E. J. Waggoner

Viața cuvântului este viața lui Dumnezeu, pentru că este insuflat de Dumnezeu, iar suflarea lui Dumnezeu este viață. Viața și puterea acesteia sunt astfel atestate: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii” (Evrei 4:12). Mântuitorul, de asemenea, a spus despre cuvintele lui Dumnezeu: „Cuvintele pe care vi le spun, sunt Duh și sunt viață” (Ioan 6:63). Să vedem ce anume dă viață cuvântului. {22 septembrie 1892 EJW, PTUK 291.1}

Capitolul 30 din Deuteronomul relatează raportul blestemelor pentru neascultarea de lege și a binecuvântărilor pentru ascultare. Prin acesta, oamenii sunt din nou avertizați să respecte legea și li se spune ce va face Domnul pentru ei dacă se vor căi, chiar și după ce au fost neascultători. Apoi Moise continuă: „Pentru că această poruncă pe care ți-o poruncesc astăzi, nu este nici ascunsă nici departe de tine. Nu este în cer, ca să spui: Cine se va urca pentru noi în cer și să ne-o aducă, pentru ca să o auzim și să o împlinim? Nici nu este dincolo de mare, ca să spui: Cine va trece pentru noi dincolo de mare și să ne-o aducă, pentru ca să o auzim și să o împlinim? Ci cuvântul este foarte aproape de tine, în gura ta și în inima ta, ca să îl împlinești.”(Deut. 30:11-14 BTF). {22 septembrie 1892 EJW, PTUK 291.2}

Acum compară cu atenție acest pasaj cu cuvintele apostolului Pavel din Romani 10:6-10: „Pe când iată cum vorbește neprihănirea pe care o dă credința: Să nu zici în inima ta: Cine se va sui în cer? (Să coboare adică pe Hristos din cer); sau: Cine se va coborî în adânc? (Să scoale adică pe Hristos din morți). Ce zice ea deci? Cuvântul este aproape de tine: în gura ta și în inima ta. Și cuvântul acesta este cuvântul credinței, pe care-l propovăduim noi. Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” {22 septembrie 1892 EJW, PTUK 291.3}

Cititorul atent va vedea cu ușurință că acest ultim pasaj este o citare a celui dinainte, cu adăugiri între paranteze. Aceste adăugiri sunt comentarii făcute de Duhul Sfânt. Ele ne spun ce anume a vrut să spună Moise prin cuvântul „poruncă”. Sau, mai degrabă, întrucât Duhul Sfânt însuși a dictat limbajul în fiecare caz, acest ultim pasaj, a arătat mai clar care a fost semnificația celui dintâi. Observă că a aduce porunca din cer se dovedește a fi același lucru cu coborârea lui Hristos din cer și că a aduce porunca din adânc este același lucru cu ridicarea lui Hristos din morți. {22 septembrie 1892 EJW, PTUK 291.4}

Ce se arată prin aceasta? – Nimic mai mult și nici mai puțin decât că porunca, legea sau întregul cuvânt al Domnului este identic cu Hristos. Nu întelege gresit. Aceasta nu înseamnă că Hristos nu este altceva decât literele, cuvintele și propozițiile pe care le citim în Biblie. Departe de acest gând. De fapt, oricine citește Biblia și nu găsește altceva decât simple cuvinte, așa cum le poate găsi în orice altă carte, nu găsește deloc adevăratul cuvânt. Ceea ce se înțelege este că adevăratul cuvânt nu este o literă moartă, ci este identic cu Hristos. Oricine găsește cu adevărat cuvântul, îl găsește pe Hristos și cine nu-l găsește pe Hristos în cuvânt, nu a găsit cuvântul lui Dumnezeu. {22 septembrie 1892 EJW, PTUK 291.5}

Apostolul Pavel spune că „credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Rom. 10:17). Dar el spune, de asemenea, că Hristos locuiește în inimă prin credință (Efes. 3:17). Deci, credința în cuvântul viu al lui Dumnezeu îl aduce pe Hristos în inimă. El este viața cuvântului. {22 septembrie 1892 EJW, PTUK 291.6}

Acest lucru este arătat în același capitol în care găsim și afirmația făcută de Hristos, conform căreia cuvintele pe care le-a rostit El erau Duh și viață. În versetul 35 al acelui capitol, citim: „Isus le-a spus: Eu sunt Pâinea vieții.” Din nou, în versetul 51: „Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer; dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veac; și pâinea pe care o voi da este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii.” Și din nou: „Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Apoi, în versetul 63, el a adăugat: „Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.” Aici găsim cea mai clară declarație că Cuvântul lui Dumnezeu, primit cu credință, îl aduce de fapt pe Hristos în sufletului omului. {22 septembrie 1892 EJW, PTUK 291.7}

În afirmația, „carnea nu folosește la nimic”, avem „sacrificiul mesei” romane subminat în mod efectiv! Să presupunem că ar fi fost de fapt posibil ca preotul să îndeplinească acțiunea de a transforma pâinea sacramentului în trupul lui Hristos; aceasta nu ar însemna nimic. Dacă Hristos însuși ar fi împărțit carnea reală a trupului Său, în timp ce se afla pe acest pământ, în porțiuni mari sau mici și ar fi dat câte o bucată fiecărui om din lume și fiecare om ar fi mâncat bucata sa, acest lucru nu ar fi influențat cu nimic caracterul vreunui singur om din lume. Hristos însuși a spus: „carnea nu folosește la nimic”. Singura modalitate prin care orice om din lume poate mânca trupul lui Hristos este să Îi creadă cuvântul cu toată inima. În acest fel, îl va primi pe Hristos într-adevăr și astfel „prin credința din inimă se capătă neprihănirea”, pentru că Hristos este neprihănire. Și în acest singur fel orice om din lume poate mânca din carnea lui Hristos, fără serviciile vreunui preot sau episcop. {22 septembrie 1892 EJW, PTUK 292.1}

Aceasta este o prezentare slabă a temei, dar cine îi poate face dreptate? Nimeni nu poate face mai mult decât să ia declarațiile simple ale Scripturilor și să mediteze asupra lor până când forța faptului începe să-i apară în minte. Faptul că Hristos este în cuvântul real, că viața cuvântului este viața lui Hristos, este unul dintre cele mai uimitoare lucruri. Este taina evangheliei. Când îl primim ca un fapt și ni-l însușim, atunci vom cunoaște singuri sensul cuvintelor că omul va trăi prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. {22 septembrie 1892 EJW, PTUK 292.2}