O criză a sosit în guvernarea lui Dumnezeu pe pământ. Vrăjmășia față de Dumnezeu a prins rădăcini adânci în inimile oamenilor. A devenit larg răspândită, atât în lume, cât și în așa-zise biserici ale lui Hristos. Lumea și cei care mărturisesc că fac parte din poporul lui Dumnezeu sunt uniți între ei de principiul atotstăpânitor al dușmăniei față de guvernarea lui Dumnezeu. Împotrivirea lor față de legea lui Dumnezeu este suficientă pentru a-i lega împreună, pentru a duce laolaltă povara vinovăției lor adunate. Orice semn de reîntoarcere la credincioșie și ascultare față de Dumnezeu este denunțat ca trădare față de confederația necredinței. O lipsă conștientă de evlavie se transformă într-o stare de vigilență instinctivă și stârnește o demonstrație de ură împotriva adevărului care testează acest timp. Oriunde va fi proclamat adevărul, va fi respins într-un mod hotărât, deoarece oamenii dețin însușirile pe care Isus le-a pus pe seama evreilor când a zis: „Voi sunteți din tatăl vostru, diavolul” și „voi faceți faptele tatălui vostru”. [Ioan 8:44, 41]
Lucrurile au evoluat exact așa cum Domnul ne-a revelat în profeție că se va întâmpla. Ceva măreț și hotărâtor va avea loc în curând, altfel nicio făptură n-ar fi salvată. Caracterul lui Dumnezeu nu va fi compromis. În curând, sub mânia lui Dumnezeu, pustiirea universală va ajunge în toate părțile lumii cunoscute. Au avut loc trăsnete și cutremure, incendii și inundații, dezastre pe mare și pe uscat; dar cine citește aceste avertismente? Care este impactul lăsat asupra lumii? Ce schimbare se observă în atitudinea lor? Nu mai mult decât s-a văzut și la locuitorii din timpul lui Noe. Oamenii sunt la fel de înflăcărați astăzi în jocurile lor, în cursele de cai, în dragostea lor pentru distracții, precum erau antediluvienii, care „n-au știut nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți.” [Matei 24:39]. Au avut avertismente trimise din cer, dar au refuzat să asculte. Prin atitudinea lor, au declarat: „Nu vrem calea Ta, Doamne; vrem calea noastră, voința noastră.”
Astăzi lumea este formată, iar nebunia este peste ei, care îi grăbește spre ruina veșnică. Toate felurile de desfrâu predomină, iar oamenii devin atât de îndrăgostiți de vicii, încât nu vor să asculte de avertismente sau apeluri. Domnul se adresează oamenilor de pe pământ: „alegeți astăzi cui vreți să slujiți” [Iosua 24:15]. Toți își decid acum destinul veșnic. Oamenii trebuie să fie deșteptați pentru a realiza solemnitatea timpului și apropierea zilei în care se va încheia timpul de probă dat oamenilor.
Dumnezeu n-a dat nimănui un mesaj care să afirme că vor trece cinci, zece sau douăzeci de ani până când istoria acestui pământ se va încheia. Dacă s-ar întâmpla peste patruzeci sau o sută de ani, Domnul nu i-ar împuternici pe oameni să o vestească. El nu ar da niciunei ființe vii o scuză pentru a întârzia pregătirea venirii Sale. N-ar vrea ca nimeni să spună, așa cum a făcut robul necredincios: „Stăpânul meu întârzie să vină” [Matei 24:48], pentru că aceasta duce la neglijarea nesăbuită a oportunităților și privilegiilor de a se pregăti pentru acea zi măreață. Fiecare suflet care pretinde că este un slujitor al lui Dumnezeu este chemat să-și îndeplinească slujirea sa ca și cum fiecare zi ar putea fi ultima.
Toți cei care vor să conlucreze cu Dumnezeu se vor uni pentru a vesti adevărul prezent, solia celui de-al treilea înger:
„Dacă se închină cineva fiarei și chipului ei, și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, a bea și el din vinul furiei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul furiei Lui. Și va fi chinuit în foc și pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. Și fumul chinului lor se înalță în vecii vecilor. Și cei care se închină fiarei și chipului ei, și oricine primește semnul numelui ei, n-au odihnă nici ziua, nici noaptea.”
Apocalipsa 14:9-11
Apoi, privirea lui Ioan este îndreptată asupra poporului lui Dumnezeu și exclamă:
„Aici este răbdarea sfinților; aici sunt cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.”
Apocalipsa 14:12
„Și am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” Apoi m-am uitat, și iată un nor alb; și pe nor ședea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuțită. Și un alt înger a ieșit din Templu și striga cu glas tare Celui ce ședea pe nor: „Pune secera Ta și seceră, pentru că a venit ceasul să seceri și secerișul pământului este copt.”
Apocalipsa 14:13-15
Citiți versetele următoare, 16-20; de asemenea, capitolul 15. Toate aceste lucruri să fie subiectul mediației.
Cuvintele lui Hristos se aplică direct acestui timp:
„Vegheați dar, pentru că nu știți în ce zi va veni Domnul vostru. Să știți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți. Care este deci robul credincios și înțelept, (…) pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale”.
Matei 24:42-47
Fiecare dintre cei cărora Domnul le-a dat lumina din Cuvântul Său să fie siguri că folosesc corect această lumină. Să fie atenți ca nu cumva să îndrăznească să hrănească turma lui Dumnezeu cu o hrană care nu este potrivită timpului.
„Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!”
Isaia 58:1
Vorbește despre grabnica apariție a Fiului omului pe norii cerului, cu putere și mare slavă. Nu amâna ziua aceea. Dumnezeu nu a dat nimănui lumină ca să spună: „Stăpânul meu zăbovește să vină!”[Matei 24:48]. Să ne întrebăm: Voi sta la dreapta sau la stânga Judecătorului în ziua aceea? „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă.”[2 Petru 3:11].
„Dar, dacă este un rob rău, care zice în inima lui: «Stăpânul meu zăbovește să vină!»” – cum? prin cuvintele sale, prin exprimarea suspiciunii, prin gândirea și vorbirea lui rea. Așa se schimbă încrederea în îndoială și necredință – „să bată pe tovarășii lui de slujbă și să mănânce și să bea cu bețivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l știe, îl va tăia în două, și soarta lui va fi soarta fățarnicilor; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinților.” [Matei 24:48-51].
Este esențial ca toți să știe ce stare sufletească există în sufletul lor, dacă sunt în asociere cu dușmanul neprihănirii și dacă, în mod inconștient, lucrează împreună cu el, sau dacă sunt uniți cu Hristos, făcând lucrarea Lui și căutând să întărească sufletele în adevăr.
Satana ar fi încântat ca toți să devină aliați ai săi pentru a slăbi încrederea fratelui în frate și pentru a semăna discordie între cei care mărturisesc că cred în adevăr. Satana își poate îndeplini scopurile cu cel mai mare succes prin intermediul unor așa-ziși prieteni pretinși ai lui Hristos care nu umblă și nu lucrează după modelul lui Hristos. Cei care în minte și în inimă, se abat de la lucrarea specială pe care Domnul o face în acest timp, cei care nu conlucrează cu El pentru a întări sufletele în credință, îndemnându-i să ia aminte la cuvintele Sale de avertizare, fac lucrarea dușmanului lui Hristos.
Este foarte grav să mergi din casă în casă și, sub masca unei lucrări misionare, să arunci sămânța neîncrederii și a suspiciunii. Fiecare dintre ele încolțește rapid și se creează o neîncredere față de slujitorii lui Dumnezeu care au de dus solia Sa către popor. Când Dumnezeu vorbește prin slujitorii Săi, sămânța semănată [de neîncredere și suspiciune] s-a dezvoltat într-o rădăcină de amărăciune. Cuvântul ajunge la inimi care nu vor să audă, la inimi care nu vor să răspundă. Nici o putere pământească sau cerească nu poate găsi acces la suflet.
Cine este responsabil pentru aceste suflete? Cine va smulge acea rădăcină otrăvitoare de amărăciune care i-a împiedicat să primească cuvântul Domnului? O soră sau un frate bun a plantat sămânța rea, dar cum poate cel în cauză să restaureze sufletul astfel pus în pericol? Limba care ar fi trebuit să fie folosită spre slava lui Dumnezeu, vorbind cuvinte de nădejde, credință și încredere în lucrătorii lui Dumnezeu, a îndepărtat un suflet de Isus Hristos. Cei care au disprețuit ei înșiși cuvintele lui Hristos și au refuzat să asculte glasul Său și să se convertească, au fermentat alte minți cu drojdia presupunerilor și a vorbelor rele.
Aceasta este ziua pregătirii Domnului. Nu mai avem timp acum să vorbim despre necredință și să bârfim, nu mai avem timp acum să facem lucrarea diavolului. Fiecare să se ferească să tulbure credința altora, semănând semințe de invidie, gelozie, dezbinări; pentru că Dumnezeu ascultă cuvintele și judecă nu după afirmații, care sunt da și nu, ci după roadele pe care le aduce cursul acțiunii fiecăruia. „Îi veți cunoaște după roadele lor.” [Matei 7:20]. Sămânța semănată va stabili caracterul recoltei.
Atâta timp cât poporul lui Dumnezeu se află în această lume, va trebui să se confrunte cu conflicte, necazuri și înșelăciuni, deoarece oamenii aleg atributele lui Satana în locul celor ale lui Dumnezeu. Există o conștiință care nu este bună. Sunt unii ale căror cuvinte sunt „da” și „nu” în ceea ce privește acel lucru. [Vezi 2 Corinteni 1:18-19] Cum trebuie să ne purtăm cu cei care fac aceste afirmații false? Nu ar trebui să încercăm să ne ocupăm de ei. Domnul Dumnezeul lui Israel se va ocupa cu mințile potrivit cu cunoștința Sa, pentru că El citește inima. Cu cât vom avea mai puțin de-a face cu elemente neadevărate, cu atât mai bine va fi pentru biserică.
Să nu uitați niciodată că frățietatea oameni nu este purtătoare de păcat. Numai Isus poate purta păcatele celui care a încălcat legea. Trebuie să le lăsăm la El. Conștiința trebuie să fie convertită. Inima care nu este credincioasă trebuie să fie reînnoită, dar noi nu putem face această lucrare. Trebuie să-l lăsăm pe păcătos cu Dumnezeu. El a îndurat mult timp limba mincinoasă. Nu-i forțează pe oameni să renunțe la rău, iar noi trebuie să-i lăsăm pe oameni să falsifice dacă vor. Domnul este singura noastră încredere. Trebuie să ne odihnim în El și să fim liniștiți. Putem simți că lucrarea Domnului este în pericol din cauza amăgirilor acelora care se ocupă cu falsitatea, dar nu trebuie să simțim așa. Nu trebuie să credem că soluția conflictului este în mâinile noastre. Va fi o victorie glorioasă. Datoria noastră este să umblăm prin credință. La timpul Său, Dumnezeu se va ocupa de cei înșelători și va răsplăti pe fiecare după fapta sa.
Isus spune:
„Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!”
Apocalipsa 16:15
Iată marea povară pe care trebuie să o ducă fiecare individ. Sunt păcatele mele iertate? A luat Hristos, Purtătorul poverii, vina mea? Am o inimă curată, neprihănirea lui Isus Hristos prin credință? Vai de sufletul care nu-și caută un adăpost în Hristos și nu-și conformează caracterul celui al lui Hristos. Vai [de] toți cei care, în agnozie, vor abate mintea de la această lucrare și vor face ca vreun suflet să fie mai puțin vigilent acum.
Domnul vrea ca toți să înțeleagă acțiunile Sale providențiale acum, chiar acum, în timpul în care trăim. Nu trebuie să existe discuții îndelungate prezentând noi teorii cu privire la profeții pe care Dumnezeu le-a clarificat deja. Acum, marea lucrare de la care mintea nu trebuie să fie abătută este luarea în considerare a siguranței noastre personale înaintea lui Dumnezeu. Sunt picioarele noastre ancorate pe Stânca veacurilor? Suntem ascunși în singurul Refugiu? Furtuna se apropie, necruțătoare în furia ei. Suntem noi pregătiți să o întâmpinăm? Suntem una cu Hristos așa cum El este una cu Tatăl? Suntem moștenitori ai lui Dumnezeu și co-moștenitori cu Hristos? Lucrăm împreună cu Hristos?
O împărăție deja se ridică împotriva altei împărății. Nu există încă o confruntare hotărâtă. Deocamdată cele patru vânturi sunt ținute până când slujitorii Dumnezeului nostru vor fi sigilați pe frunțile lor. Atunci puterile pământului își vor aduna forțele pentru ultima mare bătălie. Cât de atent ar trebui să valorificăm timpul puțin rămas din perioada de probă. Cât de serios ar trebui să ne cercetăm pe noi înșine. Cu câtă [seriozitate] ar trebui să luăm în considerare și să prețuim credința înaintea lui Dumnezeu. Cu câtă [seriozitate] ar trebui să mâncăm trupul și să bem sângele Fiului lui Dumnezeu, adică să studiem cu atenție Cuvântul, să-l mâncăm, să-l asimilăm, să devină o parte din ființa noastră. Trebuie să trăim Cuvântul, nu să-l ținem în afara vieții noastre. Caracterul lui Hristos trebuie să fie caracterul nostru individual. Trebuie să fim schimbați prin reînnoirea inimilor noastre. Aici este singura noastră siguranță. Nu există niciun lucru care să poată triumfa ca să-l despartă pe un creștin viu de Dumnezeu.
Ellen White, 11LtMs, Ms. 32a, 1896,Christ is Coming Soon;
Traducere: Igor Sârbu