Categories: Cu Dumnezeu în zori Tags:

Pocăința lui Ezra

„Și am spus: O Dumnezeul meu, roșesc și îmi este rușine să îmi ridic fața către tine, Dumnezeul meu, pentru că nelegiuirile noastre s-au înmulțit până peste capetele noastre și fărădelegea noastră a crescut până la ceruri.”

Ezra 9:6 BTF

„Amărăciunea lui Ezra și a tovarășilor lui față de păcatele care se strecuraseră pe nesimțite chiar în centrul lucrării Domnului a dat naștere la pocăință. Mulți dintre aceia care păcătuiseră au fost profund impresionați. «Poporul vărsa lacrimi» (Ezra 10:1). Într-o oarecare măsură, au început să-și dea seama de urâciunea păcatului și de oroarea cu care-l privește Dumnezeu. Au văzut sfințenia Legii rostite pe Sinai și mulți tremurau la gândul nelegiuirilor lor. (…)

Aceasta a constituit începutul unei reforme minunate. Cu îndelungă răbdare și tact, precum și cu o îngrijită considerație pentru drepturile și bunăstarea fiecăruia dintre cei implicați, Ezra și tovarășii lui s-au străduit să-i conducă pe cei pocăiți din Israel pe calea cea dreaptă. Mai presus de toate acestea, Ezra era un învățător al legii și, în timp ce dădea atenție personală cercetării fiecărui caz, căuta să convingă poporul cu privire la sfințenia acestei legi și la binecuvântările care aveau să fie primite prin ascultare. (…)

În acest veac al lumii, când Satana caută pe nenumărate căi să întunece privirea bărbaților și femeilor față de cerințele obligatorii ale Legii lui Dumnezeu, este nevoie de bărbați care să-i conducă pe mulți «să se teamă de poruncile Dumnezeului nostru.» (Ezra 10:3). Este nevoie de reformatori adevărați, care-i vor îndruma pe călcătorii de lege către marele Dătător al Legii și-i vor învăța că «Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul.» (Psalmii 19:7).

Este nevoie de bărbați tari în Scripturi, bărbați ale căror cuvinte și fapte înalță statutele lui Iehova, bărbați care caută să întărească credința. Este nevoie de învățători, atât de mulți, care să inspire inimile cu reverență și dragoste pentru Scripturi.” (Profeți și regi, p. 622-624).

Apel: Deși Ezra era un om credincios al lui Dumnezeu, el se pleacă într-o rugăciune de pocăință, în care recunoaște păcatele sale și ale poporului său, conștientizând că motivul pentru care au ajuns în această stare este decăderea colectivă a lui Israel. Lecția acestei istorii îți oferă fundamentul pentru adevărata reformă în viața ta și a comunității tale, și anume ascultarea de Legea lui Iehova, care nu este o povară, ci calea spre o viață împlinită și fericită.

Meditează: Ce înseamnă pentru tine a acorda reverență și a avea dragoste față de Legea Domnului? Care sunt binecuvântările sau blestemele care derivă din modul în care te raportezi la aceasta?

Aplică: Identifică domeniile din viața ta care necesită schimbare și fii hotărât să te îndrepți, făcând pași concreți spre sfințenie. Implică-te în studiul Scripturilor și în mod special în învățarea Legii lui Dumnezeu, căutând să înțelegi și să trăiești conform principiilor divine. Fii un exemplu de credință și sfințenie în comunitatea ta și urmează exemplul lui Ezra de a fi un învățător al Legii și de a-i inspira pe alții să o respecte.

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!