„Du-te și strigă aceste cuvinte spre nord și zi: Întoarce-te, necredincioasă Israel, zice DOMNUL. Și nu voi face să cadă mânia Mea peste voi. Căci Eu sunt plin de har, zice DOMNUL; și nu țin mânie pe vecie. Recunoaște-ți doar nelegiuirea, recunoaște că ai fost necredincioasă DOMNULUI Dumnezeului tău, că ai alergat încoace și încolo la dumnezei străini, sub orice copac verde, și că n-ai ascultat glasul Meu, zice DOMNUL.”
Ieremia 3:12-13 VBT
„Adesea, noi ne întristăm și plângem din cauză că faptele rele aduc consecințe neplăcute pentru noi, dar aceasta nu e pocăință. Adevărata întristare pentru păcat este urmarea lucrării Duhului Sfânt. Duhul descoperă nerecunoștința inimii care L-a disprețuit și întristat pe Mântuitorul și ne aduce în pocăință la piciorul crucii. Prin fiecare păcat, Isus este rănit din nou; și atunci când privim la Acela pe care noi L-am străpuns, plângem pentru păcatele care au adus chin și suferință asupra Lui. Un astfel de plâns va duce la renunțarea la păcat.
Omul lumesc poate spune că întristarea aceasta este o slăbiciune; dar ea este puterea care leagă pe omul pocăit de Cel veșnic cu legături ce nu pot fi sfărâmate. Ea arată că îngerii lui Dumnezeu aduc înapoi binecuvântările pierdute prin împietrirea inimii și prin neascultare. Lacrimile celui care se pocăiește sunt doar picăturile de ploaie ce vin înaintea soarelui sfințeniei. Întristarea aceasta prevestește o bucurie care va fi ca un izvor viu pentru suflet. (…)
Când suntem aduși în încercare, nu trebuie să ne irităm și să ne plângem. Nu trebuie să ne revoltăm și să ne smulgem de sub mâna lui Hristos. Trebuie să ne umilim sufletul în fața lui Dumnezeu. Căile Domnului sunt întunecate și triste pentru acela care așteaptă ca lucrurile să se desfășoare potrivit dorințelor sale. Pentru firea noastră omenească, ele se arată întunecoase și lipsite de bucurie. Dar căile lui Dumnezeu sunt căi pline de îndurare și sfârșitul este mântuirea.” (Hristos Lumina lumii, p. 300-301).
Apel: Îndreaptă-ți privirea către crucea Mântuitorului care a suferit pentru tine. Nu lăsa mândria să-ți împiedice drumul către pocăință și iertare. Adevărata întristare pentru păcat este o manifestare a lucrării Duhului Sfânt în inima ta, iar aceasta te poate aduce în prezența harului și iertării lui Dumnezeu.
Meditează: Care este adevăratul motiv al întristării tale atunci când îți ceri iertare pentru păcatele tale? Ce anume te motivează spre pocăință, pierderea anumitor privilegii, faptul că trebuie să suporți anumite consecințe sau durerea pricinuită lui Hristos și dragostea față de El?
Aplică: Încă de la primul păcat, tendința naturală a firii omenești decăzute a fost aceea de a nu recunoaște greșeala, de a găsi scuze pentru păcatele comise și a arunca vina asupra altora. Aceste atitudini sunt o piedică și în calea schimbării tale, iar primul pas spre o adevărată transformare este recunoașterea stării în care te afli. Dacă ești confruntat cu realitatea dureroasă a greșelilor tale, alege să nu mai găsești scuze, ci să-ți asumi faptele săvârșite. Chiar dacă acest lucru te întristează, ulterior vei simți eliberare și liniște sufletească.
