Alonzo T. Jones, Ecoul Bibliei, vol. 8, 22 noiembrie 1893

Săptămâna trecută am văzut ce ar fi fost Sabatul pentru om, dacă n-ar fi păcătuit. Dar omul a păcătuit. El nu a rămas credincios parte din creația originală a Domnului. Prin păcat, omul s-a predat pe sine și toată stăpânirea sa dușmanului lui DUMNEZEU. Toate au fost pierdute în întregime. Dar, cu toate că omul și totul a fost pierdut, totuși, DUMNEZEU în ISUS HRISTOS a devenit de bună voie și în mod voluntar Mântuitorul său. Creatorul a devenit Răscumpărătorul. Cel prin care DUMNEZEU a creat toate lucrurile, este Cel prin care DUMNEZEU vrea să salveze totul.

Cel prin care puterea lui DUMNEZEU s-a manifestat în creație, este chiar Cel prin care puterea lui DUMNEZEU se manifestă pentru a salva. Iar puterea lui DUMNEZEU, oricând, sau oriunde, sau cu orice scop s-ar manifesta, este aceeași putere, căci El este același ieri și azi și în veci, El nu se schimbă, nu există la El nicio nestatornicie, nicio umbră de schimbare – este mereu aceeași putere, puterea lui DUMNEZEU, puterea creatoare. Iar puterea lui DUMNEZEU manifestată prin ISUS HRISTOS pentru mântuire este aceeași putere care s-a manifestat prin ISUS HRISTOS pentru creație. Prin urmare, mântuirea nu este decât o nouă creație. „Căci noi suntem lucrarea Lui, creați în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10). „Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule” (Psalmii 51: 10). „Căci dacă este cineva în Cristos, este o creație nouă” (2 Corinteni 5: 17).

Este și mai evident că mântuirea nu este nici mai mult, nici mai puțin decât o nouă creație, deoarece lucrarea de mântuire, de răscumpărare, atunci când este finalizată, nu este decât înfăptuirea, în ciuda păcatului, a creației originale, așa cum ar fi fost și ar fi rămas dacă nu ar fi existat păcatul. Prin urmare, mântuirea, răscumpărarea, fiind creație, reiese în mod inevitabil că în natura lucrurilor, semnul creației este semnul mântuirii. Răscumpărarea fiind aceeași putere, puterea lui DUMNEZEU manifestată prin același ISUS HRISTOS, spre împlinirea scopului originar, în natura lucrurilor, semnul rațional, semnul puterii lui DUMNEZEU manifestat la începutul scopului originar, este încă semnul aceleiași puteri în realizarea finală a scopului originar. Prin urmare, este un adevăr veșnic că Sabatul Domnului, pe care El l-a instituit ca semn al puterii Sale manifestate în creație, este de asemenea semnul puterii Sale manifestate în răscumpărare. Sabatul DOMNULUI, pe care El l-a rânduit să fie semnul prin care oamenii pot cunoaște că El este DOMNUL, este cu adevărat acesta; și este semnul prin care oamenii Îl pot cunoaște în răscumpărare ca și în creație; căci răscumpărarea este creație, Creatorul este Răscumpărătorul. (Vezi Ioan 1:1-3, 14; Col. 1:12-18; Evr. 1:1-3; Ef. 3:8-12; Is. 40:25-29.)

Așa cum mântuirea este creație, așa cum Creatorul este Mântuitorul, tot așa El îi sfidează pe toți dumnezeii falși în privința faptului că ei nu pot mântui, precum și în privința faptului că nu pot crea. Așadar: „Strângeţi-vă, veniţi şi apropiaţi-vă împreună, voi, cei scăpaţi dintre naţiuni! Sunt fără pricepere cei ce îşi duc chip de lemn cioplit şi se roagă unui dumnezeu care nu-i poate mântui. Spuneţi-le şi aduceţi-i încoace, pentru a se sfătui unii cu alţii! Cine a dat de ştire aceste lucruri din vechime şi cine le-a vestit de multă vreme? Oare nu Eu, DOMNUL? Nu este alt Dumnezeu în afară de Mine, un Dumnezeu drept şi Mântuitor; nu este altul în afară de Mine. Întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi, toate marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul.” (Isaia 45:20-22).

Prin urmare, din ce în ce mai mult reiese din toate considerațiile din Scriptură că Cel care a creat este Cel care mântuiește și că, prin urmare, semnul Celui care a creat este și semnul Celui care mântuiește; că semnul pe care El l-a dat pentru ca oamenii să știe că El este Domnul Dumnezeul nostru este și semnul prin care oamenii pot cunoaște că El este Domnul, Mântuitorul nostru; pentru că El este Mântuitor pentru că este Dumnezeu, un Dumnezeu drept și Mântuitor și nu există altul. Și Sabatul Domnului, a șaptea zi de odihnă, este acest semn. Domnul a făcut să fie așa, El spune așa, și așa este.

Fiindcă este scris din nou: „Le-am dat și sabaturile Mele, ca să fie un semn între Mine și ei, ca să știe că Eu sunt DOMNUL care-i sfințesc.” (Ezechiel 20:12). Și pe cât de sigur este că nu există un alt Dumnezeu adevărat, un alt Mântuitor adevărat, un alt Creator adevărat și un alt sfințitor adevărat, așa cum nu există și nu poate exista altul, tot așa de sigur este că nu poate exista un alt semn prin care oamenii să cunoască că El este adevăratul Dumnezeu și Mântuitor, adevăratul Creator și sfințitor, decât semnul pe care El l-a desemnat ca fiind ziua a șaptea, Sabatul Domnului Dumnezeului tău. Prin urmare, această întrebare legată de Sabat nu este o întrebare legată de zile în sine; nu este doar o întrebare dacă vom avea o zi sau alta în sine; este o întrebare legată de faptul dacă ne vom închina singurului Dumnezeu adevărat sau altuia, și dacă Îl vom avea pe Dumnezeu, singurul Mântuitor adevărat sau pe altcineva. Este o întrebare dacă Îl vom preamări pe singurul și adevăratul Creator și dacă Îl vom avea pe El ca sfințitor, sau pe altcineva. Este o întrebare dacă vom purta semnul adevăratului DUMNEZEU și a puterii Sale de a mântui, sau dacă vom purta semnul altuia și a neputinței Sale de a mântui. Ce semn purtați?