1. Autoritatea Bibliei

Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare; şi mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut-o El despre Fiul Său. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său. Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. (1 Ioan 5:9-11)

Nu există păcat prea mare, pe care Mântuitorul nostru să nu-l poată ierta, pentru că El a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut (Luca 19:10). Dar, dacă respingem mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său, ce şansă mai putem avea pentru a fi reabilitaţi? Îl facem mincinos pe Dumnezeu şi ne tăiem accesul spre singura cale prin care putem fi mântuiţi!

1. Care este mărturisirea pe care Dumnezeu a făcut-o la botezul Domnului Hristos?Matei 3:17

Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”

Adevărul că Tatăl ceresc Şi-a găsit plăcere în Fiul Său, denotă faptul că Isus a avut credinţa necesară să împlinească sfântul Său Cuvânt, căci fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui (Evrei 11:6). Cel trimis de Tatăl stătea acum în locul lui Adam, în calitate de cap al familiei omeneşti, calitate pe care primul om o pierduse prin căderea în păcat, tocmai din cauza necredinţei. Demn de remarcat în acest punct este faptul că, iniţial, poziţia de cap al familiei omeneşti îi conferise chiar şi lui Adam titlul de fiu al lui Dumnezeu (vezi Luca 3:38). Aceasta desigur nu în exact acelaşi fel în care Isus are acest titlu, pentru că Adam nu a avut slava singurului născut din Tatăl (Ioan 1:14), ci avea calitatea de fiu în sensul că era o făptură creată după chipul şi asemănarea Creatorului, la care a ajuns Cuvântul lui Dumnezeu (compară Psalmii 82:6 cu Ioan 10:34-35).

2. Cum a contracarat Isus încercarea diavolului de a pune la îndoială mărturisirea pe care Dumnezeu a făcut-o cu privire la El? Matei4:4 (traducerea Fidela)

Dar el a răspuns şi a zis: Este scris: Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Încercarea vrăjmaşului a fost de fiecare dată întâmpinată de Mântuitorul cu un clar „Este scris!”. Prin aceasta El recunoştea autoritatea Tatălui Său, pentru că orice pretenţie de recunoaştere a acestei autorităţi, fără o recunoaştere a autorităţii Cuvântului Său, este de fapt o pretenţie mincinoasă. Goliciunea unei astfel de pretenţii reiese foarte clar şi din cuvintele de laudă la adresa lui Dumnezeu ale psalmistului David: pentru că ai preamărit cuvântul tău mai presus de tot numele tău (Psalmii 138:2, traducerea Fidela).

Este adevărat că până şi vrăjmaşul a citat din Scriptură, după ce L-a dus pe Isus pe streaşina templului, spunându-i să se arunce jos, pentru că îngerii lui Dumnezeu L-ar fi păzit oricum de orice fel de vătămare (vezi versetul 6). Dar aceasta nu putea nicidecum fi o manifestare din partea sa a recunoaşterii autorităţii Creatorului, din moment ce ispititorul a pretins chiar cu această ocazie, a confruntării din pustie, închinare pentru el însuşi (versetul 9). El a citat din Psalmul 91 în mod înşelător, omiţând acele cuvinte care arătau că sarcina îngerilor este de fapt aceea de a-i ocroti pe servii lui Dumnezeu în a urma căile Sale, şi a adăugat în schimb o scurtă prepoziţie prin care a făcut legătura cu ideea următoare: că îngerii vor purta de grijă acelor slujitori. Astfel, impresia pe care această citare trunchiată a lăsat-o nu mai era aceea că îngerii au drept sarcină de a păzi pe aceia care urmează calea cea dreaptă, pe care sfinţii îngeri vor să ne ajute să umblăm, ci aceea că îngerii vor face acest lucru în orice situaţie.

Cele mai solemne avertizări sunt adresate celor care încearcă să adauge sau să scoată ceva din cuvintele lui Dumnezeu (vezi Deuteronom 4:2; 12:32; Proverbe 30:5-6; Apocalipsa 22:18-19). În contrast cu această lipsă de reverenţă, Mântuitorul a înălţat Cuvântul sfânt, afirmând că fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu este important şi nu poate fi neglijat.
Cu toate că vrăjmaşul a suferit o înfrângere ruşinoasă în confruntarea cu Isus, lucrurile nu stau la fel astăzi, când acesta reuşeşte cu mult mai mare succes să submineze autoritatea Scripturii, punând în mâinile oamenilor o multitudine de contrafaceri ale Bibliei, bazate pe manuscrise corupte, din care au fost scoase multe dintre cuvintele inspirate. Pentru o înţelegere mai profundă a chestiunii manuscriselor Bibliei, puteţi citi articolul intitulat Textus Receptus (http://www.cuvantulprofetiei.net/inspiratie/textus-receptus/)

CUM A PRIVIT DOMNUL HRISTOS AUTORITATEA SFINTELOR SCRIPTURI?
Afirmaţia Mântuitorului înregistrată în Matei 4:4 surprinde într-un mod concis, şi totuşi cuprinzător, felul cum El S-a raportat la Scripturi. Pentru El Cuvântul inspirat reprezenta autoritatea supremă, lucru care este lesne de observat nu doar cu ocazia ispitirii din pustie, ci în orice împrejurare a vieţii S-a aflat.

3. Cum a privit Mântuitorul autoritatea Sfintelor Scripturi în materie de istorie? Matei12:40

Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.

Domnul Hristos nu poate fi aliniat în rândul multor comentatori de astăzi care privesc Biblia drept o carte de mituri, care sunt folosite pentru a transmite un anumit mesaj. Pentru minţile sceptice ale reprezentanţilor înaltei critici, care doresc să ridice raţiunea omenească la rang de criteriu după care trebuie judecată Biblia, episodul înghiţirii lui Iona de către un peşte pare greu de acceptat ca un fapt istoric care s-a întâmplat în mod real. Isus, în schimb, nu doar că a luat această relatare biblică în mod literal, dar a legat-o în mod direct de lucrarea Sa pe acest pământ. Şi, la urma urmei, cine m-ar putea convinge că el se încrede în mântuirea urzită în Isus Hristos, în vreme ce pune la îndoială doar unul dintre cuvintele inspirate. Atenţie: omul nu trăieşte printr-un mesaj doar, ci cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu trăieşte omul!

Alte relatări istorice ale Bibliei pe care Isus le-a amintit sunt: Noe şi potopul (Mat. 24:37), Lot şi distrugerea Sodomei (Luca 17:28), Avraam şi tăierea împrejur (Ioan 7:22), Moise şi rugul aprins (Luca 20:37) călătoria prin pustie a evreilor cu căderea manei, darea legii şi ridicarea şarpelui de aramă (Ioan 6:32, 7:19, 3:14), vizita împărătesei din Seba la Ierusalim (Matei 11:31) etc.

4. Cum a privit Mântuitorul autoritatea Sfintelor Scripturi în materie de ştiinţă? Matei19:4-5

Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască şi a zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup»?”

Isus Hristos nu a interpretat raportul creaţiunii sau vreo altă parte a Biblie în funcţie de teoriile diverselor cercuri aşa-zis ştiinţifice ale vremii, oricât de larg-acceptate ar fi fost acestea. De aceea, e inutil să mai discutăm dacă a judeca primele capitole din Geneza în funcţie de teoria evoluţiei poartă aprobarea lui Dumnezeu.

5. Cum a răspuns Isus celor care judecau Scripturile în funcţie de ştiinţă şi de filozofiile oamenilor? Matei22:29

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”

Saducheii reprezentau o categorie de teologi ai vremii care, nu doar că nu recunoşteau autoritatea scrierilor profeţilor Vechiului Testament cu excepţia acelora scrise de Moise, dar au fost şi puternic influenţaţi de filozofia greacă în şcolile unde fuseseră instruiţi. În felul acesta ei au ajuns să conteste învăţături biblice de bază, cum ar fi aceea a învierii din morţi. Isus a intrat pe terenul lor, corectându-le rătăcirea printr-un citat luat tocmai din una dintre cărţile lui Moise (v. 32). Ceea ce este însă important de remarcat este faptul că învăţătura cu privire la învierea morţilor din acest citat se sprijină practic pe timpul la care este folosit verbul. Cu alte cuvinte, simpla citare la timpul trecut (Eu „am fost” Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov) în locul citării corecte – la timpul prezent (Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov), ar fi distrus învăţătura despre înviere din acest verset. Deci, pentru a nu rătăci, este relevantă chiar şi folosirea corectă a timpului verbal. Nu întâmplător Isus acorda importanţă fiecărei frânturi de slovă din Cuvântul lui Dumnezeu.

Interesant este faptul că şi în scrierile apostolului Pavel, învăţătura cu privire la înviere este prezentată în legătură directă cu raportul Genezei: după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos (1 Corinteni 15:22). Astfel, Biblia reprezintă o unitate indestructibilă. Necredinţa în doar una din părţile Scripturii echivalează cu necredinţa în Scriptură ca întreg şi cu lipsa de cunoaştere a puterii lui Dumnezeu.

6. Cum a privit Mântuitorul autoritatea Sfintelor Scripturi în materie de religie? Matei21:12-13

Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei şi le-a zis: „Este scris: «Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.» Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”

Cu toate că El a recunoscut autoritatea eclesiastică (bisericească) a acelora care stăteau pe scaunul lui Moise (Matei 23:2), Isus nu a ezitat ca, în supunere faţă de ceea ce „Stă scris!”, să acţioneze într-un mod care a fost privit drept o subminare a autorităţii acestor lideri religioşi (vezi Marcu 11:18). Cunoaştem cu toţii că, în cele din urmă, acest conflict a dus la osândirea şi răstignirea Mântuitorului.

7. Cum a privit Mântuitorul autoritatea Sfintelor Scripturi în materie de doctrină? Matei15:3

Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinii voastre?”

Pentru Isus Cuvântul lui Dumnezeu era mai presus de cercetările şi teoriile omeneşti în materie de istorie, ştiinţă, sau orice altceva. Autoritatea lui „Este scris” era privită de El ca absolută, neacceptând ca filozofia sau tradiţia să fie puse în vreun fel pe aceiaşi treaptă cu Biblia. Aşa cum, pe bună dreptate, a afirmat şi profetul din vechime: Înţelepţii sunt daţi de ruşine, sunt uimiţi, sunt prinşi; căci au nesocotit Cuvântul Domnului, şi ce înţelepciune au ei? (Ieremia 8:9).

8. Este autoritatea bisericii mai presus de autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu? Matei16:16, 18; 7:24-25 (traducerea Fidela)

Simon Petru a răspuns şi a zis: Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu. Şi Isus a răspuns şi i-a zis: […] pe această stâncă voi zidi biserica mea; şi porţile iadului nu o vor învinge.

De aceea pe oricine aude aceste cuvinte ale mele şi le face, îl voi asemăna cu un om înţelept, care şi-a zidit casa pe stâncă; Şi a căzut ploaia şi au venit şuvoaiele şi au suflat vânturile şi au bătut peste casa aceea; şi nu a căzut pentru că a fost fondată pe stâncă.

Textul din Matei 16:18 este primul loc din Noul Testament unde apare cuvântul „biserică”. Alături de acesta, un alt text care este adus în discuție, atunci când este vorba de autoritatea bisericii, este acela din 1 Timotei 3:15: Dar, dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, Stâlpul şi Temelia adevărului. Să înţelegem de aici că Biserica este Stâlpul şi Temelia adevărului sau, mai degrabă, Dumnezeul cel Viu este Acela care are această calitate? În primul caz adevărul va fi definit în funcţie de biserică, adică: unde este biserica, acolo este adevărul; în cel de-al doilea caz adevărul va fi definit în funcție de Dumnezeu care descoperă adevărul prin Hristos, căci El este Adevărul (vezi Ioan 14:6), iar temelia Cuvântului Tău este adevărul (Psalmii 119:160). Adică, acolo unde este adevărul, acolo este biserica. Dacă vom identifica biserica în funcţie de adevăr, Cuvântul va rămâne autoritatea supremă (pentru că, potrivit lui Isus, Cuvântul lui Dumnezeu este totodată adevărul – vezi Ioan 17:17). Dacă vom identifica adevărul în funcţie de biserică, atunci biserica rămâne autoritatea supremă, iar Cuvântul va trebui acceptat doar aşa cum este acesta interpretat de biserică.

Pentru a căuta rezolvarea acestei dileme este demn de observat, în primul rând, că declaraţia lui Petru, inspirată fiind de Duhul Sfânt (vezi Matei 16:17), este în deplină armonie cu mărturisirea pe care Dumnezeu a făcut-o cu privire la Fiul Său. Isus i-a răspuns lui Petru spunând că El îşi va zidi biserica Sa, denumită într-un loc drept Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri (Evrei 12:23), pe această mărturisire de credinţă. Pe lângă cei a căror nume este scris în ceruri, această biserică ni se spune că este formată şi din adunarea în sărbătoare a îngerilor (v. 22). Cu privire la aceşti îngeri psalmistul spune: Binecuvântaţi pe Domnul, îngerii Lui, care sunteţi tari în putere, care împliniţi poruncile Lui şi care ascultaţi de glasul cuvântului Lui (Psalmii 103:20).

Dacă biserica îi cuprinde atât pe oamenii răscumpăraţi, cât şi pe îngerii cei sfinţi, iar îngerii găsesc plăcere în a asculta glasul cuvântului Lui, oare elementul omenesc care compune adevărata biserică să fie diferit în privinţa aceasta? În predica de pe munte, Mântuitorul i-a asemănat pe aceia care împlinesc cuvintele Sale cu omul înţelept care şi-a zidit casa pe stâncă, la fel cum biserica este zidită pe stâncă. Cu alte cuvinte, nimeni nu poate fi în armonie cu declaraţia Tatălui cu privire la Fiul şi nimeni nu poate să aibă mărturisirea acesta în El, fără să asculte de cuvintele lui Isus.

Această problemă poate fi privită şi dintr-o altă perspectivă: Suntem învăţaţi că Isus este, de fapt, stânca (vezi 1 Corinteni 10:4). A împlini cuvintele Sale înseamnă deci a zidi pe Hristos, temelia cea veşnică. Aceasta este, din nou, în armonie cu adevărul că Mântuitorul locuieşte în viaţa credinciosului prin cuvintele Sale (vezi Ioan 15:7) şi că ucenicii Lui sunt cu adevărat doar aceia care rămân în cuvântul Său (vezi Ioan 8:31; 17:6).

Este Hristos o stâncă doar pentru cei care ascultă de Cuvântul Său? Cum rămâne cu toţi ceilalţi? Ei bine, Biblia ne spune că şi pentru ei Hristos este o stâncă însă, în cazul acesta, o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere. Cum se raportează ei la această stâncă? Ei se lovesc de ea. De ce? Pentru că n-au crezut Cuvântul (1 Petru 2:8).

Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” (2Timotei 2:19). Indiferent care ar fi pretenţiile multor auto-proclamaţi slujitori ai lui Dumnezeu, Cuvântul rămâne standardul potrivit căruia Hristos identifică pe adevăraţii Săi urmaşi. La fel, adevărata biserică este nu aceea care pretinde a fi adevărata biserică, ci adevărata biserică este aceea care este întemeiată pe Cuvântul lui Hristos. Sau, exprimând aceasta prin cuvintele care îi sunt atribuite lui Charles Spurgeon: „Nu biserica stabileşte ceea ce învaţă Biblia, ci Biblia stabileşte ceea ce biserica trebuie să înveţe”.

9. Când a citat Isus din Scripturi, de ce a spus „Este scris” şi nu „A fost scris”? Ioan 10:35

Scriptura nu poate fi desfiinţată.

Spuneam că nu doar cuvintele în sine, ci şi detalii precum timpul verbal, sunt importante pentru a nu rătăci de la o înţelegere corectă a Scripturii. Implicaţiile folosirii lui „Este scris” la timpul prezent sunt profunde, arătând atât faptul că Biblia este actuală, cât şi că este indestructibilă, neschimbătoare şi va rămâne pentru totdeauna (vezi 1 Petru 1:23, 25). Cuvântul este veşnic precum Hristos Însuşi este veşnic.

10. Care este mărturisirea pe care Dumnezeu a făcut-o cu privire la Fiul Său cu ocazia schimbării la faţă? Matei17:5

Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”

Această mărturisire a Tatălui cuprinde în ea şi îndemnul de a asculta de Fiul Său. Prin urmare, a crede mărturisirea pe care Dumnezeu a făcut-o despre Domnul Hristos, înseamnă a urma exemplul Său de ascultare: precum Fiul S-a supus Tatălui în ascultare desăvârşită de voinţa Acestuia, la fel trebuie şi noi să ascultăm de Isus. Am văzut însă că atunci când diavolul, fie în mod direct, fie prin agenţii săi, a căutat să-L ispitească pe Domnul la neascultare, de fiecare dată el a făcut-o încercând să sugereze, pe o cale sau pe alta, îndoiala şi necredinţa cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, pentru a urma exemplul de ascultare a Domnului Hristos, trebuie să urmăm exemplul Său de încredere totală în Cuvântul inspirat (compară Ioan 8:55 cu Ioan 17:6-8).

11. Doar la ocazia botezului şi a schimbării la faţă regăsim mărturisirea lui Dumnezeu cu privire la Fiul Său? Ioan 5:39

Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

A nu crede în Biblie înseamnă a nu crede mărturisirea pe care Dumnezeu a făcut-o despre Fiul Său pentru că, nu doar că întreaga Biblie este o mărturie cu privire la Domnul Isus Hristos, dar această mărturie reprezintă, aşa cum vom vedea la subtitlul următor, Cuvântul viului Dumnezeu.

12. Dar nu scrie în 1Ioan, cap. 5 că mărturisirea pe care trebuie să o credem pentru a fi mântuiţi este că Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său? Nu este aceasta suficient? Ioan 20:30-31; Ioan 8:51

Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.

Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzeşte cineva Cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.

Da, Biblia spune că aceasta este mărturisirea pe care noi trebuie să o credem! Însă, din nou: cum este posibil să credem această mărturisire, dacă noi nu credem în Acela care a făcut această mărturisire şi în Acela spre care arată această mărturisire? Cum poţi să crezi că ai viaţa în cineva pe care nici măcar nu îl socoteşti demn de încredere? Tot ceea ce ne-a fost lăsat scris în Biblie arată spre Domnul Hristos în care avem viaţa veşnică şi este de natură să ne întărească credinţa în El.

BIBLIA ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
13. Cine este de fapt Autorul Sfintelor Scripturi? 2 Timotei 3:16

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu […].

Nu întâmplător Isus a legat afirmaţia „Este scris” de aceea că omul trăieşte prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Aceasta deoarece cuvintele pe care le găsim pe paginile Sfintelor Scripturi sunt cuvinte care au ieşit din gura lui Dumnezeu şi au fost încredinţate profeţilor, care le-au consemnat apoi în formă scrisă.

După cum se poate constata la o cercetare atentă, în Biblie întâlnim fie expresia „Dumnezeu spune”, fie „Scriptura spune”, aplicate în mod inter-schimbător la aceleaşi afirmaţii din Biblie. Iată pentru început doar două astfel de exemple în tabelul de mai jos:

 

Afirmaţia inspirată	Scriptura spune	Dumnezeu spune
toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine	Galateni 3:8 Scriptura […] a vestit	Geneza 12:1, 3 Domnul zisese lui Avram […]
Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.	Romani 9:17 Fiindcă Scriptura zice lui faraon […]	Exod 9:13, 16 Domnul a zis […]

 

De asemenea, în foarte multe rânduri, scriitorii Noului Testament introduc citarea unor texte din Vechiul Testament prin afirmaţii precum:

Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele! Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David[…] (Fapte 4:24-25);

Căci, căruia dintre îngeri a zis El [Dumnezeu] vreodată: […] (Evrei 1:5);

Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut, [Dumnezeu] zice: […] (Evrei 1:6);

Şi despre îngeri [Dumnezeu] zice: […] (Evrei 1:7);

Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, [Dumnezeu] a spus-o când a zis: […] (Fapte 13:34);

De aceea [Dumnezeu] mai zice şi în alt Psalm: […] (Fapte 13:35).

Ideea, care sper că nu este greu de urmărit, este una foarte simplă: Dumnezeu este Acela care ne vorbeşte prin intermediul paginilor Sfintelor Scripturi! Faptul că Scriptura zice un lucru înseamnă că Dumnezeu este de fapt Cel care afirmă lucrul respectiv. Acest lucru este confirmat de multe alte afirmaţii introductive care se află la începutul unor cărţi sau pasaje ale Scripturii:

Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel (Ioel 1:1);

Cuvântul Domnului spus lui Osea, fiul lui Beeri […] (Osea 1:1);

Cuvântul Domnului le-a vorbit prin proorocul Hagai astfel […] (Hagai 1:3);

Cuvântul Domnului, care fost spus lui Ţefania, fiul lui Cuşi […] (Țefania 1:1);

Proorocia, Cuvântul Domnului către Israel, prin Maleahi (Maleahi 1:1);

Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei (Isaia 1:10);

De aceea ascultaţi Cuvântul Domnului, batjocoritorilor, cari stăpâniţi peste poporul acesta din Ierusalim (Isaia 28:14, vezi şi Isaia 38:4; 39:5; 66:5);

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel (Ieremia 1:4 vezi şi Ieremia 1:2, 11, 13; 2:1, 4; 7:1; 11:1; 13:3, 8; 14:1 etc.);

Cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi (Ezechiel 1:3; vezi şi 3:16; 6:1; 7:1; 11:14; 12:1 etc.).

De asemenea, pe paginile Vechiului Testament întâlnim de peste 500 de ori afirmaţia „Aşa vorbeşte/zice Domnul”, iar în Noul Testament atât Apocalipsa cât şi cele mai multe epistole ale lui Pavel conţin în introducere un salut din partea lui Dumnezeu.

14. Care sunt câteva dintre implicaţiile acestui fapt? 2Timotei3:16-17

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

În timp ce teologii de astăzi, îmbibaţi de ideile înaltei critici, se cred calificaţi să judece şi să critice Cuvântul lui Dumnezeu, adevărul este exact invers: Cuvântul este acela care trebuie să critice (să mustre) şi care îi va judeca pe oameni (Ioan 12:47-48); în timp ce ei cred că au discernământul să înţeleagă ce se află în spatele cuvintelor Scripturii (adică ce „a intenţionat Dumnezeu de fapt să spună” atunci când a spus ceva), realitatea este că discernământul aparţine Cuvântului, care judecă simţirile şi gândurile inimii (Evrei 4:12); în timp ce ei caută să corecteze presupusele greşeli din Biblie, Biblia este aceea care a fost lăsată pentru a ne arăta greşelile şi a ne corecta (vezi Matei 22:29); în timp ce ei îşi permit cu o încumetare uimitoare să îşi pună la lucru presupusa lor înţelepciune pentru a îmbunătăţi textul inspirat, realitatea este că Biblia este o permanentă sursă de înţelepciune pentru aceia care se apropie de ea cu teamă sfântă. Să ne punem încrederea în astfel de oameni? Nu uitaţi că aceia care au nesocotit cuvintele lui Dumnezeu în trecut au adus prin atitudinea lor mari nenorociri asupra poporului lui Dumnezeu (2 Cronici 36:16). Astăzi lucrurile nu stau cu nimic altfel.

15. Este important să nu punem Cuvântul lui Dumnezeu pe aceeași treaptă cu cuvintele oamenilor? 1Tesaloniceni2:13

De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.

16. Este Biblia de folos doar în sensul în care ea reprezintă un standard care ne arată greşelile şi ne mustră, sau avem şi alte beneficii de pe urma ei? Psalmii17:4 (traducerea Fidela)

Referitor la faptele oamenilor, prin cuvântul buzelor tale m-am păzit de cărările nimicitorului.

Deja am văzut faptul că toate scrierile Bibliei arată spre Acela în care avem viaţa veşnică. Studiind însă de pe paginile sfinte caracterul şi exemplul Său, nu dobândim doar nişte cunoştinţe teoretice, ci dobândim acea cunoaştere care va transforma viaţa noastră şi ne învaţă să călcăm pe urmele Sale. Vom observa că, atunci când nimicitorul (diavolul) a căutat să îl determine pe Domnul Hristos să aleagă o altă cale decât aceea a ascultării, Mântuitorul i S-a împotrivit întotdeauna cu „Este scris”. Prin urmare, Biblia nu doar că este un indicator care ne arată calea dreaptă; în Cuvânt găsim resursele necesare pentru a merge pe această cale.

PUTEREA CUVÂNTULUI
17. Ce calitate au cuvintele lui Dumnezeu, calitate care le plasează într-o sferă infinit superioară cuvintelor oamenilor? Psalmii 33:9

Căci El zice şi se face; porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă.

Dacă eu spun ceva, pentru ca lucrul acela pe care îl spun să se împlinească trebuie să acţionez în sensul cuvintelor mele sau, eventual, să determin cumva pe altcineva să acţioneze în acest fel. La Dumnezeu însă lucrurile nu stau aşa. El cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi (Romani 4:17), pentru că în cuvintele Sale există putere creatoare, adică de a aduce la existenţă din nimic lucrul pe care El îl pronunţă.

18. Am văzut că Isus i-a mustrat pe saduchei că nu cunoşteau nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Putem să cunoaştem puterea lui Dumnezeu atât timp cât nu cunoaştem Scripturile? Evrei4:12

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.

Răspunsul la această întrebare este important pentru că noi suntem păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi (1 Petru 1:5). Prin ce suntem noi păziţi? Prin Evanghelie! Pentru că Dumnezeu, prin apostolul Pavel, defineşte Evanghelia ca fiind puterea lui Dumnezeu (Romani 1:16), Evanghelie care, aşa cum ni se spune cu doar cu câteva versete înainte, priveşte pe Fiul Său (v. 3). Iar pe Fiul lui Dumnezeu Îl descoperim în Biblie. El a fost cunoscut pe acest pământ drept un proroc puternic în fapte şi în cuvinte (Luca 24:19), pentru că prin cuvântul Lui scotea El afară duhurile necurate din cei îndrăciţi şi tămăduia pe toţi bolnavii (Matei 8:16). Atunci când sutaşul roman I-a cerut Mântuitorului să îl vindece pe robul său, el I s-a adresat în credinţă: Doamne […] zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit (Matei 8:8). Se pare că el avea această încredinţare că niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere (Luca 1:37).
Tot Isus este Acela care poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El (Evrei 7:25).

19. În ce sens are Cuvântul lui Dumnezeu relevanţă pentru mântuirea noastră? Iacov1:18; 1Petru 1:23

El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.

… fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.

Mântuitorul a afirmat într-un mod cât se poate de hotărât că naşterea din nou reprezintă o condiţie absolut necesară pentru a ajunge în împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3:3). Nu există nimic în universul acesta care să poată compensa lipsa acestei experienţe. Omul a fost creat la început după chipul şi asemănarea Dumnezeului Cel neprihănit (vezi Ioan 17:25) şi a pierdut această neprihănire în momentul în care nu a mai rămas în Cuvântul Creatorului, păcătuind. Păcatul a dus la alungarea primilor noştri părinţi din grădina Edenului, iar condiţia primirii din nou şi reîntoarcerii este redobândirea acestei neprihăniri (compară Geneza 3:22 cu Apocalipsa 22:14). Trebuie însă să fim deplin încredinţaţi de faptul că nu există în noi înşine resursele necesare care să ne facă făpturi noi, după chipul şi asemănarea Creatorului. Doar în Cuvântul dătător de viaţă există această putere prin care putem să fim născuţi din nou.