a spus: Ascultați acum cuvintele mele: Dacă este un profet între voi, eu DOMNUL mă voi face cunoscut lui intr-o viziune și îi voi vorbi într-un vis. Servitorul meu Moise nu este astfel, el fiind credincios în toată casa mea. Cu el voi vorbi gură către gură, chiar pe față și nu în vorbe adânci. [n. tr. = `în mod deschis`]”

Mărețul și înfricoșatul Dumnezeu a coborât, învăluit într-un nor de slavă. Acest nor putea fi văzut, dar nu și fața care posedă o strălucire orbitoare mai mare decât cea a o mie de sori. În aceste circumstanțe, lui Moise i se permitea să se apropie și să poarte o conversație cu Dumnezeu față către față, gură către gură, în mod deschis.

Profetul Daniel spune:

„Am privit până când tronurile au fost dărâmate și Bătrânul de zile a șezut, îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada și părul capului său ca lâna pură; tronul său era ca flacăra încinsă și roțile lui ca foc arzând.” (Daniel 7:13, 14) „Am văzut în viziunile nopții și, iată, unul ca Fiul omului a venit cu norii cerului și a venit la Bătrânul de zile și l-au adus aproape, înaintea lui. Și i s-a dat domnie și glorie și o împărăție.” (Daniel 7:13, 14).

Aici este o descriere sublimă despre acțiunea a două personaje, anume: Dumnezeu Tatăl și Fiul Său, Isus Hristos. Neagă-Le personalitatea și nu va mai exista o idee distinctă în aceste pasaje din Daniel. În conexiune cu aceste pasaje, citiți declarația apostolului că Fiul era imaginea exactă persoanei Tatălui Său.

„Dumnezeu, care în multe dăți și în diferite feluri, le-a vorbit odinioară părinților prin profeți, În aceste zile de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul său, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a și făcut lumile; Care, fiind strălucirea gloriei lui și întipărirea persoanei lui.” (Evrei 1:1-3).

Adăugăm aici și mărturia lui Hristos.

„Și Tatăl însuși, care m-a trimis, a adus mărturie despre mine. Voi nu i-ați auzit niciodată vocea, nici nu i-ați văzut chipul.” (Ioan 5:37). Vezi și Filipeni 2:6.

A zice că Tatăl nu are o formă personală, pare a fi cea mai evidentă contradicție față de termenii clari ai scripturii.

OBIECȚIE: „Dumnezeu este Duh{/Spirit}” – Ioan 4:24.

RĂSPUNS: Îngerii sunt de asemenea duhuri{/spirite} (Psalmi 104:4), însă cei care i-au vizitat pe Avraam și pe Lot au șezut, au mâncat și l-au apucat pe Lot de mână. Ei erau ființe spirituale. Tot așa este și Dumnezeu o ființă Spirituală. [PERGO 3.3]

OBIECȚIE: Dumnezeu este pretutindeni. Dovadă: Psalmi 139:1-8.

El este la fel de mult peste tot cum este într-un singur loc.

RĂSPUNS:

1. Dumnezeu este pretutindeni prin virtutea omniscienței Sale, după cum se poate vedea prin cuvintele clare ale lui David la care se face referire mai sus. Versetele 1-6:

„DOAMNE, tu m-ai cercetat și m-ai cunoscut. Tu știi când mă așez și când mă ridic, de departe îmi pricepi gândul. Îmi cercetezi cărarea și culcarea și cunoști toate căile mele. Căci încă nu este cuvânt pe limba mea, dar, iată, DOAMNE, tu îl cunoști în întregime. Tu m-ai înconjurat pe dinapoi și pe dinainte și ți-ai pus mâna peste mine. O astfel de cunoaștere este prea minunată pentru mine; este înaltă, nu pot ajunge până la ea.” (Psalmi 139:1-6).

2. Dumnezeu este pretutindeni prin intermediul Duhului Său, care este reprezentantul Său și este manifestat oriunde El dorește,după cum se poate observa chiar în cuvintele pretențiilor celui ce obiectează, văzute mai sus. Versetele 7-10:

„Unde să mă duc de la duhul tău? Sau unde să fug de la prezența ta? Dacă mă urc în cer, tu ești acolo; dacă îmi fac patul în iad, iată, tu ești acolo. Dacă iau aripile zorilor să locuiesc la marginile cele mai îndepărtate ale mării, Chiar și acolo mâna ta mă va conduce și dreapta ta mă va susține.” (Psalmi 139:7-10).

Dumnezeu este în Cer. Rugăciunea Domnului ne învață aceasta.

„Tatăl nostru care ești în ceruri”. Matei 6:9; Luca 11:2.

Dar dacă Dumnezeu este la fel de mult în toate locurile cum este în orice alt loc, atunci Cerul este, de asemenea, la fel de mult în toate locurile cum este în orice loc, iar ideea de a ajunge în Cer este în întregime o greșeală. Noi toți suntem în Cer; și rugăciunea Domnului, conform acestei teologii încețoșate, înseamnă pur și simplu: „Tatăl nostru care ești pretutindeni, sfințit fie Numele Tău. Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, pe pământ, cum este pretutindeni.”

Din nou, cititorii Bibliei au crezut că Enoh și Ilie au fost luați la Dumnezeu în Cer. Dar dacă Dumnezeu și Cerul sunt la fel de mult în toate locurile cum sunt într-un singur loc, toate acestea sunt o greșeală. Ei nu au fost luați. Și tot ceea ce se spune despre carele și caii de foc și luarea la cer a lui Ilie de către un vârtej de vânt, era o paradă inutilă. Ei doar s-au evaporat și un vapor mistic s-a răspândit în întregul Univers. Aceasta este tot ce poate cuprinde mintea cu privire la Enoh și Ilie, admițând faptul că Dumnezeu și cerul nu sunt mai mult într-un loc decât în toate locurile. Dar se spune despre Ilie că „s-a urcat la cer într-un vârtej de vânt.” 2 Împărați 2:11. Și despre Enoh se spune că „a umblat cu Dumnezeu: și nu a mai fost, pentru că Dumnezeu l-a luat.” Geneza 5:24.

Despre Isus ni se spune că Se află la „dreapta Maiestății din înălțimi.” Evrei 1:3.

„Așa că, după ce Domnul le-a vorbit, a fost primit sus la cer și a șezut la dreapta lui Dumnezeu.” Marcu 16:19.

Dar dacă Cerul și Dumnezeu sunt pretutindeni, atunci înălțarea lui Hristos la Cer, la mâna dreaptă a lui Dumnezeu înseamnă pur și simplu că El a mers pretutindeni! El a fost luat până unde norul putea să-l ascundă de privirea ucenicilor Săi, iar apoi S-a evaporat și a mers pretutindeni! Astfel că, în loc de scumpul Isus, atât de frumos descris în ambele Testamente, avem doar un fel de esență dispersată prin întregul univers. Și în armonie cu această teologie rarefiată, cea de-a doua venire a lui Hristos, sau întoarcerea Sa, ar însemna condensarea acestei esențe într-o localitate, de exemplu muntele Măslinilor! Hristos S-a ridicat dintre morți cu o formă fizică. „Nu este aici,” a spus îngerul, „fiindcă a înviat, așa cum a spus.” Matei 28:6.

„Și pe când mergeau să îi anunțe pe discipolii lui, iată, Isus le-a întâlnit, spunând: Bucurați-vă. Și au venit și i-au cuprins picioarele și i s-au închinat.” Versetul 9.

„Priviți mâinile mele și picioarele mele”, a spus Isus acelora care erau în dubii privitor la învierea Sa, „că sunt eu însumi; pipăiți-mă și vedeți, pentru că un duh nu are carne și oase, cum mă vedeți pe mine că am. Și după ce a vorbit astfel, le-a arătat mâinile și picioarele. Iar în timp ce ei încă nu credeau de bucurie, și se minunau, le-a spus: Aveți aici ceva de mâncare? Și i-au dat o bucată de pește fript și de fagure de miere. Și a luat și a mâncat înaintea lor.” (Luca 24:39-43).

După ce Isus a vorbit ucenicilor pe muntele Măslinilor, El a fost luat de la ei, iar norul L-a ascuns de privirile lor.

„Și după ce a spus acestea, în timp ce ei se uitau, a fost înălțat; și un nor l-a luat dinaintea ochilor lor. Și în timp ce se uitau cu atenție spre cer, pe când mergea el în sus, atunci iată, doi bărbați au stat în picioare lângă ei în haine albe, Și care au spus: Voi bărbați galileeni, de ce stați în picioare uitându-vă lung la cer? Acest Isus, care este luat de la voi în cer, va veni în același fel cum l-ați văzut mergând în cer.” (Fapte 1:9-11).

Imaterialitatea

Acesta nu este decât un alt nume pentru non-entitate. Este negativul tuturor lucrurilor și ființelor – al întregii existențe. Nu este nicio particulă sau dovadă care să fie înaintată pentru a-i stabili existența. Nu există nicio cale de a se manifesta pe sine către vreo inteligență în Cer sau pe Pământ. Nici Dumnezeu, nici îngerii și nici oamenii nu ar putea să fie concepuți din o asemenea substanță, ființă sau lucru. Nu posedă nicio proprietate sau putere prin care să se facă manifestată către vreo ființă inteligentă în univers. Rațiunea sau analogia nu o explorează sau imaginează vreodată. Revelația nu o descoperă niciodată și nici simțurile noastre nu îi mărturisesc existența. Nu poate fi văzută, simțită, auzită, gustată sau mirosită, chiar de către cele mai bune organe sau de către cele mai ascuțite sensibilități. Nu este nici lichidă, nici solidă, nici moale, nici tare – nu se poate extinde și nici contracta. Pe scurt, nu poate exercita nicio influență de orice fel – nu poate nici acționa și nici nu se poate acționa asupra ei. Și chiar dacă ar exista, nu ar putea avea vreo utilitate. Nu posedă nicio proprietate, facultate sau utilizare de dorit, însă, este ciudat de afirmat, imaterialitatea este Dumnezeul modern al creștinismului, Cerul Său, eul Său nemuritor – tot ce este al Lui!

O, sectarism! O, ateism!! O, anihilare!!! Cine poate percepe frumoasele nuanțe care fac diferențele dintre una și cealaltă? Par a fi asemănătoare, în totul în afară de nume. Ateistul nu are Dumnezeu. Sectarul are un Dumnezeu fără trup sau membre. Cine poate defini diferența? Din partea noastră, noi nu percepem nicio diferență de un fir de păr; ambii pretind a fi negativul tuturor lucrurilor care există – și ambii sunt în mod egal lipsiți de putere și necunoscuți.

Ateul nu are viață după moarte sau existență conștientă dincolo de mormânt. Sectarul are una, dar este imaterială, ca Dumnezeul său; fără trup sau membre. Din nou, ambii sunt negativi (al tuturor lucrurilor), ambii ajung în același punct. Credința și speranța lor valorează la fel; doar se exprimă în termeni diferiți.

Din nou, ateul nu are un Cer în eternitate. Sectarul are unul, dar este imaterial în toate proprietățile sale și, prin urmare, este negativul tuturor bogățiilor și substanțelor. Aici sunt din nou la egalitate și ajung în același punct.

În timp ce nu îi invidiem pentru că dețin tot ceea ce pretind, îi vom lăsa acum în plăcerea tăcută și netulburată ale acestora (pretențiilor) și vom trece la a examina porțiunea rămasă materialistului disprețuit de care să se bucure.

Ce este Dumnezeu? El este o inteligență materială, organizată, posedând atât trup, cât și membre. Omul este făcut în imaginea Sa.

Ce este Isus Hristos? El este Fiul lui Dumnezeu, El este la fel ca Tatăl Său, fiind „strălucirea gloriei Lui și imaginea exactă a persoanei Lui”. El este o inteligență materială, cu trup, membre și pasiuni; posedând carne și oase nemuritoare. {n. tr. prin întrupare}

Ce sunt oamenii? Ei sunt urmașii lui Adam. Ei sunt capabili să primească inteligență și înălțare la un nivel egal cu acela de a fi ridicați dintre morți cu un trup ca cel al lui Isus Hristos și să posede carne și oase nemuritoare. Fiind astfel desăvârșiți, ei vor deține universul material, anume Pământul, ca „veșnica lor moștenire”. Cu aceste speranțe și perspective înaintea noastră, noi spunem lumii creștină care se prinde de imaterialitate că ei sunt bineveniți înaintea Dumnezeului lor – viața lor, Cerul lor și tot ce este al lor. Ei nu pretind nimic altceva decât ceea ce noi aruncăm și noi nu pretindem nimic altceva decât ceea ce ei aruncă. Prin urmare, nu este loc pentru ceartă și dispută între noi.

Alegem substanța toată – ce va mai rămânea Câștigurile mistice sectare s-ar părea;

Tot ceea ce pretinde cineva, aceea va avea, Și nu ranchiuna fericirii altcuiva.

De-un Dumnezeu imaterial pe care l-au ales, Noi nu avem nevoie, bineînțeles;

Un cer și un iad imaterial,

Într-acest cer noi nu putem trăi existențial. Revendicăm pământ, aer și cer,

Și toate lumile înstelate din eter; Aur, argint și pietre prețioase,

Și trupuri din carne și oase.

Iată speranța, cerul, tot ce-i al nostru-n dar

Când din a lui Adam cădere, răscumpărați vom fi prin har; Căci toate lucrurile sunt ale noastre, iar noi vom fi,

Ai Domnului în veșnicii.

¹ Textele biblice sunt preluate din traducerea Biblia Fidela