Ascultaţi, căci am lucruri mari de spus, şi buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce este drept. Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna! Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele. (Proverbe 8:6-8)
V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr. (1Ioan 2:21)
Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi: orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. (Iacov 1:16-17)
Nu reprezintă un secret faptul că studiul de faţă nu este rezultatul direct al manifestării darului profetic, ci rezultatul cercetării omeneşti întreprinse în încercarea sa de a găsi lumină din cuvintele inspirate. Ceea ce este prezentat aici nu are nici o autoritate în sine, de aceea tot ceea ce este redat în continuare va trebui evaluat şi comparat cu marele standard al adevărului, Biblia. Nu tot aşa stau lucrurile atunci când un profet vorbeşte sau scrie în numele Celui Atotputernic. Mesajul care vine din gura sau pana acestuia va fi întotdeauna curat, necorupt de sofisme şi idei omeneşti. Nu există loc pentru nici un teren neutru aici! Pentru că minciunile şi orice falsitate îşi au originea în tatăl minciunii (vezi Ioan 8:44). Pe de altă parte, adevărul curat şi neamestecat cu erori, indiferent prin cine ar fi el transmis, îşi are originea în mintea lui Dumnezeu. De aceea, concepţia corectă cu privire la inspiraţia Sfintelor Scripturi poartă cu ea ideea de puritate şi desăvârşire a textului sacru.
1. Putem aduce îmbunătăţiri la ceea ce face Dumnezeu? Ecl. 3:14
Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.
Dar la ceea ce Dumnezeu a spus, putem aduce îmbunătăţiri? Probabil că nu vom primi în mod direct un răspuns afirmativ la această întrebare. Însă îl vom primi în mod indirect. Şi asta prin conceptul de inspiraţie non-verbală a profetului (că nu cuvintele Scripturii sunt inspirate). Dacă lucrarea lui Dumnezeu (ce face Dumnezeu) se limitează la a vorbi profetului Său prin vise şi viziuni, iar partea de a transmite mai departe solia aparţine instrumentului omenesc, atunci ar exista această posibilitate ca, în mesajul transmis, să se strecoare unele erori sau imperfecţiuni, care să necesite corecturi şi îmbunătăţiri. Doar că o astfel de concepţie este cu totul contrară cu ceea ce Biblia afirmă cu privire la inspiraţie. O parte din dovezi au fost prezentate în studiile precedente („Natura inspiraţiei” şi „Inspiraţia cuvintelor”).
2. De ce putem avea încredere deplină în Dumnezeu şi în ceea ce El face? Tit 1:2-3
… în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă, ci Şi-a descoperit Cuvântul la vremea Lui …
O concepţie mai aproape de inima multor teologi pare a fi aceea că lucrarea de transmitere a mesajului a aparţinut omului ales de Dumnezeu ca profet, însă Dumnezeu a avut şi aici o parte, şi anume aceea de a superviza munca profetului, în aşa fel încât în ceea ce el a scris, să nu se strecoare vreo eroare care ar putea afecta mântuirea. Singurul lucru pe care reuşesc astfel de teologi să îl dovedească este că ei sunt ignoranţi nu doar cu privire la învăţătura biblică despre inspiraţie, ci şi aceea cu privire la mântuire. Nu prin îndoiala cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu au pierdut părinţii familiei omeneşti Edenul? Cum va putea atunci el să găsească calea înapoi, decât trăind cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Mat. 4:4 – traducerea Fidela)? Din păcate însă, aceşti aşa-zişi slujitori al Cuvântului consideră drept o datorie a lor să găsească greşeli şi contradicţii în Biblie, în ceea ce ei consideră că nu afectează mântuirea, tocmai pentru că altfel nu au nici un text în Scriptură care să susţină poziţia lor. Aşa am ajuns în situaţia în care argumentele folosite în trecut de scepticii atei şi necredincioşi împotriva Sfintelor Scripturi au fost preluate de către aceşti trădători ai intereselor sacre, care pretind că au înţelegerea necesară să ne spună ce este important şi ce nu este important din Biblie, ce afectează şi ce nu afectează mântuirea noastră, din tot ceea ce este scris. Citiţi însă încă o dată Ioan 20:30-31 şi vedeţi dacă scriitorii inspiraţi au fost în armonie cu o astfel de abordare.
3. Ar putea fi aparentele contradicţii, despre care scepticii vorbesc, dovada că Biblia conţine erori? Gen. 17:19; 22:2
Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta, Sara, îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. …”
Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.”
Deşi porunca primită de la Dumnezeu părea să contrazică făgăduinţa dată iniţial, aceea că din Isac urma să apară Sămânţa prin care vor fi binecuvântate toate naţiunile, Avram nu s-a răzvrătit în neascultare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, ci s-a supus acestuia prin credinţă, lăsând pe seama lui Dumnezeu ca, la vremea potrivită, să rezolve aşa cum ştia El mai bine această aparentă contradicţie.
4. Cum de a ştiut Avram că era glasul lui Dumnezeu acela care i-a vorbit? 1Cor. 14:37 – traducerea Fidela
Dacă cineva se consideră a fi profet sau spiritual, să recunoască cele ce vă scriu a fi poruncile Domnului.
Ceea ce putem observa pe paginile inspirate ale Bibliei este faptul că diferiţii ei scriitori confirmă inspiraţia altor astfel de profeţi. Nu voi relua detaliile consemnate în primele două studii despre inspiraţie (intitulate „Autoritatea Scripturii” şi „Natura inspiraţiei”), dar se poate aminti că, în timp ce scriitorii Vechiului Testament arată spre Domnul Isus Hristos, Mântuitorul, la rândul Său, a recunoscut autoritatea şi inspiraţia acestor scrieri care arătau spre El. La fel, în Noul Testament, apostolii au vorbit cu autoritatea dată lor de Isus. Mai mult, Pavel a recunoscut chemarea lui Petru (vezi 1Cor, 15:5; Gal. 2:9), iar Petru pe aceea a lui Pavel (vezi 2Pet. 3:15). Şi exemplele ar putea continua.
Revenind însă la porunca dată lui Avram, poate suntem tentaţi să spunem că pentru el era simplu să recunoască glasul care i-a vorbit, pentru că era un profet inspirat de Dumnezeu. Dar, o traducere corectă a textului din 1Corinteni 14:37 arată că nu doar profetul va recunoaşte atunci când vorbeşte Duhul Sfânt prin cineva, ci orice om care este spiritual (sau duhovnicesc) poate face acest lucru. Acest adevăr este confirmat de cuvintele Mântuitorului care a zis cu o ocazie: Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine (Ioan 10:27, vezi şi Ioan 18:37 sau 1Ioan 4:5-6).
CUVÂNTUL TĂU ESTE ADEVĂRUL (IOAN 17:17)
Nu-i așa că noi nu socotim lumina mai puțin lumină pentru că, atunci când luminează, ea dă pe față ceea ce era ascuns în întuneric? Nici Biblia nu este mai puțin Biblie (adică adevărată) pentru că acolo sunt date pe față amăgirile și minciunile vrăjmașului sufletelor omenești. De aceea, ideea de ineranță (că Scriptura nu conține nici o eroare) nu se referă la faptul că Dumnezeu ar aproba toate faptele sau afirmațiile diferitelor persoane despre care se vorbește pe paginile sfinte, ci la acuratețea și veridicitatea celor consemnate acolo.
Pornind însă de aici, până la a ajunge să citim Cuvântul Tău este adevărul prin „Cuvântul Tău conţine adevăr” este însă o cale lungă. Dacă ar fi să abordăm lucrurile în felul acesta, atunci cum ar trebui să citim afirmaţia Mântuitorului care spune: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa (Ioan 14:6)? Vă daţi seama că avem de-a face cu nişte implicaţii foarte serioase într-o astfel de citire distorsionată a unei afirmaţii simple şi clare a Scripturii?!? Totuşi, cam într-o astfel de citire se încadrează acea teorie predată prin şcolile teologice, teorie care afirmă că inspiraţia are de-a face cu acele domenii în care adevărul nu se poate cunoaşte prin mijloacele de investigaţie omeneşti. Cu alte cuvinte, dacă raportul biblic înregistrează fapte la cunoştinţa cărora se poate ajunge prin simpla observaţie sau cercetare omenească, aici profetul nu a mai avut nevoie de ajutorul supranatural al Duhului Sfânt şi, în cazul acesta, a redat faptele aşa cum a putut el mai bine. Pornind de la această premisă, slujitorii lui Satana care se pretind a fi slujitori ai neprihănirii (2Cor. 11:15) pornesc într-o campanie perversă de denigrare a Scripturii, prin găsirea de ceea ce ei numesc greşeli de natură istorică sau ştiinţifică ale acestei cărţi, luând drept criteriu ştiinţa pe nedrept numită astfel (1Tim. 6:20) a acestei lumi. Aceasta cu toate că arheologia a confirmat între timp acurateţea multor date istorice ale Bibliei, care înainte erau considerate un mit de către sceptici.
5. Ce calitate trebuia să posede cineva pentru a putea fi episcop în biserica primului secol creştin? Tit 1:9
… să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă …
Apostolul Pavel confirmă cu tărie un adevăr crucial pentru orice suflet omenesc: O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi” (1Tim. 1:15). Auzind aceste cuvinte mulţi pot răspunde „Amin!” cu toată inima. Dar, să fie această afirmaţie un caz singular, sau mai sunt şi altele care pot fi etichetate drept Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu? Expresii precum: Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit! (1Tim. 3:1), sau: Adevărat este cuvântul acesta (1Tim. 4:9, vezi şi 2Tim. 2:11 sau Tit 3:8) se aplică doar la câteva afirmaţii izolate ale Scripturii? Sunt acolo şi afirmaţii despre care ar fi impropriu să spunem aşa ceva? La ce se referea de fapt apostolul atunci când a spus că episcopul trebuie să se ţină de Cuvântul adevărat?
Răspunsul la această întrebare este important nu doar pentru cineva care este însărcinat să slujească drept episcop în biserică. Să nu uităm că noi suntem născuţi din nou prin Cuvântul adevărului (Iac. 1:18), naşterea din nou fiind, la rândul ei, condiţia absolut necesară pentru a putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu (vezi Ioan 3:5). De aceea, haideţi să căutăm spre a găsi unde se află acest Cuvânt al adevărului!
6. Ce putem spune despre mărturia consemnată în Evanghelia după Ioan? Ioan 19:35; 21:24
Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi.
Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri, şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată.
7. Tot Ioan este acela care a mărturisit[…]şi a spus tot ce a văzut, aşa cum i-a fost descoperit pe insula Patmos. Este şi această mărturie consemnată în Apocalipsa adevărată și demnă de crezare? Apoc. 19:9; 21:5; 22:6
… Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”
… Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.
Şi îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate. Şi Domnul, Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimes pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, care au să se întâmple în curând. …”
Unul dintre motivele pentru care apostolul Ioan a fost însărcinat să scrie cuvintele cărţii Apocalipsa este faptul că aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate. Aceasta este foarte important de observat şi în lumina faptului că profetul a fost instruit într-un mod foarte specific cu privire la ce trebuia să scrie (vezi Apoc. 1:11, 19; 2:1, 8, 12 etc.; 21:5) şi ce nu trebuia să scrie (vezi Apoc. 10:4). Mai avem vreun motiv să credem că Dumnezeu ar fi lăsat neobservat vreun cuvânt în plus sau neadevărat pe care profetul s-ar fi gândit, să zicem, să îl scrie alături de adevărurile sacre?
8. Cine este Acela care confirmă autenticitatea celor scrise în ultima carte a Bibliei? Apoc. 22:20
Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!
Însuşi Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat (Apoc. 3:15), este Acela care adevereşte mărturia scrisă de Ioan în Apocalipsa. În timpul slujirii Sale ca Profet şi Învăţător pe acest pământ, Isus obişnuia să introducă rostirea unor afirmaţii prin expresii precum: Adevărat vă spun. Dar, demn de observat, cuvântul adevărat din aceste expresii este o traducere a originalului „amin”. De aceea nu trebuie înţeles că alte afirmaţii pe care Domnul Hristos le-a rostit, fără a le introduce prin cuvântul „amin” nu ar fi la fel de adevărate. Chiar unul din numele Sale, prin care S-a făcut cunoscut în Apocalipsa este Amin. Prin urmare, chiar dacă uneori El a vrut să sublinieze într-un mod special un anumit adevăr prin cuvântul „amin”, tot ceea ce Mântuitorul a spus vreodată este adevărat.
Ajungând la această chestiune, ar mai fi demn de remarcat că multe dintre cărţile Noului Testament se încheie cu cuvântul „amin”, ca o pecete care confirmă autenticitatea şi originea dumnezeiască a celor scrise acolo. Astfel, chiar dacă Pavel şi ceilalţi apostoli au subliniat în mod special unele lucruri pe care le-au scris, aceasta nu înseamnă că trebuie să ne îndoim cu privire la celelalte adevăruri consemnate de ei.
9. Avem confirmarea doar pentru ultima carte a Bibliei că este adevărată? Ps. 119:160 – traducerea Fidela
Cuvântul tău este adevărat de la început şi fiecare din judecăţile tale drepte dăinuieşte pentru totdeauna.
Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este adevărată de la început, în aceeaşi proporţie în care este şi inspirată: adică 100%. Expresii precum: toată Scriptura (2Tim. 3:16), fiecare cuvânt (Mat. 4:4), sau nicio prorocie … (… nu a venit prin voinţa omului, ci prin doar prin inspiraţie – 2Pet. 1:21) sunt cât se poate de atotcuprinzătoare. Nu ştiu cum ar fi putut Dumnezeu să fie mai specific decât atât!
10. Cum sunt numite de către Biblie cuvintele inspirate de Duhul Sfânt? Ecl. 12:10-11 – traducerea Fidela
Predicatorul a căutat să afle cuvinte bine primite; şi ceea ce s-a scris este integru, cuvinte ale adevărului. Cuvintele înţeleptului sunt ca ţepuşe şi ca piroane înfipte de maeştrii adunărilor, date de un singur păstor.
Alte texte unde ceea ce este inspirat apare sub denumiri precum cuvinte adevărate sau cuvântul adevărului, sunt Fapte 26:25, 2Cor. 6:7, Ef. 1:13, Iac. 1:18 şi Ps. 119:43. Ceea ce clarifică în plus versetul 11 din Eclesiastul 12, este faptul că toate aceste cuvinte ale adevărului au o singură sursă, un singur Păstor.
11. La ce concluzie a ajuns văduva din Sarepta după ce fiul ei a fost înviat din morţi? 1Regi 17:24
Şi femeia a zis lui Ilie: „Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!”
Acelaşi care a declarat Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14:6) a spus, de asemenea, Eu sunt Învierea şi Viaţa (Ioan 11:25). Isus nu a fost Învierea şi Viaţa doar în perioada scurtă cât a trăit pe acest pământ, ci El a avut în toate veacurile slujitori credincioși în gura cărora a pus Cuvântul Său. Acest Cuvânt are exact aceleaşi calităţi precum cuvântul care iese direct de pe buzele Domnului Hristos: alungă demonii, vindecă, potoleşte furtuna, cheamă morţii la viaţă şi creează sau recreează pe om după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Spus altfel, acest cuvânt are în sine puterea de a împlini exact ceea ce zice (vezi Mat. 21:21). El mai are însă încă o calitate: nu poate minţi, pentru că spune numai şi numai adevărul! De aceea pe buzele Mântuitorului nu s-a găsit niciodată minciună sau vicleşug.
12. Totuşi profeţii au rostit în cursul vieţii şi propriile lor cuvinte (vezi, de ex. 2Sam. 7:2-5 sau Mar. 8:32-33). De unde ştim că astfel de cuvinte nu s-au strecurat şi în ceea ce ei au scris ei în Biblie? 2Sam. 22:31; Ps. 12:6; 119:140 – traducerea Fidela
Cât despre Dumnezeu, calea lui este desăvârşită, cuvântul DOMNULUI este încercat; el este o pavăză pentru toţi cei ce se încred în el.
Cuvintele DOMNULUI sunt cuvinte pure, ca argintul curăţat într-un cuptor de pământ, purificat de şapte ori.
Cuvântul tău este foarte pur, de aceea servitorul tău îl iubeşte.
Iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu (Ier. 23:31). Vedem în acest verset din Ieremia că există o distincţie clară între ceea ce vorbea profetul în numele Domnului şi ceea ce vorbea de la el, iar profetul ştia aceasta foarte bine. Şi, dacă instrumentul omenesc putea să facă în mod clar această distincţie, oare Stăpânul său să nu fi ştiut care cuvinte sunt inspirate de El, pentru ca să se asigure că doar cuvintele Sale sunt în Biblie şi nu altele? De aceea, pentru aceia care manifestă reverenţă faţă de cuvintele Dumnezeului lui Israel (Ezra 9:4) nu există nici un loc pentru corecturi şi „îmbunătăţiri” la textul pur al Scripturii, aşa cum a fost scris acesta de profeţi.
ÎNȚELEGEREA BIBLIEI
Oricât de clare ar fi dovezile din Biblie care arată că această carte reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu pe care putem să ne sprijinim cu o încredere deplină, mintea omenească va continua să găsească mereu tot felul de dificultăţi în a accepta acest adevăr. De aceea ar fi cu totul inutil a încerca să găsim răspunsul la absolut toate obiecţiile pe care omul, în orbirea lui, le-ar putea ridica. În cele din urmă totul se rezumă la problema credinţei: alegi să crezi sau să nu crezi cuvintele Creatorului.
Totuşi, spre finalul acestui studiu, am să mă opresc la una dintre obiecţii: Noi ne-am obişnuit că vorbirea omenească este adesea una ambiguă şi chiar şi legile omeneşti par adesea că lasă o suficientă marjă de interpretabilitate, încât să poată fi puse în aplicare în mod diferit de către entităţi diferite. Cum s-ar putea atunci ca o carte care vorbeşte despre nişte realităţi cereşti să nu fie una interpretabilă, dacă până şi în chestiunile de natură pământească pare să existe adesea atâta confuzie în comunicarea dintre oameni?
13. Nu este limbajul omenesc unul prea interpretabil şi nedesăvârşit ca să poată transmite printr-o carte un mesaj dumnezeiesc desăvârşit? 1Cor. 2:13
Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.
Da, vrăjmaşul sufletelor a reuşit să pervertească limbajul omenesc, mistificând chiar şi cele mai simple şi clare afirmaţii ale lui Dumnezeu (vezi Gen. 3:1-5). Mai mult, păcatul afectează judecata omului, astfel încât el ajunge să nu mai poată percepe corect ceea ce Dumnezeu vrea să ne spună prin intermediul paginilor Sfintelor Scripturi. Dar unde scrie că Biblia a fost scrisă într-un limbaj omenesc schimbător, nedesăvârşit şi mult prea interpretabil? Limbajul Bibliei nu este asemănător vorbirilor învăţate de la înţelepciunea omenească! De aceea noi dăm adesea greş atunci când încercăm să înţelegem cuvintele Sfintei Scripturi folosind dicţionare sau lexicoane făcute de oameni. Acest lucru este cu totul ne-necesar, pentru că Biblia singură îşi defineşte proprii ei termeni. Dacă vrem să ştim, de pildă, ce vrea să spună Scriptura prin cuvinte precum „inimă” sau „legământ”, va trebui să mergem tot la Scriptură pentru a-i înţelege. Și, într-adevăr, dacă ne obişnuim să învăţăm din această carte sfântă limba cerului, vom observa că adesea înţelesul unor termeni folosiţi în Biblie nu este acelaşi cu definiţia dată de dicţionare pentru aceştia.
14. Este posibil pentru un om limitat şi muritor să înţeleagă cuvintele infinitului Dumnezeu? Mat. 11:25-27
În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!” „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. …”
Dumnezeu a făcut calea mântuirii atât de simplă şi clară încât şi un copil o poate înţelege. Nu trebuie să petreci ani de zile învăţând greaca şi ebraica! Nu trebuie să depui eforturi asidue pentru a obţine diplome şi alte recunoaşteri omeneşti ca să afli calea salvării în Hristos! El este mai mult decât dispus să te primească la Sine, să te călăuzească şi să te înveţe pas cu pas. Singurii care facem lucrurile atât de complicate suntem noi oamenii, mai ales atunci când îngăduim ca Satana să ne umple minţile de infatuare şi mândrie, până într-acolo încât ajungem să ne aşezăm plini de încumetare pe scaunul de judecători ai Cuvântului sfânt.
15. Nu reprezintă totuşi un avantaj să apelăm la comentariile Bibliei scrise de oameni învăţaţi? 1Cor. 1:18-21
Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.” Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.
Comentarii la scrierile lui Moise au existat chiar și pe vremea Mântuitorului. Haideți însă să ne gândim cât credit a dat El acestor scrieri! În confruntarea Sa cu oamenii învățați ai acelei vremi, Domnul Hristos a rostit următoarele cuvinte: Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu. Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru … (Ioan 8:43-44).
Totuşi, chiar faptul că aceştia erau deranjaţi până într-acolo încât căutau să Îl omoare pe Învâţătorul venit din Galileea, arată că lipsa lor de înţelegere nu se referea la faptul că ei nu aveau nici cea mai vagă idee despre ce era vorba în discursul Mântuitorului. Acest lucru s-a adeverit chiar şi atunci când Mântuitorul a vorbit folosind un limbaj simbolic. Cum altfel ar putea raportul biblic să consemneze: După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei, şi căutau să-L prindă (Mat. 21:45-46)? De aceea, am putea spune că vrăjmaşii adevărului nu înțeleg în sensul că ei sunt în opoziţie cu acesta, pentru că se intersectează cu dorinţele şi interesele lor, motiv pentru care nu vor nici să îl primească.
Dar, revenind la întrebarea de la acest punct: chiar dacă ar fi să atribuim cele mai bune intenţii şi motivaţii autorilor comentariilor despre care discutăm, noi trebuie să fim conștienți că riscăm enorm atunci când facem înţelegerea noastră asupra Scripturii dependentă de astfel de cărţi. Așa cum este scris și în Psalmul 118:9: mai bine să cauţi un adăpost în Domnul decît să te încrezi în cei mari.
16. Cine ar trebui să fie Singurul nostru Învăţător? Ioan 16:13; 1Ioan 2:27
Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.
Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.
Afirmaţia lui Petru de care atârnă mântuirea oricărui suflet a fost întâmpinată de Isus prin cuvintele: Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri (Mat. 16:17). Apostolul nu învăţase acest adevăr, pe care l-a rostit cu convingere, de la teologii şi învăţaţii vremii. El nu s-a bizuit pe braţul de carne deoarece, aşa cum suntem avertizaţi, carnea nu foloseşte la nimic (Ioan 6:63). Iar pentru generaţia noastră lucrurile nu diferă cu nimic în această privinţă. Prin Duhul Său cel Sfânt, Mântuitorul este astăzi acelaşi Învăţător cum a fost şi pentru ucenicii Lui când a fost în persoană pe acest pământ.
17. Cum putem primi Duhul Sfânt care să ne înveţe și să ne călăuzească în tot adevărul? Ef. 1:13
Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit
Primirea Duhului Sfânt este condiționată de credința în Domnul Isus Hristos, credință care vine din auzirea … Cuvântului adevărului.
