Categories: Cu Dumnezeu în zori Tags:

Cel care se pocăiește, va trăi

„Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a făcut, și păzește toate legile Mele, și face judecată și dreptate, va trăi negreșit, nu va muri.”

Ezechiel 18:21 VBT

„Cei care cugetă la îndurările lui Dumnezeu și care nu trec cu vederea darurile Sale mai mici se vor încinge cu bucurie și vor cânta Domnului în inimile lor. Binecuvântările zilnice pe care le primim din mâna lui Dumnezeu și, mai presus de toate, moartea ispășitoare a lui Isus, ca să aducă fericirea și cerul la îndemâna noastră, ar trebui să constituie tema unei continue recunoștințe.

Ce milă, ce iubire nemărginită ne-a arătat Dumnezeu nouă, unor păcătoși pierduți, legându-ne de El, spre a fi pentru El o comoară deosebită! Ce sacrificiu a făcut Răscumpărătorul nostru, pentru ca noi să putem fi numiți copii ai lui Dumnezeu! Să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru fericita nădejde ce ne-a fost pusă înainte, cuprinsă în marele plan de mântuire, să-L lăudăm pentru moștenirea cerească, cum și pentru bogatele Sale făgăduințe, să-L lăudăm pentru că Isus trăiește ca să mijlocească pentru noi.” (Patriarhi și profeți, p 289).

„Relele nu pot fi îndreptate și nici schimbări nu pot fi săvârșite în caracter prin sforțări slabe, făcute din când în când. Noi vom birui numai printr-un efort îndelung și stăruitor, cum și printr-o disciplină aspră și o luptă dârză. În nicio zi nu știm cât de crâncenă va fi lupta în ziua următoare. Atâta timp cât domnește Satana, avem de supus eul și de învins păcate obișnuite; atâta timp cât va dura viața, nu va fi loc de oprire și nici punct pe care, atingându-l, să spunem: Am atins desăvârșirea. Sfințirea este rezultatul ascultării unei vieți întregi.

Niciunul dintre apostoli sau profeți nu a pretins vreodată a fi fără păcat. Bărbați care au trăit cel mai aproape de Dumnezeu, bărbați care mai degrabă ar fi fost dispuși să-și sacrifice viața decât să săvârșească cu bună știință o faptă rea, bărbați pe care Dumnezeu i-a onorat cu lumină și putere divină au mărturisit păcătoșenia firii lor. Ei nu și-au pus încrederea în brațul de carne, nu au pretins că au o neprihănire a lor, ci s-au încrezut în totul în neprihănirea lui Hristos. Tot așa va fi cu toți aceia care privesc la Hristos.” (Faptele apostolilor, p. 560-561).

Apel: Apropie-te mai mult de Isus. Când vei veni la El vei vedea în mod clar caracterul Său și vei percepe în mod mai profund păcătoșenia ta. În umilință și sinceritate, recunoaște-ți slăbiciunile și înălță-ți inima înaintea Sa. Cu fiecare pas pe care-l faci alături de El, vei observa cum relația cu El devine din ce în ce mai strânsă. În Hristos vei găsi adevărata satisfacție și împlinire pentru sufletul tău. Vei învăța să umbli alături de El.

Meditează: Când începe viața veșnică? La venirea Domnului Hristos sau după ce omul se pocăiește? Ce semnificație au pentru tine cuvintele Scripturii: „Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug”?

Aplică: „Sfințirea este rezultatul ascultării unei vieți întregi” în care avem multe lucruri de învățat, dar și mai multe de dezvățat. Pentru creșterea spirituală, identifică acele obiceiuri pe care dorești să le dezvolți și creează un plan de acțiune care să includă lectura regulată a Scripturii, rugăciunea și slujirea. Învață să gestionezi emoțiile și gândurile negative de deznădejde cultivând încrederea în făgăduințele divine. Astfel vei putea să învingi obiceiurile greșite și să te apropii tot mai mult de trăirea unei vieți în armonie cu voia lui Dumnezeu.

Librăria este închisă sâmbăta, de la apus la apus. Reveniți mai târziu!