Prin urmare, duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.” (Matei 28:19)

„Și le-a spus: Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată creatura. Cel ce crede și este botezat, va fi salvat; dar cel ce nu crede va fi damnat.” (Marcu 16:15, 16)

În aceste două texte avem în mod suficient expusă importanța botezului. Să învățăm din Scripturi care este semnificația acestuia și, procedând astfel, îi vom arăta natura și necesitatea.

Faptul că botezul nu constă doar într-o formă exterioară este indicat în 1 Corinteni 12:13:

„Căci de un singur Duh noi toți suntem botezați într-un singur trup, fie iudei sau greci, fie robi sau liberi; și toți am fost făcuți să bem într-un singur Duh.”

Este adevărat că atât aici, cât și în altă parte „trupul este al lui Cristos” și faptul că acesta este trupul în care suntem botezați, este clar afirmat în Galateni 3:27, unde citim, „Fiindcă toți câți ați fost botezați în Cristos, v-ați îmbrăcat cu Cristos.”

Astfel, suntem învățați că botezul este acel lucru prin care devenim ai lui Hristos și moștenitori conform făgăduinței. Este acel lucru prin care intrăm în Hristos, care este ușa mântuirii. A fi botezat în trupul Său înseamnă a fi alăturat bisericii Sale, pentru că biserica este trupul lui Hristos (vezi Efeseni 1:22, 23, Coloseni 1:18). Și întrucât această unire este realizată prin Duhul Său, este evident că botezul este ceva mai mult decât o simplă formă și că numai cei care au Duhul lui Hristos sunt membri ai adevăratei biserici a lui Hristos (Vezi Romani 8:9). Acest lucru nu înseamnă nicidecum o subapreciere a botezului literal sau a unirii cu biserica vizibilă. Dorim doar să subliniem faptul că o simplă formă nu este totul.

Întrucât prin botez devenim uniți cu Hristos, – „v-ați îmbrăcat cu Cristos” – se pune o întrebare foarte importantă: În ce moment intrăm în legătură cu Hristos? Adică, în ce etapă a slujirii lui Hristos devenim uniți cu el? Răspunsul la această întrebare ne oferă cheia întregului subiect al botezului. La această întrebare se răspunde în Romani 6:3,4, după cum urmează:

„Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Cristos, am fost botezați în moartea lui? De aceea suntem îngropați cu el prin botez în moarte; pentru ca, așa cum Cristos a fost înviat dintre morți prin gloria Tatălui, chiar așa și noi ar trebui să umblăm în înnoirea vieții.”

Astfel, moartea lui Hristos este ceea prin care devenim uniți cu El. Este, ca să spunem așa, ceremonia căsătoriei, prin care ne declarăm unitatea noastră cu Hristos. Pavel spune:

„Fiindcă sunt gelos pe voi cu o gelozie dumnezeiască, fiindcă v-am logodit cu un singur soț, ca să vă înfățișez lui Cristos ca pe o fecioară castă.” (2 Corinteni 11:2).

Așa cum în căsătoria obișnuită două persoane sunt unite, astfel încât nu mai sunt două, ci „un singur trup”, tot așa, îmbrăcându-ne cu Hristos devenim una cu El. Pavel, după ce a declarat că omul va lăsa pe tatăl și pe mama sa și se va lipi de soția sa, iar cei doi vor fi un singur trup, adaugă: „Acesta este un mare mister; dar eu vorbesc referitor la Cristos și la biserică.” (Efeseni 5:32). Dar în această unire cu Hristos, personalitatea Sa este cea care domină: ne supunem față de El pentru că noi suntem în El – astfel încât singura persoană să nu fim noi, ci Hristos.

Botezul înseamnă moartea și învierea lui Hristos. Dar înseamnă mai mult decât o simplă recunoaștere a acestui fapt. Înseamnă că noi acceptăm sacrificiul acesta și că suntem părtași de fapt morții și învierii Sale. Dacă vom fi vreodată proslăviți împreună cu Hristos, trebuie să suferim împreună cu El (Romani 8:17). Trebuie să avem parte de părtășia suferințelor Lui, fiind făcuți asemenea cu moartea Lui și, de asemenea, trebuie să cunoaștem puterea învierii Lui (Filipeni 3:10). Să urmărim parcursul acestei mari tranzacții.

„Fiindcă toți au păcătuit și nu ajung la gloria lui Dumnezeu.” (Romani 3:23). Pentru că toți au păcătuit, judecata a venit asupra tuturor oamenilor spre condamnare. Această condamnare este moartea, pentru că plata păcatului este moartea (vezi Romani 5:12, 18; 6:23). Oricine nu crede în Hristos este deja condamnat (Ioan 3:18). Sentința morții a fost pusă deja în dreptul nostru și viața noastră este pierdută. Prin supunere față de Satana, ne-am vândut lui și nu am primit nimic în schimb. Scriptura spune: „V-ați vândut pentru nimic.” (Isaia 52:3). Prin urmare, într-adevăr nu avem viață. Această viață pe care oamenii o trăiesc nu le aparține; au dat-o, împreună cu ei înșiși, puterii lui Satana. Și pentru că păcătoșii sunt condamnați la moarte – și-au pierdut viața – Scriptura spune că „cel ce nu crede în Fiul, nu va vedea viața.” (Ioan 3:36). El nu are niciodată viața lui proprie.

Dar aceeași Scriptură care spune:

„V-ați vândut pentru nimic”, spune, de asemenea, „veți fi răscumpărați fără bani”. Hristos este Răscumpărătorul. Și „fiindcă, după cum copiii sunt părtași cărnii și sângelui, în același fel și el s-a împărtășit din aceleași, pentru ca prin moarte să nimicească pe cel ce avea puterea morții, care este diavolul, Și să elibereze pe aceia care, prin frica morții, erau toată viața lor supuși robiei.” (Evrei 2:14,15).

Hristos a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. El a venit să dea viață celor care și-au predat viața lui Satana. El, cel mai puternic decât cel puternic, a venit și a intrat în închisoarea lui Satana, ca să-i răscumpere pe prizonierii săi.

„Veți fi răscumpărați fără bani.” „Știind că nu aţi fost răscumpăraţi cu lucruri putrezitoare, ca argint şi aur, din comportarea voastră deşartă primită prin tradiţii de la părinții voştri, ci cu preţiosul sânge al lui Cristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată.” (1 Petru 1:18, 19).

Banii nu puteau cumpăra nici măcar o singură viață. Trebuie dată viață pentru viață; și singura viață care ar putea răscumpăra o viață pierdută este viața lui Hristos. El ne putea răscumpăra doar dându-și viața Sa pentru a noastră. Aceasta înseamnă că El ne-a dat viața Sa, dacă Îl acceptăm. El are viață în Sine însuși. El putea să-și dea viața și să o ia din nou. Când zăcea în mormânt, „nu era posibil ca El să fie ținut de ea.” (Fapte 2:24)

Aici El s-a deosebit de om. Dacă omul și-ar da viața ca plată pentru condamnare, nu ar mai rămâne cu nimic. Dar Hristos, a cărui viață are o valoare mai mare decât cea a tuturor ființelor create, poate să-Și dea viața și mai poate avea încă tot atât de multă viață în Sine. După ce a plătit condamnarea, El ne poate da viață în locul vieții noastre. Dacă acceptăm viața Sa, suntem siguri că avem viața, indiferent ce se întâmplă cu această viață.

Dar pentru a obține viața Lui, ceea ce este o dovadă împotriva puterii lui Satana, trebuie să recunoaștem că viața noastră este pierdută și că nu există nicio neprihănire în noi, cu care să putem plăti ceva pentru răscumpărarea ei. Știind că această viață, în orice caz, nu este a noastră, trebuie să fim dispuși să o predăm în mâinile lui Hristos, pentru ca noi să putem primi viața Lui în schimb. O astfel de acțiune ar fi cea mai logică. Întrebarea este dacă ne vom da viața lui Satana și nu vom obține nimic în schimb, sau ne vom da viața lui Hristos și vom obține viața Lui în schimb.

S-ar părea că toată lumea ar trebui să decidă fără nicio ezitare; cu toate acestea, este o luptă pentru fiecare să renunțe la această viață pierdută în schimbul vieții lui Hristos. Nu este plăcut să mori și oamenii ar fi dispuși să amâne moartea pentru cât mai mult timp sau chiar și-ar argumenta că nu vor trebui să renunțe deloc la viață. Motivul pentru aceasta este că renunțarea la această viață înseamnă renunțarea la tot ceea ce îi aparține. Tot ceea ce aparține sinelui trebuie să plece împreună cu viața. Apostolul Pavel spune:

„Cei ce sunt ai lui Hristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei.” (Galateni 5:24 VDC)